FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

VIDEO Dan Petrescu, furios la conferință după erorile mari de arbitraj: „Trebuia să se retragă tot clubul, nu doar patronul!”

Fanul arbitrajului asistat video, Dan Petrescu s-a răzgândit, acuzând că „în fiecare dintre cele 5 etape din play-off echipa mea a fost dezavantajată grav, nicio decize nu s-a dat pentru noi”.
Fanul arbitrajului asistat video, Dan Petrescu s-a răzgândit, acuzând că „în fiecare dintre cele 5 etape din play-off echipa mea a fost dezavantajată grav, nicio decize nu s-a dat pentru noi”.

Articol de - Publicat marti, 25 aprilie 2023 17:43 / Actualizat marti, 25 aprilie 2023 22:43

Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR Cluj, era fan al sistemului VAR până în acest moment, însă s-a răzgândit și acuză: „în fiecare dintre cele 5 etape din play-off echipa mea a fost dezavantajată grav, nicio decizie nu s-a dat pentru noi”.

  • Sepsi Sf. Gheorghe - CFR Cluj, semifinala Cupei României, este programată miercuri, de la ora 19:00, liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Orange Sport 1, Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Dan Petrescu a început destul de îngrijorat întâlnirea cu presa, premergătoare semifinalei de Cupă, cu Sepsi: „E un meci vital pentru ambele echipe. Nu se poate încheia la egalitate, cineva trebuie să câștige. Problema e că noi avem în continuare multe accidentări. E al 57-lea meci în acest sezon și cad jucătorii ca popicele, iar după o înfrângere nu e deloc bine. Ne vor lipsi și dintre titulari, veți vedea”. 

Gigi Becali s-a ținut de cuvânt! Primul boicot al FCSB împotriva lui Răzvan Burleanu » Ce s-a întâmplat azi la FRF
FCSB
Gigi Becali s-a ținut de cuvânt! Primul boicot al FCSB împotriva lui Răzvan Burleanu » Ce s-a întâmplat azi la FRF

Dan Petrescu: „Ar fi trebuit tur-retur sau pe teren neutru”

Referindu-se la șansele de calificare, tehnicianul din Gruia aprecia că „în semifinale sau în finală nu există favorite. Aș zice că șansele sunt egale. Normal, am fi vrut să jucăm acasă. Iar e ceva ce nu înțeleg, ar fi trebuit să se joace tur-retur sau pe un teren neutru, dar numai în fotbalul românesc e așa”.

Antrenorul clujenilor a recunoscut că „în campionat nu mai suntem la mâna noastră, dar în Cupă, da. La campionat, îmi place că se fac polemici săptămâna asta. Dar hai să luăm meciurile noastre în play-off! 

În primul, cu Rapid, Maglica marchează, dar VAR dă ofsaid. Eu nu am văzut ofsaid nicăieri. Apoi, la Craiova, Ivan are capul în ofsaid, dar se zice că nu contează capul. Deci am pierdut două plus două, patru puncte. La Farul, dă gol Mazilu și se zice că se pune capul lui Braun. Păi cum, o dată se pune capul, altă dată nu?! Eu mă uit la fază și e ofsaid. 

Cu FCSB avem penalty cât casa la Bârligea, dar nu se uită nimeni la VAR. Iar cu Sepsi am avut trei penalty-uri nedate. Deci noi 5 meciuri din 5 am fost dezavantajați. Trebuia să se retragă tot clubul, nu doar patronul! Dar noi încă suntem aici și nimeni nu zice nimic!".

VIDEO. Dan Petrescu, vehement la adresa arbitrajului

Dan Petrescu a continuat pe același ton vehement: „Dacă vine o echipă și îmi arată că a fost dezavantajată, dar nu la un corner sau la un aut, ci un gol sau un penalty, mă ridic și plec. Numai CFR a fost dezavantajată. Toate astea de VAR au fost împotriva noastră. Și liniile au fost trase cum au vrut. Mesajul patronului nostru e normal, am tăcut chiar prea mult. Fiindcă au fost meci de meci greșeli mari împotriva noastră. Trebuia să plecăm cu toții!". 

Fostul internațional a adăugat că „nu mai înțeleg cum se judecă penalty-urile, de ce toate au fost împotriva noastră. De ce o decizie nu a fost pro-CFR. NU pro, ci normală, niciuna în 5 meciuri?!".

A recunoscut că „discuțiile despre VAR sunt tot mai mari. Nu mă așteptam, nici în visele mele cele mai negre ca la VAR să fie așa probleme! Primul lucru, trebuie să avem VAR performant, cum e afară, cu liniile trase electronic. Când zic că e ofsaid, nu mai comentează nimeni. Și al doilea, să fie regulile clare. Când e penalty, când e henț, când e ofsaid. 

Eu nu mai știu când e ofsaid cum se trag liniile alea. Veniți cu liniile trase electronic ca în Premier League și tăcem toți. La penalty-uri la fel. Multe situații când nu înțelegi când e și când nu e. Și la regulament ar trebui umblat puțin. Nici cu hențul nu se înțelege când e și când nu e. Iar faulturile cu roșu, la fel, nu se știe când e roșu, când nu e".

Am fost fanul numărul 1 al VAR, dar uite că poate am făcut o greșeală, poate era mai bine fără VAR. Nu numai că e contra noastră, dar la toate meciurile s-au făcut greșeli mari

Dacă VAR va decide campioana? Păi, deja are o influență până acum. Toate echipele din play-off sunt bune, micile detalii fac diferența. Și arbitrajele, și VAR, accidentările. Când ai multe accidentări și multe greșeli împotriva ta, e clar că moralul nu mai e același.

E și presiune mare pe arbitri, dar tot timpul a fost așa. Nu țin minte un campionat câștigat de cineva fără presiune. Numai dacă avea cineva 20 de puncte și te lăsau în pace, fără play-off, să nu îți ia jumătate de puncte, atunci da.

Colțescu a dat penalty cu Farul, la Janga, s-a auzit «bum» de pe bancă. S-a dus la VAR, a stat o secundă și a venit înapoi. Când ai văzut tu într-o secundă că nu e penalty? Stai și tu ca ăia din străinătate, mai ceri o fază, să-i mai dea și alte unghiuri, să vadă. Și toate astea nu le vede nimeni?!
- Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

EXCLUSIV Ionuț Negoiță o interzice pe Dinamo la Săftica! Fostul finanțator e supărat pe noua conducere

Cel mai valoros face cel mai slab sezon! Basarab Panduru îl critică: „Plângăcios mai mare nu există!” + Și Zotta râde de el: „Atitudine de căpitan la FCSB”

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (34)
mornea54
mornea54  •  26 Aprilie 2023, 20:59

bursucule, tu trebuie sa te retragi, echipa joaca penibil. Hai pa!

Dobermannul
Dobermannul  •  26 Aprilie 2023, 16:11
Postat de Chris.Dumi pe 26 Aprilie 2023, 15:40

Daca se va putea, CFR Cluj va castiga campionatul, pe merit ca de obicei. Voi ganditi-va de pe acum ce justificari mai adaugati. Niste auturi nedate, niste cartonase, poate asa puteti justifica neputinta voastra de a da gol. Halal vedete are Fcsb!

Ma bucur ca ai aparut. Era nevoie sa-mi mai incarci putin bateriile domnule Cristi Balaj.

Chris.Dumi
Chris.Dumi  •  26 Aprilie 2023, 15:40
Postat de Dobermannul pe 25 Aprilie 2023, 20:18

Stai linistit ca sunt tovarasi de cooperativa. Daca va fi Hagi va fi pentru ca prea bate la ochi CFR, CFR, CFR, CFR, CFR.

Daca se va putea, CFR Cluj va castiga campionatul, pe merit ca de obicei. Voi ganditi-va de pe acum ce justificari mai adaugati. Niste auturi nedate, niste cartonase, poate asa puteti justifica neputinta voastra de a da gol. Halal vedete are Fcsb!

Vezi toate comentariile (34)
Comentează