FOTBAL  »  Superliga  »  FRF

Burleanu iese la atac după ce FCSB a cerut arbitri străini: "Să ne spună care au fost șpăgile pe care le-au plătit arbitrilor"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 februarie 2018 21:39

Răzvan Burleanu respinge categoric ideea de a aduce arbitri străini în Liga 1. Președintele FRF ia la țintă patronii din Liga 1 și vine cu o cerință total neașteptată.

"Am văzut că nu există un consens nici la Liga 1. E, mai degrabă, dorința unor persoane care vor să aibă o influență în arbitrajul românesc. Cred că acum arbitrajul românesc se află într-o zonă de integritate. Dacă avem persoane care solicită altceva, le-aș ruga să aibă un exces de sinceritate și să ne amintim cum a arătat fotbalul românesc în 2008-2009, când am avut un arbitru străin care nu a avut o prestație prea bună.

Cred că, după aceea, ne mai amintim un meci prin 2012 cu o prestație dezamăgitoare. Cei care chiar își doresc să fie sinceri cu ei înșiși, când vorbim de integritate, să aibă această decență și să spună care au fost șpăgile pe care le-au plătit arbitrilor până în 2014. Cui și cât? Punctul meu de vedere e că nu suntem de acord. Eu nu sunt de acord.

Care e argumentul? Această solicitare vine din partea unor persoane care își doresc să nu mai avem cote obligatorii, vezi regula Under 21 - am mai câștigat un proces astăzi pe regula U21, după ce câștigasem anterior la CNCD -, aceleași persoane își doresc un număr nelimitat de jucători extracomunitari în România, nu vor să investim în copii. Eu mă întreb dacă nu cumva aceleași persoane ar trebui să-și dorească ca inclusiv cluburile să fie conduse de manageri străini. Deci cei care sunt împotriva jucătorilor români sunt și împotriva arbitrilor români", a zis Răzvan Burleanu la conferința de presă de azi.

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping

Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul lui Nicolae Ceaușescu


Comentarii (70)
balauru48
balauru48  •  01 Martie 2018, 14:28
Postat de genius pe 01 Martie 2018, 12:28

Fratilor ati dat in dambla cu dna-ul asta! E un sindrom care macina tarisoara asta!!!

Deci DNA-ul e de vina...

genius
genius  •  01 Martie 2018, 12:28
Postat de Dan Antoniu pe 01 Martie 2018, 11:47

mai, dar daca ai dovezi de spagi, iesi cu ele, altfel uefa si dna ar trebui sa se autosesizeze !!! *** aiurea !!!

Fratilor ati dat in dambla cu dna-ul asta! E un sindrom care macina tarisoara asta!!!

883135188391540
Popa Corneliu  •  01 Martie 2018, 12:19

Semnalul lui Burleanu este clar! El fiind in campanie electorala prin hotararile luate vrea sa transmita mesaje pentru electorat"*** de o echipa patronata de un oier, o persoana privata"; "EU, FRF, nu stau in genunchi in fata Stelei!"EU, FRF, apar interesele echipelor cu investitii de la BANI PUBLICI/PRIMARII/STAT, ca doar de aceea am fost pus la FRF de Politic!" Mai nashpa este problema cu meciul dintre Craiova si Dinamo, adica dintre CraiOlguta PSD+SRI Dolj cu PSD RIN +MAI Bucuresti! Este o lupta ideologica intre a sustine echipele cu conducere din PRIVAT si echipele sustinute de Primarii,Politic - in majoritate covarsitoare in campionat -, daca mai punem lin balanta ca si CFR Cluj 1907 cu bani de la Loja masonica a maghiarilor din Canada (n.a. - sursa: mass-media din Romania, nota este pentru IT &Cenzura, oripilati! avem o privire de ansamblu clara a imixtiunii POLITICULUI in destinele si performantele fotbalului romanesc!) De ce credeti dumneavoastra ca UEFA interzice echipe departamentale si Imixtiunea (IMIXTIÚNE, imixtiuni, s. f. Amestec nemotivat și nedorit în treburile altuia. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. immixtion, lat. immixtio, -onis) POLITICULUI in fotbal?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (70)
Comentează