FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

EXCLUSIV Noul erou al lui Dinamo s-a destăinuit în fața fanilor! Mattia Montini și secretele sale: "M-am antrenat cu Totti și iubesc câinii"

Articol de - Publicat luni, 17 decembrie 2018 09:00

Eroul lui Dinamo, Mattia Montini, a prins aripi după hattrick-ul reușit în fața Craiovei și spune că echipa sa are șanse mari să meargă în primele 6, în ciuda diferenței de puncte. 

- Mattia, ai jucat foarte bine cu Craiova: 3 goluri marcate, dintre care unul spectaculos, cu călcâiul. Este cea mai frumoasă reușită din cariera ta?
- Nu! Am marcat multe goluri spectaculoase de-a lungul timpului. Preferatul meu, pe care îl consider cel mai frumos, a fost un gol de la jumătatea terenului, care l-a surprins pe portar. L-am marcat în primul meu an la Benevento.

- Cum ai gândit acea fază?
- Nu am gândit-o deloc. A fost instinct pur!

- Ai sărbătorit în vreun fel victoria cu Craiova?
- Nimic ieșit din comun. Acasă, cu iubita mea.

- Situația lui Dinamo din clasament totuși nu este foarte bună.
- Este adevărat, dar eu cred că vom ajunge în play-off dacă vom reuși să jucăm în continuare așa cum am făcut-o împotriva Craiovei. Trebuie să ne concentrăm și să păstrăm această linie.

"Joc de la 6 ani!"

- Ce te-a convins să vii la Dinamo?
- Știam de club, am văzut și meciuri la televizor în trecut. Am semnat cu Dinamo pentru că m-a atras istoria clubului. Mă bucur foarte mult că evoluez pentru o echipă cu o tradiție atât de mare.

- Spune-ne câteva lucruri despre tine.
- Să mă gândesc... M-am apucat de fotbal la 6 ani. Deși tata iubește fotbalul, decizia a fost în totalitate a mea, nu m-a influențat cu nimic.

- Mircea Rednic ce ți-a transmis când ai ajuns în Ștefan cel Mare?
- Mi-a spus că încep o nouă aventură a vieții mele și că îmi urează mult noroc. E un om foarte pozitiv, indiferent de situație.

"Juventus e tradiția familiei!"

- Ce idoli din fotbal ai avut sau ai?
- Jucătorii mei preferați sunt Fernando Torres și Ronaldo "Il Fenomeno".

- Echipa preferată?
- Juventus Torino! E tradiție în familia noastră, și tata e fan Juve.

- Pe ce post te simți cel mai bine în teren?
- De-a lungul timpului am jucat pe toate pozițiile de atac, dar cel mai bine mă simt vârf.

"M-am antrenat cu Totti"

- Ce plusuri și minusuri ai ca jucător?
- Nu știu pentru că nu m-am gândit niciodată la asta. Încerc să fiu profesionist în fiecare zi, atât pe teren, cât și în afara lui. Mi-aș dori însă să mă perfecționez la executarea loviturilor libere.

- Te-ai format la juniorii lui AS Roma. L-ai cunoscut pe Francesco Totti?
- Da, normal! M-am antrenat des cu el. Am vorbit din când în când pentru că el interacționează mereu cu jucătorii tineri, glumește cu ei și le acordă atenție. E legenda Romei!

- Ce ar însemna pentru tine să joci în cupele europene cu Dinamo împotriva Romei?
- Ar fi ceva incredibil, dar în momentul acesta sunt realist și spun că trebuie să ne concentrăm doar pe play-off. În acest moment, e singurul lucru care contează pentru noi!

- Ce obiective ai pentru 2019?
- Să îmi păstrez mentalitatea pozitivă indiferent ce se întâmplă. Doar așa poți să ai evoluții bune: cu o gândire pozitivă.

"Nu am jucat niciodată în Serie A pentru că nu am performat suficient de bine" Mattia Montini

"În Italia, cei mai cunoscuți fotbaliști români sunt Hagi, Chivu și Mutu pentru că au avut cariere foarte mari. Preferatul meu este Cristi Chivu" Mattia Montini

"Cel mai dificil adversar pe care l-am întâlnit a fost fundașul Juan, care a evoluat la AS Roma și la naționala Braziliei. Am jucat împotriva lui la antrenamentele Romei" Mattia Montini

4 goluriîn 5 meciuri a marcat Montini în acest sezon de Liga 1, fiind al doilea golgeter al "câinilor", după Salomao, care are 6 reușite în 20 de meciuri

Preferințele lui Montia

Mâncarea preferată: paste
Băutura preferată: ceai
Mașina preferată: Range Rover Velar
Ceasul preferat: Rolex și Hublot
Firma de haine preferată: Nike
Destinația de vacanță preferată: Maldive
Antrenorul preferat: Carlo Ancelotti
Fotbalistul preferat: Cavani

Iubește câinii!

Mattia Montini joacă pentru "câinii roșii" și chiar îi iubește! Atacantul italian are doi câini din rasa buldog, "Prince" și "Jolie", pe care și i-a tatuat pe antebraț:

"Am 9 tatuaje! Cu părinții, câinii mei și alte momente importante din viața mea", a dezvăluit Mattia.

111

Citește și:

Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Superliga
Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Liga 2
Penalty SCANDALOS dictat la barajul pentru promovarea în Liga 2: „Venea și urla la jucători!” » Iureș la final: arbitrii s-au baricadat la vestiare
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute
Tenis
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (26)
mos_gerula
mos_gerula  •  17 Decembrie 2018, 10:22
Postat de iosif_vs pe 17 Decembrie 2018, 10:09

Uitați-vă un pic la golurile marcate de acest Montini. Fundașii Craiovei DORM. Îl lasă pe atacantul mimaovist să facă ce vrea în careu!!

Ratatul asta e non-stop pe gsp. N-ar fi rau sa-l angajati, daca n-ati facut-o deja...

caminero
caminero  •  17 Decembrie 2018, 10:22

Pînă acuma avem 5 mesaje (al meu e al șaselea), trei nick-uri, și un singur redactor care le operează pe toate trei, încercînd să provoace și să genereze clikuri. Hai pa!

537095073301815
Izabela Iuliana Nazare  •  18 Decembrie 2018, 11:28
Postat de cobra_z pe 17 Decembrie 2018, 12:52

superdorel va fi fericit totusi daca acest mincinos va fi transferat la fcsb...sa pupi acolo unde scuipi e calitatea unui fcsbist adevarat...

FELICITARI!frumos raspuns ,hai dinamo !!!!!!!!!!

Vezi toate comentariile (26)
Comentează