FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

FCSB devine stelară! După aducerea lui Budescu, Iordănescu poate alinia un „11” plin de vedete

Constantin Budescu a reveni la FCSB
Constantin Budescu a reveni la FCSB

Articol de , , - Publicat marti, 07 septembrie 2021 14:43 / Actualizat marti, 07 septembrie 2021 15:27

După aducerea cuplului Budescu - Keșeru, Edi Iordănescu va putea alinia la FCSB, mai ales după ce se vor reface și Tănase și Coman, o formulă plină cu vedete

Moruțan la Galatasaray, Coman pe bară 3 luni, Tănase out două luni. Lovită din plin de descompletarea lotului, FCSB s-a repliat rapid și a adus 3 piese grele: Keșeru, Vali Gheorghe și Budescu. 

Care vor fi nevoiți, măcar până se vor întoarce în echipă Tănase și Coman, să suplinească norma de goluri și de randament ofensiv pe care le aveau aceștia. Echipa va căpăta consistență în atac, iar Budescu și Keșeru vor fi siguri titulari, în vreme ce Vali Gheorghe e o soluție pentru cele două flancuri. 

Ar putea chiar să apară și titular în locul lui Octavian Popescu, în condițiile în care Edi Iordănescu va găsi o altă soluție în primul 11 care să bifeze regula U21.

3 luniau trecut de când Budescu a disputat ultimul meci oficial, a evoluat 11 minute în amicalul Anglia - România 1-0, disputat pe 6 iunie

Cum ar putea arăta FCSB în perioada următoare: Vlad - Crețu, Miron, Vinicius, Radunovici - Olaru, Ov. Popescu - Cordea (V. Gheorghe), Budescu, Oct. Popescu - Keșeru

După ce se vor reface toți fotbaliștii care acuză probleme medicale, FCSB va putea să rivalizeze, ca lot, cu CFR. Soluții foarte bune, inclusiv pentru echipa de rezerve. Chiar va fi o provocare pentru antrenor să reușească să le facă loc în același timp lui Olaru, Budescu, Fl. Coman, Keșeru și Fl. Tănase. 

Chiar și așa, pe bancă ar rămâne nume ca Vali Gheorghe, Cordea, Octavian Popescu, ultimul fiind într-un real pericol de a pierde postul de titular dacă nu-și va reveni la forma din sezonul trecut.

O soluție pentru Iordănescu jr. de a folosi în atac toate numele grele, cu experiență, ar fi să rezolve regula U21 cu ajutorul lui Sorin Șerban, ca fundaș stânga.

Cum ar arăta primul 11 cu toți jucătorii valizi: Vlad - Crețu, Miron, Vinicius, S. Șerban - Ov. Popescu - Olaru, Budescu, Fl. Coman - Keșeru, Fl. Tănase

Ultimul sezon bun a fost tot cu o echipă senzațională

În ultimii ani, FCSB a ratat toate obiectivele pe care le-a avut. Și pe plan intern, dar și în cupele europene. Ultima dată când a reușit performanță a fost în sezonul 2017-2018, cu Dică antrenor. 

Atunci, echipa a bifat un parcurs excelent în Europa, a disputat play-off de Champions League, a accesat grupele Europa League și chiar s-a calificat în primăvară. În campionat a terminat pe locul 2, la un singur punct în spatele CFR-ului. În acest an, Becali reușise să facă o echipă care arăta formidabil. 

Echipa tip în 2017-2018: Niță - R. Benzar, Planici, Bălașa, Momcilovici - Pintilii, Teixeira - Man, Budescu, Fl. Tănase (Fl. Coman) - Gnohere (Alibec)

Budescu, an bun la FCSB

În sezonul 2017-2018, când a îmbrăcat tricoul roș-albastru, Budescu a fost cel mai bun fotbalist al echipei antrenată atunci de Nicolae Dică. A disputat 37 de meciuri în toate competițiile și a produs nu mai puțin de 26 de goluri: a marcat 14 și a oferit 12 assisturi. 

A avut cea mai mare medie a notelor GSP, peste 6,80, ceea ce înseamnă prestații constant bune și foarte bune. După numai un an la FCSB, Becali l-a vândut în Arabia Saudită, la Al Shabab, în schimbul a 2,5 milioane de euro. 

7 luniau trecut de când Budescu a marcat ultimul gol: pe 3 februarie a înscris în meciul Voluntari - Astra 1-3

În afara Ligii 1 n-a făcut nimic în afară de bani

Budescu a avut 3 experiențe dincolo de granițele României. Toate au fost în campionate departe de pretențiile fotbalului din Europa. Prima a fost în China, în Liga a II-a, la Dalian Yifang, în 2016. A fost extrem de scurtă și dezamăgitoare: bifat doar 4 meciuri, fără nici un gol marcat. 

Apoi a fost vândut de FCSB la Al Shabab, în Arabia Saudită. Aici a jucat bine, a bifat 22 de meciuri și 7 goluri, dar n-a câștigat nici un trofeu, iar saudiții nu l-au păstrat în lot. Ultima ieșire a fost în primăvara acestui an. Al Damac, o echipă care se lupta pentru a evita retrogradarea în Arabia Saudită, l-a luat și a jucat acolo 12 meciuri în finalul sezonului trecut. 

N-a marcat nici un gol, dar echipa a rămas în prima ligă. În actualul campionat nu s-a mai impus și a fost nevoit să-și rezilieze contractul. La toate cele 3 echipe contractele lui au fost imense, la Al Shabab salariul a atins aproape 1 milion de dolari pe an.

VIDEO Derby în Liga 1! Totul despre FCSB - Dinamo

Citește și: 

Victima preferată » Detaliul care-i dă fiori lui Dario Bonetti înainte de „Derby de România”

Iordănescu și FCSB dau peste o altă Dinamo » Cum s-a schimbat raportul de forțe înainte de Derby

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (43)
valeri_gazzaev
valeri_gazzaev  •  07 Septembrie 2021, 16:59
Postat de csa_si_fcsb_inseamna_steaua pe 07 Septembrie 2021, 16:54

Nu stiu, poate n-a mai vrut nici Budi sa ramana acolo. Oricum, la arabi sunt restrictiile legate de numarul maxim de jucatori straini, si dupa ce si-au facut calculele, si-au dat seama ca prefera sa lase locul altor straini. CFR l-a vrut in vara asta, ii ofereau si mai multi bani. A mai avut oferte din Qatar, cu siguranta erau mai multi bani decat ii oferea jiji, de ce nu a ales acel drum? Nici nu-mi pasa de ce nu si-a prelungit cu FC Damac, important e ca s-a intors la noi! S-a vazut in iunie, la meciul cu Anglia, ca a slabit si arata bine dpdv fizic, si poate fi din nou o solutie pentru echipa nationala.. sigur s-ar fi distrat cu cei din Liechtenstein.. si daca Deac, Camora, Culio, Vinicius, Sapunaru sau Grigore mai pot.. Budescu e tinerel in comparatie cu ei :)))

Budescu mai poate pt liga 1....raman niate semne de intrebare dpmdv, dar chiar si asa, randamentul lui pariez ca va fi peste cel al lui vali gheorghe. Vom vedea...altfel, toate bune? Care mai e treaba pe gsp? Eu mai intru ocazional, dar destul de rar in ultima vreme

drack009
drack009  •  07 Septembrie 2021, 16:06

Până ajung să fie toți apți, diferența de CFR Cluj ajunge la 20 de puncte :)))

orlick
orlick  •  07 Septembrie 2021, 16:04

Nu cred că Budescu e un câștig. O sa dea goluri din afara stadionului, la antrenamente și cam atât. Tipul nu aleargă, dacă era profesionist, ajungea fotbalist... Asa, la giumbușlucuri, îl preferam pe Elton.

Vezi toate comentariile (43)
Comentează