FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Iuliu Mureșan a început munca la Dinamo! A decis pe cine aduce în locul lui Mario Nicolae

Articol de - Publicat luni, 05 iulie 2021 11:45 / Actualizat luni, 05 iulie 2021 12:25

Iuliu Mureșan încă nu a fost numit oficial la Dinamo, dar în spate, lucrează deja la noua componență a clubului.

Oficializarea numirii lui Iuliu Mureșan în funcția de administrator special la Dinamo este aproape. DDB, acționar minoritar la clubul din „Ștefan cel Mare”, i-a trimis fostului președinte de la CFR Cluj propunerea de contract, iar acesta ar putea fi numir oficial în cel mai scurt timp, urmând ca marți să aibă loc întâlnirea decisivă.

Iuliu Mureșan a decis cine vine la Dinamo în locul lui Mario Nicolae

Până să devină oficial în acte la Dinamo, Iuliu Mureșan a decis să-l aducă la Dinamo pe Mihai Matei, fost team manager la Astra. Acesta are o experiență îndelungată la clubul din Giurgiu, de 12 ani, iar în cercurile fotbalistice din Liga 1 este cunoscut ca un simpatizant al lui Dinamo.

Acesta va ajunge marți în București pentru negocierile finale cu Dinamo, având șanse foarte mari de a semna contractul. Fost jucător la ASA Tg. Mureș, Electroputere, Farul și Ceahlăul, Mihai Matei va ocupa funcția de director sportiv.

Iuliu Mureșan a început munca la Dinamo! A decis pe cine aduce în locul lui Mario Nicolae
Mihai Matei, în dreapta lui Dani Coman

Astfel, Mihai Matei îi va lua locul lui Mario Nicolae, cel căruia i-a expirat contractul în această vară.

Dinamo, în continuare fără doctor

Clubul din „Ștefan cel Mare” are în continuare probleme la nivelul staff-ului. Echipa nu are un doctor, iar șefii au încercat să-l convingă pe Liviu Bătineanun să revină, dar nu au avut succes, mai ales că fostul medic nu și-a primit ultimele cinci salarii de la Dinamo. 

VIDEO Dezvăluiri din haosul de la Dinamo: „S-au debarasat prea ușor de mine, mi-au schimbat obiectivul în 10 zile”

Citește mai multe știri despre Dinamo: 

Atuurile care i-au convins pe dinamoviști să-l aleagă pe Iuliu Mureșan: „De la premisa asta am pornit”

EXCLUSIV Noi probleme pentru Dinamo » Unul dintre lideri ratează începutul sezonului

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (6)
ciprianbirtea
ciprianbirtea  •  06 Iulie 2021, 18:29
Postat de creeperno115 pe 05 Iulie 2021, 22:45

E in dreapta lui caci poza e facuta din fata. Din spate, se observa care-i dreapta si care-i stanga

Așa e. În poză e în stânga, dar el a stat în dreapta lui Coman.

creeperno115
creeperno115  •  05 Iulie 2021, 22:45

E in dreapta lui caci poza e facuta din fata. Din spate, se observa care-i dreapta si care-i stanga

1745flo
1745flo  •  05 Iulie 2021, 22:21
Postat de kuba pe 05 Iulie 2021, 12:20

Nu este nimeni in stânga lui Coman! Poate in dreapta!

Ești șasiu?÷)

Vezi toate comentariile (6)
Comentează