FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

DINAMO. EXCLUSIV Reprezentanții DDB iau în calcul cel mai negru scenariu în privința lui Pablo Cortacero: „Ce bani ai tu?”

Suporterii-acționari de la Dinamo continuă să fie circumspecți cu privire la intențiile lui Pablo Cortacero
Suporterii-acționari de la Dinamo continuă să fie circumspecți cu privire la intențiile lui Pablo Cortacero

Articol de - Publicat marti, 18 august 2020 10:57 / Actualizat marti, 18 august 2020 13:03

DINAMO. Deputatul Andrei Gerea (51 de ani), unul dintre reprezentanții proiectului socios „Doar Dinamo București”, a fost invitat în această dimineață la GSP Live, unde a vorbit  pe larg despre subiectul preluării clubului de către investitorii spanioli. 

Suporterii-acționari de la Dinamo continuă să fie circumspecți cu privire la intențiile lui Pablo Cortacero și pun la îndoială resursele financiare ale ibericilor. 

Prin vocea lui Andrei Gerea, fanii le-au reproșat spaniolilor că au refuzat orice tip de întâlnire cu oamenii din DDB. „O lipsă totală de transparență”, a afirmat fostul ministru al Economiei, prezent în studioul GSP Live. 

„Din păcate, această lipsă totală de transparență constituie o mare problemă. În primul rând, mă refer la modul în care au negociat și cum au preluat clubul. Bunăvoința celor din DDB a fost interpretată puțin greșit atât de Negoiță, cât și de investitorii spanioli. Eu mă așteptam să văd că și spaniolii răspund cu aceeași monedă. Mă așteptam să răspundă la gestul celor de la DDB și să aibă alături, la negocieri, măcar un reprezentant de-al nostru. Era un lucru firesc. Suporterii au ținut în viață clubul, altfel nu mai aveau ei ce să cumpere. 

Nici măcar un telefon n-am primit. Era vorba de o întâlnire, dar nici măcar n-au catadicsit să spună că nu mai vin. Nu vreau să văd doar declarații de bună intenție, vreau să văd ce bani au acești oameni. Eschivele acestea pe care spaniolii le fac mă îndreptățesc să mă gândesc la cel mai rău scenariu”, a declarat Andrei Gerea. 

20,06%din acțiunile lui Dinamo dețin în prezent suporterii din DDB

Gerea: „Prima lor măsură a fost să-l dea afară pe Dănciulescu”

Andrei Gerea nu a ezitat să critice una dintre primele măsuri luate de iberici, aceea de a-l îndepărta din club pe Ionel Dănciulescu. Locul acestuia a fost luat de spaniolul Rufo Collado.

„Nemulțumirea e venită doar din lipsa de transparență a celor care au preluat clubul. Nu știm cu cine avem de-a face. Nu știm dacă au bani, dacă n-au bani, nu știm ce experiență au

Îmi pare rău că prima lor măsură după ce au venit la Dinamo a fost să-l dea afară pe Dănciulescu. Prima lor decizie a fost să-l dea afară pe cel care, în dorința de a salva clubul, și-a vândut trofeele câștigate în carieră. Să nu uităm să fim oameni. Omenia chiar nu mai valorează nimic?”, a spus Andrei Gerea, la GSP Live. 

Ar fi trebuit să mai preluăm acțiuni, dar colegii noștri n-au mai apucat să mai semneze actele aferente (n.a - înainte de sosirea spaniolilor). Ar fi trebuit să aibă loc o întâlnire cu reprezentanții lui Negoiță, doar că reprezentanții lui Negoiță au plecat la mare” - Andrei Gerea

Cine este Andrei Gerea

Andrei Dominic Gerea, fost ministru al Economiei din partea PNL în Cabinetul Ponta II și fost ministru al Energiei din partea ALDE în Cabinetul Ponta IV, e recunoscut drept un mare fan al „câinilor”. Acesta face parte din programul socios „DDB”, fiind membru de Elită, statut care presupune cotizarea cu 1.948 euro anual.

Citește și alte știri despre Dinamo: 

EXCLUSIV Dinamo e la mâna Federației! În Comitetul Executiv de azi se poate decide totul

Gigi Mulțescu, primele declarații după prelungirea contractului cu Dinamo: durata înțelegerii + ce spune despre transferuri

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (31)
108022913946097
Traian Pavelescu  •  18 August 2020, 14:24

Dinamo Doar in B= DDB penibili ca de obicei, la fel ca trupa de scenografii canine PCH. Prezenta unui politician unsuros in DDB arată clar ca echipa militieneasca nu s-a desprins niciodată de cazarma sportiva a MI, toți “privații” care au păstorit-o având legături mai mari sau mai mici cu politicienii și șefii MI. Nu mai este nevoie de alte argumente pt a justifica de ce relicvele trecutului totalitar, unitățile militare sportive ale armatei și poliției, trebuie desființate și din România ca peste tot in UE. România a rămas ultimul bastion al sportului de tip stalinist! Dece și Pana când??

emil1986
emil1986  •  18 August 2020, 14:16

Foame mare si la spaniolii astia! Vai de voi, mimamovistilor! Rugati-va ca Burleanu sa mareasca la 18 numarul echipelor in editia viitoare de campionat.

108022913946097
Traian Pavelescu  •  18 August 2020, 14:50
Postat de Costache Florian pe 18 August 2020, 14:32

De ce? Ca să se mire proștii, cum i-a răspuns Ilie Moromete lui fiu-său, Nilă. Până când? Până când vrem noi!

Ha, ha, ha! Nu mai era nevoie de încă o dovada a grobianismului celor baricadați in sordidele unități militare sportive ale armatei și miliției, ultimele bastioane ale sportului stalinist din UE!

Vezi toate comentariile (31)
Comentează