FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

De ce nu mai vor Cristi Borcea și Nicolae Badea să investească la Dinamo » Cosmin Moți a oferit răspunsul

12 trofee au Cristi Borcea și Nicolae Badea împreună la Dinamo
12 trofee au Cristi Borcea și Nicolae Badea împreună la Dinamo

Articol de GSP - Publicat luni, 13 aprilie 2020 18:33

Cosmin Moți (35 de ani), fundașul central al celor de la Ludogorets și fostul jucător al lui Dinamo, și-ar dori ca Borcea să revină ca finanțator în „Ștefan cel Mare”.

EXCLUSIV Cristi Borcea, înapoi la Dinamo? Răspunsul a venit ferm și dur + planul neștiut pentru salvarea clubului

Totuși, Moți este conștient că este greu că foști acționari ai alb-roșilor, precum Cristi Borcea sau Nicolae Badea, să revină în „Groapă”, întrucât „le-a ajuns cât au fost înjuraţi şi contestaţi în perioada în care conduceau clubul”.

Cosmin Moți: „Mi-as dori să revină Borcea, a avut performanțe mari la Dinamo”

„Mi-aş dori să revină Borcea, pentru că el a avut performanţe mari la Dinamo. Însă, din ce ştiu eu, nici el, nici domnul Badea nu vor să mai revină. Cred că le-a ajuns cât au fost înjuraţi şi contestaţi în perioada în care conduceau clubul.

Eu cred că cei 180 de mii de euro pentru licenţă se vor găsi, pentru că nu este o sumă exorbitantă. Inclusiv fanii, care au reuşit ceva unic în fotbalul românesc și au adunat câteva sute de mii de euro să-i dea la club... Cu siguranţă asta nu va fi o problemă. Poate problema va fi pe viitor. 

Patronul a spus că nu mai vrea să dea niciun ban, atunci el îi obligă cumva pe fani să facă din nou imposibilul. El ştie că fanii nu vor lăsa Dinamo să moară niciodată", a declarat Moți, la TV Telekom Sport.

4 campionate6 Cupe şi 2 Supercupe ale României a câştigat Dinamo cu Badea şi Borcea acţionari

1 trofeua câștigat Dinamo cu Ionuț Negoiță patron, Cupa Ligii în 2017. Cea mai bună clasare în Liga 1 a fost un loc 3, în 2017

VIDEO Dinamo riscă falimentul » Anunțul făcut de Ionuț Negoiță

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Ultima șansă pentru Dinamo? Prima ofertă după anunțul făcut de Ionuț Negoiță: „Discuțiile se vor derula în liniște”

Ajutor pentru Dinamo: fanii s-au mobilizat după anunțul sumbru făcut de Ionuț Negoiță! Ce sumă au strâns pentru licență

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (7)
creeperno999
creeperno999  •  13 Aprilie 2020, 22:47

Ca nu mai au ce sa fure

pote
pote  •  13 Aprilie 2020, 20:57

Nu e nevoie de fotbal! Creeaza o categorie de oameni cu venituri fabuloase ,fara sa dea nimic plus valoare societatii! Mergeti la vilele fotbalistilor sa va prescrie medicamente si sa va trateze de coronavirus!

noname999
noname999  •  13 Aprilie 2020, 20:51

Raspunsul e simplu, nu mai au ce fura!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează