FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

ANALIZĂ Goluri mai multe din pase mai puține » Cum s-a schimbat stilul de joc al CFR Cluj în comparație cu era Dan Petrescu

CFR s-a impus în faţa rivalei din oraş deşi a fost condusă cu 2-0
CFR s-a impus în faţa rivalei din oraş deşi a fost condusă cu 2-0

Articol de - Publicat marti, 22 august 2023 22:08 / Actualizat marti, 22 august 2023 22:27

Comparând ultimele 7 meciuri cu Dan Petrescu cu cele 7 sub conducerea lui Mandorlini, CFR e pe plus la bilanț, golaveraj, acuratețea șuturilor și dueluri câștigate, dar în scădere la posesie și transmiterea balonului.

Au trecut 7 partide de când Andrea Mandorlini a preluat CFR, o echipă total schimbată nu doar ca efectiv, dar mai ales și ca exprimare în teren. Și comparând rezultatele cu ultimele 7 meciuri sub conducerea lui Dan Petrescu, italianul este în avantaj la unele capitole, dar și în regres la altele.

Cine a știut să facă bani în această vară? CFR și Farul tunuri financiare, Craiova e zero, Sepsi suclasează Rapid + Unde se situează FCSB
FINANCIAR
Cine a știut să facă bani în această vară? CFR și Farul tunuri financiare, Craiova e zero, Sepsi suclasează Rapid + Unde se situează FCSB

CFR Cluj marchează mai mult, se „bat” mai bine

Pentru că în 5 runde de campionat plus „dubla” din Conference League cu Adana Demirspor, ardelenii au adunat acum 3 victorii, două remize și două înfrângeri, cu un golaveraj de 12-9.

În partidele luate ca reper cu „Bursucul”, echipa din Gruia strânsese în ultimele 6 etape din SuperLigă plus barajul pentru cupele europene doar două succese, un egal și patru partide pierdute, raportul goluri marcate/primite fiind 6/11.

Deci de la un golaveraj negativ, echipa a trecut la unul pozitiv, o consecință a schimbării sistemului de joc, dar mai ales a fotbalului practicat, mai combinativ, în comparație cu „era Petrescu”, când de multe ori se juca cu minge lungă, la bătaie.

Și chiar dacă apărarea e aproape complet schimbată, iar Mandorlini se plângea după victoria cu 4-3 cu U Cluj că echipa încasează prea multe goluri, și la acest reper foștii campioni stau mai bine.

Un alt capitol la care ardelenii sunt pe plus în acest sezon este cel procentului de dueluri câștigate. Acesta a crescut la 50,95% față de 48,3% cât era la finalul campionatului precedent. În condițiile în care CFR a avut în aceste 7 partide și două cu Adana Demirspor, unde a fost net depășită la mai toate capitolele.

CFR Cluj stă mai prost la pase și la posesie

Și totuși, conform datelor de pe platforma Whyscout, CFR are și repere unde este pe minus în această comparație. Paradoxal, în ciuda stilului mai orientat spre jocul colectiv, se înregistrează o ușoară scădere la numărul de pase, dar și la acuratețea acestora.

Și una ceva mai accentuată la posesie, mai ales fiindcă în cele două întâlniri cu Adana a avut de fiecare dată șub 33%. O posesie mică a înregistrat și meciul pierdut cu 1-0 cu FCSB (39,61%) și, culmea, în victoria cu 2-0 cu Poli Iași (36,2%).

Cu Mandorlini, ardelenii au avut doar un singur meci în care au dominat la acest capitol, cel cu U Cluj (53,95%). Regresul la acuratețea paselor este ceva mai redus, de la 80,9% cu Petrescu la 79,5 cu Mandorlini.

Cifrele CFR în ultimele 7 meciuri cu Dan Petrescu

Șuturi/pe poartă97/2222,68%
Medie pase/reușite382,8/31080,98%
Dueluri/câștigate1573/76148,37%
Posesie medie49,11% 

Cifre CFR în cele 7 partide cu Andrea Mandorlini

Șuturi/pe poartă83/3036,14%
Medie pase/reușite341,1/271,479,56%
Dueluri/câștigate1472/75050,95%
Posesie medie43,27% 

Citește și alte știri din Superliga:

Revoluție la clubul din Superligă » Noul șef, un personaj controversat, îl va da afară inclusiv pe fostul antrenor de la FCSB

Consternat de ce a pățit Toni Petrea la conferință: „Jenant, o umilință! De asta nici nu câștigă nimic”

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (3)
Ernest20
Ernest20  •  28 August 2023, 09:10
Postat de Supersonick13 pe 23 August 2023, 11:53

In 2-3 luni deja numai sunt platiti la zi :))))

Asta ți-a mai rămas *** salariile celor de la CFR Cluj ?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Supersonick13
Supersonick13  •  23 August 2023, 11:53

In 2-3 luni deja numai sunt platiti la zi :))))

adrianyo
adrianyo  •  22 August 2023, 23:47

La CFR-ul de acum este loc de crestere inca. Poate acum is la 60-70% . Vedem in 1-2 luni cum stau. HAI CFR!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează