FOTBAL  »  Superliga  »  LIGA 1

EXCLUSIV Scandal pe aeroport » Antrenorii unei echipe din Liga 1, lăsați acasă de conducerea clubului

Articol de - Publicat vineri, 29 iunie 2018 11:04

Jucătorii celor de la FC Voluntari au plecat în stagiul de pregătire din Slovenia, dar fără antrenori!

La ora 5:30, în această dimineață, la Terminalul Plecări, și-au făcut apariția, conform contractului Victor Naicu, antrenorul principal în acte al echipei, și secundul Daniel Florea. Cei doi s-au prezentat la aeroport să plece cu echipa în cantonament, fiind încă angajați ai clubului, dar pe numele acestora nu existau bilete de îmbarcare.

Delegația fotbaliștilor ilfoveni era condusă de Florin Cernat, noul director sportiv al clubului, care le-a spus celor doi că pe numele lor nu există bilete pentru avionul care duce echipa în Slovenia. "Cum nu există dacă noi avem contracte și suntem antrenorii echipei?", l-au întrebat cei doi pe  Cernat. "Nu știu, nu știu, conducerea știe", a venit scurt răspunsul fostului fotbalist.

Victor Naicu a declarat pentru GSP.RO: "Pentru că nu ne-a fost comunicat un program oficial, noi ne-am prezentat la programul echipei. De asta am mers la aeroport. Am aflat acolo că nu aveam bilete, nimic. Asta e situația! Am tot sperat că ni se comunică ceva oficial. Dar nimic!".

Naicu și Florea mai au un an de contract cu echipa din Voluntari, iar cei doi nu sunt dispuși să demisioneze! Mai mult, celor doi nu li se reziliază contractele pentru că șefii ar trebuie să le achite despăgubiri importante.

În ultimele zile, celor doi antrenori li s-a transmis că nu vor mai avea acces în baza de pregătire a clubului din Voluntari. Conducerea ilfovenilor le-a spus celor doi că noul manager general, Ioan Andone, le va delega noi atribuții. Din informațiile pe care GSP.RO le are în acest moment, primarul Florentin Pandele, influențat de omul său de la echipă, Robert Frunză, președintele Consiliului de Administrație, face tot ce poate să scape de staff-ul lui Mutu.

MUTU A FOST DAT AFARĂ! "BRILIANTUL" MERGE LA FRF

După ce s-a salvat la limită de la retorgradare, câștigând la penalty-uri barajul contra Chindiei Târgoviște, lucrurile la FC Voluntari sunt extrem de tensionate. Conducerea clubului ilfovean a decis să rezilieze unilateral contractul lui Adi Mutu, cel care a depus deja hârtie la Comisiile Ligii și Federației pentru recuperarea sumei de 150.000 de euro, pe care o avea stipulată în contract.

NOUL STAFF E TOT FORMAT DIN LOCALNICI

Daniel Oprița este antrenorul ales de Florentin Pandele pentru a-i lua locul lui Adrian Mutu, dar momentan mutarea nu se poate oficializa. Oprița, care în sezonul trecut a antrenat-o în prima parte a campionatului pe Juventus București, îl va avea consilier pe Gabi Popescu. Fostul stelist Florentin Dumitru va fi director sportiv, iar un alt membru din staff va fi Iulian Miu. Marea surpriză o reprezintă însă numele managerului general al echipei, post ce e ocupat de Ioan Andone, ultima oară antrenor la Dinamo.

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (17)
537095073301815
Izabela Iuliana Nazare  •  29 Iunie 2018, 11:58
Postat de dinamo_fan pe 29 Iunie 2018, 11:35

cloaca de la Voluntari tinuta ilegal in liga 1 de Coltescu.

in primul rand de becali si apoi de restul .

dinamo_fan
dinamo_fan  •  29 Iunie 2018, 11:35

cloaca de la Voluntari tinuta ilegal in liga 1 de Coltescu.

1745flo
1745flo  •  29 Iunie 2018, 11:21
Postat de gicab pe 29 Iunie 2018, 11:11

Dacă este echipa primăriei ma întreb de ce posturile de antrenori nu sunt scoase la concurs ca orice post din primărie.., ori ei sunt stat in stat?

Acolo e vorba de Pandele! Iar asta ca si Firea cu NA, fac ce vor cu banii contribuabililor!

Vezi toate comentariile (17)
Comentează