FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

EXCLUSIV Gazeta are contractul! Uite pe ce se ceartă CFR și Șumudică: prime fabuloase pentru antrenor + cum arată clauzele de reziliere

Între CFR și antrenorul Marius Șumudică se dă acum o luptă oarbă pentru plata daunelor de reziliere din contractul încheiat cu nici o lună în urmă, pentru două sezoane.
Între CFR și antrenorul Marius Șumudică se dă acum o luptă oarbă pentru plata daunelor de reziliere din contractul încheiat cu nici o lună în urmă, pentru două sezoane.

Articol de - Publicat vineri, 27 august 2021 18:17 / Actualizat vineri, 27 august 2021 20:43

Între CFR și antrenorul Marius Șumudică se dă acum o luptă oarbă pentru plata daunelor de reziliere din contractul încheiat cu nici o lună în urmă, pentru două sezoane. Conform clauzelor, cine denunță contractul trebuie să plătească celuilalt despăgubiri importante.

Gazeta Sporturilor a intrat în posesia contractului dintre CFR și antrenorul Marius Șumudică, încheiat pe perioada 08.06.2021 - 30.06.2023, adică pentru două sezoane, dar care n-a funcționat decât o lună. 

Iar obiectivele sale, stabilite de club, erau câștigarea campionatului și calificarea în grupele Champions League sau Europa League. Fără nicio referire la grupele Conference League, unde ardelenii au ajuns în urma rezultatelor înregistrate până acum în tururile preliminare continentale. Iată cele mai interesante detalii ale contractului:

Cele mai importante detalii din contractul lui Marius Șumudică la CFR Cluj

  • 50.000 euro, primă de instalare
  • salariu net de 19.656,21, timp de 23 de luni
  • 2.000 de euro lunar pentru plata chiriei unei locuințe în Cluj 
    Bonusurile lui Șumudică
  • câte 100.000 de euro pentru fiecare titlu câștigat cu echipa pe durata contractului
  • 200.000 de euro pentru calificarea echipei în grupele Europa League, în sezonul 2021-2022
  • 500.000 de euro pentru calificarea echipei în grupele Champions League, în sezonul 2021-2022
  • 1.000 de euro pentru fiecare meci oficial câștigat
Gazeta are contractul! Uite pe ce se ceartă CFR și Șumudică: prime fabuloase pentru antrenor + cum arată clauzele de reziliere
Clauzele din contractul lui Marius Șumudică

Clauze de reziliere în contractul dintre CFR Cluj și Marius Șumudică

În contract se precizează că denunțarea unilaterală a contractului este interzisă. Dacă o asemenea situație apare totuși, următoarele clauze de reziliere au fost introduse:

  • Clubul se obligă să achite toate restanțele până la respectiva dată plus o compensație de 250.000 de euro antrenorului
  • Dacă Șumudică ar denunța unilateral contractul, ar urma să achite 750.000 de euro celor de la CFR, ca reparație integrală a prejudiciului adus prin neexecutarea contractului.
Gazeta are contractul! Uite pe ce se ceartă CFR și Șumudică: prime fabuloase pentru antrenor + cum arată clauzele de reziliere

Ce încearcă Neluțu Varga și replica lui Marius Șumudică

Acum între cele două părți se poartă o adevărată luptă. Pe de o parte, patronul Neluțu Varga, nemulțumit de ratarea obiectivelor europene, încearcă să-l umilească pe Șumudică, pentru a-l face să renunțe la clauza de reziliere. 

Dincolo, Șumudică luptă pentru cei 250.000 de euro, pe care ar urma să-i încaseze dacă este demis. De aceea antrenorul a și mers la stadion vineri dimineață, împreună cu jucătorii, pentru antrenament și a filmat cum bodyguarzii de la arenă le-au interzis accesul. Tocmai pentru a dovedi că el nu renunță la contract și că este decizia unilaterală a celor de la CFR. 

Eu am făcut programul pentru mâine. Nu m-a sunat nimeni, eu tot aştept. Astăzi, stie toată lumea, am fost la antrenament şi nu am fost lăsat să intru. Diseară. jucătorii nu se vor duce la antrenament! Nu ştiu ce se întâmplă sau ce o să fie. Eu am contract si nu pot sa îmi dau demisia pentru că sunt pe primul loc în campionat şi sunt calificat în grupele Conference League!
- Marius Șumudică

VIDEO Sedință prelungită în Gruia. Marian Băgăcean, ultimul care părăsește stadionul campioanei

Citește și alte știri despre CFR Cluj: 

Gigi Becali râde de Marius Șumudică: „Tu, marele sultan al Turciei, nu mai intri la antrenamente? Nu e frumos, dar chiar nu pot să tac”

EXCLUSIV Ce se întâmplă ACUM la CFR Cluj: patronul Varga, ședință la club cu jucătorii + e așteptat și Dan Petrescu

„Lampard” Popescu, primul plecat de la FCSB? » Până să vină oferta lui Becali, a bătut deja palma cu alt club din Superligă: „Suntem încântați, e un campion”

L-a disperat pe Hagi: „Ne despărțim, nu se mai poate! La câți bani îi dăm, trebuia să fie star”


Comentarii (105)
10156661614577582
Mircea Rusu  •  28 August 2021, 10:37

nu exista prostie mai mare sa spui ca sumi a calificat echipa in conference league---pai si fara antrenor ajungea acolo-serios!

corectu
corectu  •  28 August 2021, 08:03

Păi,contractul nu e secret?

10215474029993827
Razvan Nick Niculescu  •  28 August 2021, 04:11

Arde-I la cascaval Sumi...si mergi afara !!! Fotbalul e pe bani, noi ne carpim de ani buni.

Vezi toate comentariile (105)
Comentează