FOTBAL  »  Superliga  »  POVEȘTI

6 întâmplări demențiale cu Claudiu Răducanu » Cum a ațipit și a ratat un meci, misterul berii la pet și de ce a plâns degeaba, în vestiar, pentru Rădoi :)

Articol de - Publicat duminica, 12 aprilie 2020 17:47 / Actualizat vineri, 06 noiembrie 2020 11:18

Claudiu Răducanu (43 de ani) este un personaj aparte în peisajul fotbalului românesc. 

  • GSP.RO publică în premieră online povești din cariera lui Claudiu Răducanu. 
  • Textul a apărut inițial în varianta exclusiv print a Gazetei Sporturilor, în octombrie 2013. 

Fost atacant al Stelei, cu două prezențe și în echipa națională, Claudiu Răducanu a ieșit de multe ori în evidență cu întâmplările sale. Vă prezentăm 6 momente antologice.

1. Claudiu Răducanu și o zi de coșmar la Bielefeld

În 2005, pe când evolua în Bundesliga, Claudiu a avut o zi de coșmar înaintea unui amical Arminia Bielefeld - Feyenoord. Mai întâi, a ratat micul dejun pentru că nu s-a trezit la timp, iar pedeapsa a constat în 50 de minute de alergare prin pădure cu secundul Frank Geideck. La amiază, când coechipierii se odihneau, a fost trimis la un antrenament de recuperare cu colegii accidentați din lot, dar mișcarea l-a obosit atât de tare încât seara nici n-a mai ajuns la jocul cu olandezii. 

Iar îl furase somnul și nici colegul său de cameră, Vata, nu avusese interesul să-l cheme, pentru că era concurentul lui direct pe post! A pierdut autocarul echipei spre stadion, fiind lăsat la hotel!

2. Spionat din tufe de Marcel Răducanu 

În prima perioadă petrecută la Arminia, antrenorul Uwe Rapolder a fost contrariat de modul în care se pregătea românul. Și într-o zi l-a chemat pe Marcel Răducanu ca să urmărească o ședință de pregătire, știind că va putea comunica apoi cu Claudiu, care era „lemn” la capitolul limbi străine. Marcel a vizionat un antrenament pitit printre niște tufe de lângă teren spre a nu fi reperat, observând cum tizul său "dribla" majoritatea exercițiilor. A fost nevoie să poarte o discuție cu Claudiu la final pentru a-i spune că greșește, dar situația nu avea să se remedieze. 

3. Claudiu Răducanu: „Frățioare, trece-mă pe mine la marcatori!” 

La un meci FC Vaslui - FCM Bacău, disputat în 2005, pe când Claudiu evolua pentru clubul lui Porumboiu, l-a „atacat” pe arbitrul Marius Martiș cu o solicitare bizară. La un corner executat de Jovanovici, mingea a intrat direct în plasă, dar Răducanu s-a repezit la „central”, rugându-l să-l treacă pe el ca marcator: „Am atins-o, frățioare!”. Martiș s-a conformat, iar misterul avea să fie dezlegat la scurt timp: Claudiu avea promisă o primă specială dacă marca un anumit număr de goluri pe durata sezonului. 

4. Misterul berii la pet :-) 

În perioada cînd evolua la Bielefeld, Claudiu a ieșit într-o seară să cumpere bere, iar niște români, recunoscându-l, l-au abordat ca să-l salute printre tarabele de zarzavaturi unde nimerise. Intrase într-o hală deasupra căreia scria „Neumarkt”, „Piața Nouă”, dar Răducanu venise acolo știind că „Neumarkt” e un brand de bere! 

+7 FOTO

 5. Lacrimi pentru Rădoi 

După un meci de campionat în care Rădoi primise cartonaș roșu, Claudiu Răducanu aproape că plângea în vestiar, deși Steaua câștigase. Întrebat de ce e trist, a răspuns că nu știe cum se va putea descurca echipa fără căpitan la următoarea partidă din Cupa UEFA, programată peste numai patru zile. Credea că eliminările din campionatul intern se contabilizează și în competițiile continentale! 

6. Golul care prăbușește tribuna 

În 2004, pe când ajunsese la Espanol Barcelona, Claudiu Răducanu a fost implicat într-un eveniment care se putea încheia tragic. După ce a marcat chiar la debutul pentru catalani, gol în ultimul minut în deplasare cu Villareal, a fugit să se bucure în fața propriilor suporteri. 

Dar, sub presiunea fanilor, tribuna s-a prăbușit! N-au existat morți, doar răniți, însă românul s-a speriat teribil cînd a văzut cum o bucată de stadion se rupsese!

4 replici celebre ale lui Claudiu Răducanu 

  • Înaintea unui meci al echipei naționale, a fost întrebat cum s-ar simți dacă ar evolua în tricoul României. Răspunsul a fost fabulos: "La bulanu' meu o să dau şi gol dacă o să mă convoacă" 
  • Luat peste picior în vestiar de colegii de la Steaua şi întrebat dacă s-ar muta într-un "blocnotes", le-a replicat cu seninătate: "Bineînţeles, cum să nu locuiesc într-un blocnotes dacă mi-l dă clubul?!" 
  • Într-o zi toridă de august, a ridicat o dilemă șocantă în fața coechipierilor, înaintea unui antrenament: "Băi, cine dracu’ mai e şi Caniculă ăsta, că am văzut la televizor că face victime multe, omoară oameni?" 
  • Întrebat de un coleg care e cea mai tare mașină pe care ar vrea să și-o cumpere, Claudiu l-a lăsat mască pe interlocutor: "Am văzut acu' la televizor că e treabă cu o mașină belea, una care se numește yacht!"

Citește și alte povești din fotbalul românesc:

Întâmplări incredibile cu Ionuț Luțu » Nevoit să sacrifice un berbec și să se ungă cu sânge: „Ce să fac?!”

Coronavirus: 38 de întrebări și răspunsuri oficiale în perioada Paștelui. De la slujba de Înviere până la ce vizite sunt permise

Pe ce stadion va juca Corvinul Hunedoara în Europa League: „Am primit invitația și vom merge acolo”

S-a întors! Acționarul din „Epoca de Aur” bagă din nou bani la Dinamo: e unul dintre magnații alcoolului


Comentarii (18)
972520872778599
Carlos Mendoza  •  12 Aprilie 2020, 22:07

Nu-i nimic, Claudiu, asa "fraier" cum erai, ridicai 20,000- oameni in picioare, si fiecare din ei visa sa fie Chiar Tu in secundele alea... Respect, si asa cum au scris multi aici, daca erai azi in Liga lu Jino discutai de la 30 in sus, chiar si pe Canicula.

972520872778599
Carlos Mendoza  •  12 Aprilie 2020, 22:04
Postat de georgen77 pe 12 Aprilie 2020, 19:46

Râdeți voi, gunoaielor,dar atacant ca CR in liga 1 nu mai gasiti...lasă ca dau goluri Adi popa motoreta și etc...

Amin, frate!

iulianz2
iulianz2  •  12 Aprilie 2020, 21:05

L-am avut si adversar si coleg la juniori pe Claudiu Răducanu. Era praf la scoala, dar ca fotbalist avea niste calități excepționale. Cred ca in la actuala liga de *** ar fi dat cel putin 30 de goluri pe sezon.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează