FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL - CFR CLUJ, SÂMBĂTĂ, 20:00, DIGI 1, DOLCE 1, GSP.RO

4 absențe de marcă pentru Viitorul în finala campionatului! Hagi poate miza pe un jucător abia revenit după accidentare

Foto: Cristi Preda
Foto: Cristi Preda

Articol de - Publicat vineri, 12 mai 2017 17:06

Viitorul va evolua cu titlul pe masă sâmbătă, în ultima etapă din play-off cu CFR Cluj, însă Gică Hagi nu se va putea baza pe 4 jucători extrem de importanți.

E vorba despre Robert Hodorogea și Dragoș Nedelcu, ambii neputând fi recuperați, și  Florin Purece, care a fost răcit în ultima săptămână și nu s-a putut antrena. Ionuț Vînă nu va juca nici el, fiind suspendat.

Cel mai probabil, la mijlocul terenului va evolua Sorin Rădoi, care abia ce a revenit după o accidentare, însă nu e refăcut 100%. Abia a început antrenamentele.

"Știu că nu eram noi destinați să fim campioni, dar, dacă se va întâmpla, atunci va fi ceva senzațional. Noi nu suntem obligați să câștigăm, dar vom încerca să învingem. E o muncă titanică, pe care am dus-o timp de 7 ani, și sunt mândru că am avut această idee de a înființa Academia. E cel mai bun lucru pe care l-am făcut de când m-am lăsat de fotbal.

Nu e nimic întâmplător, e o chestiune logică, pentru că noi am construit totul de la zero. Chiar dacă termină pe primul sau pe al treilea loc, noi nu intrăm în criză, pentru că titlul nu era obiectivul nostru. Deja mi-am felicitat jucătorii și staff-ul și vom sărbători indiferent de rezultat. Sunt mândru că anul viitor vom reprezenta din nou România în cupele europene și sper s-o facem cât mai bine", a declarat Gică Hagi.

...despre evoluția Viitorului din acest sezon: "Se trec cu vederea multe lucruri, cum ar fi că avem cele mai multe victorii în acest sezon în Liga 1. Suntem probabil echipa care aleargă cel mai mult. Jucăm fotbal ofensiv și 70% din lot provine din propria academie.

În plus, suntem cea mai corectă echipă, am luat un singur cartonaș roșu în acest sezon, pentru că s-a lucrat tot timpul la mentalitate, în sensul că trebuie mereu să ne vedem de joc. Dacă nu vom câștiga titlul, înseamnă că mai avem de învățat, dar nu ne vom abate de la proiectul nostru".

"Nu e bine să fii mult prea concentrat pe teren, pentru că nu îți mai iese nimic. Trebuie să «murim» pe teren, dar s-o facem cu cap. Să nu comitem vreo prostie, adică să luăm vreun cartonaș roșu. Pentru club e un moment istoric"
George Țucudean, atacant Viitorul

"Am muncit un sezon întreg și sper să aducem trofeul la Constanța. Când am venit la Viitorul nici nu mă gândeam la asta. Am trecut prin toate etapele, din Liga a 3-a până-n momentul ăsta, iar să ies campion ar fi un vis împlinit"
Romario Benzar, căpitan Viitorul

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (7)
john_milne
john_milne  •  12 Mai 2017, 19:00

August 2017 - incepe drumul spre casa! Mai 2022 - Steaua Bucuresti promoveaza si revine in Liga 1 dupa 19 ani! Onoare-ambitie-respect! US 5.

genius
genius  •  12 Mai 2017, 19:59
Postat de john_milne pe 12 Mai 2017, 19:00

August 2017 - incepe drumul spre casa! Mai 2022 - Steaua Bucuresti promoveaza si revine in Liga 1 dupa 19 ani! Onoare-ambitie-respect! US 5.

Stimabile, visezi la cai verzi pe pereti!!! Directivele Fifa si Uefa interzic participarea cluburilor departamentale in competitie! Voi astia care militati pentru o asa zisa noua echipa, sunteti bolnavi...

936901769693416
Predan Mihai  •  12 Mai 2017, 19:28

sa nu bagi rezerve neutilizate ca se supa ***!:)))

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează