FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Fotbaliști excelenți, de 8 ori mai ieftini decât ce a luat Dinamo » Golgeter cu 3.500 de euro + echipa-tip a străinilor angajați pe bani puțini

Articol de , , - Publicat marti, 17 noiembrie 2020 16:25 / Actualizat marti, 17 noiembrie 2020 17:08

Cu cel mai scump lot existent în ultimii ani în campionatul românesc, Dinamo e penultima. Alții au reușit să recruteze jucători foarte buni cu salarii de 4.000 de euro lunar, în vreme ce Borja Valle are de încasat mai mult de 30.000 de euro în fiecare lună.

Spaniolii s-au repezit să ofere cele mai mari salarii din tot campionatul, imediat cum au ajuns să controleze clubul Dinamo. Consecințele sunt dezastruoase: conducerea a realizat că nu e capabilă să suporte salariile uriașe, și nici randamentul din meciuri al fotbaliștilor nou-veniți nu justifică în niciun fel extravaganța ibericilor.

Borja Valle e cel mai bine plătit din toată competiția, cu 32.000 de euro net lunar. Janusz Gol, un mijlocaș de 34 de ani devenit rezervă, are 18.000 de euro, "lateralii" Alexander Gonzalez și Isma Lopez iau câte 16.000 de euro.

S-au crezut mai bogați decât e CFR!

Paul Anton a redevenit "câine" pentru un salariu de 30.000 de euro lunar! Oferta lui Dinamo pentru mijlocașul român a fost grozavă, atât de mare încât campioana CFR nu a putut să liciteze mai mult, deși îl voia pe internaționalul revenit din Rusia. CFR face 25 de milioane de euro doar din participarea europeană din sezonul trecut și din ediția curentă! Singurul venit cert și important al "câinilor" îl constituie drepturile TV în valoare de 900.000 de euro.

Comportamentul din mercato al roș-albilor sfidează nivelul financiar obișnuit din campionatul românesc și ignoră exemplele pe care le-au oferit alte cluburi în perioada recentă. Unele au fost capabile să atragă jucători excelenți fără să-și dea contabilitatea peste cap, fără să-și ducă societățile aproape de faliment din pricina contractelor împovărătoare.

Se găsește și golgeter cu 3.500 de euro!

Chiar Dinamo a izbutit în vara anului trecut să-l aducă liber de contract pe Riccardo Piscitelli, un portar care apărase la Carpi, în Serie B. Italianul s-a impus rapid ca titular și era unul dintre goalkeeperii cei mai buni din campionat. Hagi a dat două lovituri cu străini ieftini: Kevin Boli a semnat pentru 4.000 de euro lunar când a venit din Belgia la Ovidiu, olandezul De Nooijer a acceptat și el același salariu.

Clubul lui Hagi l-a achiziționat înaintea acestui sezon pe Luckassen, atacantul olandez de la Poli Iași. Vârful avea 4.000 de euro lunar în Moldova și a acceptat la Ovidiu doar o mie în plus. A dat 5 goluri în 15 meciuri la Poli, la Viitorul are tot 5 goluri în 9 partide. Nemec, plătit de aproape patru ori mai bine, are două goluri în ultimele 18 luni!

Și au mai reușit și alte cluburi afaceri foarte bune. Fofana, un mijlocaș pe care l-a dorit și FCSB, avea 8.000 de euro la Gaz Metan. A trecut la Sepsi în vara acestui an. Sepsi l-a importat și pe Tandia, atras cu 6.000 de euro. FC Clinceni s-a salvat de la retrogradare în ediția trecută și datorită evoluțiilor lui Jakub Vojtus, un atacant slovac care primea numai 3.500 de euro! De aproape zece ori mai puțin față de salariul lui Borja Valle!

O echipă a străinilor angajați ieftin

Piscitelli (Dinamo) 8.000 - Cestor (Astra) 4.000, Boli (Viitorul) 4.000, Ngadeu (Botoșani) 4.000, De Nooijer (Viitorul) 4.000 - Tandia (Sepsi) 6.000, Fofana (Mediaș) 8.000, Laidouni (Voluntari) 5.000 - Vojtus (Clinceni) 3.500, Gnohere (Petrolul) 5.500, Luckassen (Iași) 4.000 

Toate sumele sunt exprimate în euro. Între paranteze apar numele cluburilor care i-au adus inițial în România.

9 goluria marcat Vojtus doar în campionat pentru FC Clinceni în sezonul trecut. Contractul lui cu ilfovenii a fost valabil pentru un singur sezon, după care a semnat cu CFR Cluj

Eu i-am adus pe Dussaut, care e acum la Viitorul, și pe Aliji, jucător din naționala Albaniei, cu câte 4.000 de euro fiecare. Negoiță nu dădea niciun ban, ne bazam doar pe drepturile TV. Comparați cu salariile pe care le-au oferit spaniolii acum! Și nu au venit jucători mai buni decât erau aceia ieftini pe care îi aduceam eu!
Mircea Rednic, la DigiSport

"Iugoslavii" Astrei au între 7.000 și 9.000 de euro

Astra a reconstruit vreo trei formule în ultimii ani, după ce a tot vândut jucători. Președintele Coman și antrenorii pe care i-a avut au apelat și la mulți străini. Și ei s-au orientat cu mult mai bine, în comparație cu Dinamo. Fundașul stânga Radunovici, stoperul Graovac și închizătorul Crepulja sunt printre cei mai buni din campionat pe posturile lor. Salariile: între 7.000 de euro și 9.000 de euro lunar pentru fiecare.

Alexandru Curtean e membru DDB: „Spaniolii de la Dinamo nu au nicio credibilitate în momentul de față”

Cite;te mai multe știri din fotbal:

EXCLUSIV CS Universitatea Craiova primește o veste excelentă » Răsturnare de situație în cazul lui Elvir Koljic

Liga spaniolă ia o decizie drastică » Real Madrid poate cheltui mai mult decât Barcelona și dublu față de Atletico!

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (21)
mattteo
mattteo  •  17 Noiembrie 2020, 17:03

Ultimul paragraf: starinii Radunovic, Graovac si Crepulja sunt printre cei mai buni...Daca jucau la Dinamo si erau pe pozitia le care sunt acum.ziceati ca sunt cei mai slabi. E clar ca se ttage in Dinamo cu directie de la voi de la redactie inca de cand ati vrut sa ii retrogradati cu 5-6 meciuri mai putin.

fcd18
fcd18  •  17 Noiembrie 2020, 16:44

Trageti tare pe Dinamo, gazetarasilor, cat mai puteti. Ca daca falimentam noi, la fel o sa faceti si voi.

pendulu
pendulu  •  17 Noiembrie 2020, 17:22

si ?propun ca voi sa preluati consiliul de administratie si sa conduceti voi ,vad ca la fcsb le vindeti jucatorii le puneti preturi dati note la dinamo le faceti lotul ,va invitam sa intrati in legatura cum dom pablo si sa va lase sa conduceti voi clubul ,sa fiti scouteri,antrenori etc ca voi dati lectii la toti,si celor de la cfr pe dan il invatati cum sa antreneze ii spuneti unde greseste si unde trebuie sa mai invete ca antrenor .voi nu sunteti in stare sa tineti un ziar de sporet cu stiri sportive adevarate si nu articole facute *** de scandal pt raing spre deliciul glumetilor sen1l1 ca valahu care jubileaza la asemenea articole ..voi cva normal de sport nu scrieti ca nu stiti ,..probabil ca ati fi cititi ,mai mult dac ati avea articole adevarate si normale de tot sportul ..Dinamo vinde f bine si deaicea articole multe indiferent daca sunt bune sau nu ..multe s afie ca vinde .daca nea gigi a iesit din peisaj ati tabarat pe Dinamo

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează