FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER ÎN IMPAS

Bokila, blocat de ”Bursuc” » De ce s-a răzgândit Petrescu și nu-l mai lasă pe atacant la Dinamo

foto: Alex Nicodim
foto: Alex Nicodim

Articol de - Publicat vineri, 01 septembrie 2017 09:00

Dan Petrescu nu vrea să se despartă de Bokila pentru a întări Dinamo, CFR Cluj nu vrea să-l lase pe congolez fără o sumă compensatorie. 

Dinamo se vede blocată, a doua oară în această vară, în tentativa aducerii lui Jeremy Bokila în "haită". Dan Petrescu nu agreează ideea unei întăriri a unei contracandidate la titlu, chiar dacă congolezul de 28 de ani a ajuns a patra opțiune în atac după Vera, Balde și Omrani.

Iar ardelenii nu ar fi de acord cu plecarea fotbalistului fără o sumă compensatorie, dacă este vorba de o formație din Liga 1. Cosmin Contra l-ar vrea pe Bokila, însă se mai studiază și alte oferte din străinătate, mai ales că Jeremy nu a impresionat la revenirea în Liga 1. Ieri, s-a închis și pista Marius Alexe, propunerea lui Adrian Mutu, atacantul de 27 de ani semnând cu Aris Limassol.

În privința congolezului, a rămas să se mai discute, însă poziția lui Iuliu Mureșan a fost tranșantă ieri: "Bokila rămâne la noi, fiindcă avem nevoie de el. Avem nevoie de jucători cu experiență, puternici, ca să ne atingem obiectivele. El se pregătește bine, avem încredere în el. Poate Dinamo s-a gândit să-l ia, dar trebuie să fim și noi de acord. Noi vrem să-l păstrăm, e foarte valoros. Nu știu dacă a fost și dorința lui Jeremy de a pleca. În vară, el a negociat în paralel cu ei și cu noi, apoi se știe pe cine a ales. Putea să aleagă atunci Dinamo și nu mai erau probleme", a mai spus Mureșan pentru ProX. 

179 de minute fără gol marcat a strâns Bokila la CFR Cluj în 5 meciuri în acest sezon. El e plătit cu 15.000 de euro lunar în Gruia

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (5)
dinamo_fan
dinamo_fan  •  02 Septembrie 2017, 00:54

Doamne ajuta sa ramana la Cluj petarda asta.

haideusicfr
haideusicfr  •  01 Septembrie 2017, 19:49

Vine la salariu mult mai mic .Oare? La CFR nici un jucator nu este titular sigur.

100002473541087
Danut Ognean  •  01 Septembrie 2017, 13:18

minciuni blocate gsp-isto fcsb-iste ba e la dinamo ba nu e gazetari gigisti de doi bani ce sa mai credem

Vezi toate comentariile (5)
Comentează