FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Jakolis preia blestemul! Va rezista croatul împotriva tradiției îngrozitoare?

Jakolis a purtat numărul 17 la FCSB în sezonul 2016-2017
Jakolis a purtat numărul 17 la FCSB în sezonul 2016-2017

Articol de - Publicat luni, 25 iunie 2018 09:00

Croatul Antonio Jakolis e printre achizițiile FCSB, a revenit de la Apollon și e moștenitorul tricoului lui Alibec, 7-le care e important pentru club și groaznic pentru cine-l poartă.

 Jakolis constituie o excepție, el e un jucător la care Becali a renunțat, dar primește totuși o a doua șansă. Croatul a revenit după împrumutul la Apollon Limassol și face parte din lot. Mijlocaș dreapta, ex-iugoslavul în vârstă de 26 de ani poate juca și pe partea opusă, poate fi și fundaș dreapta, așa că polivalența lui l-a convins pe Dică să-l păstreze în cantonamente.

Bonusul pentru Jakolis: a primit numărul 7, liber după excluderea lui Alibec. E numărul magic pentru steliști, tricoul idolului Lăcătuș, doar că el nu mai reprezintă tocmai un cadou, dat fiind istoricul îngrijorător pe care l-a înregistrat simbolul: toți cei care l-au preluat au avut de suferit.

Unii s-au accidentat rău, alții au jucat foarte slab, mult sub nivelul la care evoluaseră când fuseseră achiziționați. Jakolis era cel mai bun pasator din campionat când a venit de la CFR, acum a jucat 43 de meciuri și a marcat 5 goluri în Cipru. Va rezista el împotriva tradiției îngrozitoare?

Care e raportul exact al blestemului și care sunt victimele:

2000, Stelian Carabaș

- Mijlocașul de la Farul era printre favoriții lui Pițurcă. A ajuns la Steaua, a jucat doar un an, cu prestații mediocre, și a fost dat afară

2001, Radu Niculescu

- A plecat după șase luni, n-a confirmat nici în Ghencea eticheta de mare talent care-i fusese aplicată încă de la Sibiu

2001-2002, Marius Luca

- Jucase la Chindia Târgoviște sub formă de împrumut, în "Ajaxul" care-i mai conținea pe Hîldan, pe Reghecampf, pe Cristi Bălașa și pe Sică Bârdeș. După ce a primit numărul 7, a fost dat afară de la Steaua

2002-2003, Marian Aliuță

- După un an cu "7", a renunțat la număr, a mai rezistat doar un sezon și a semnat cu Rapid

2003-2004, Adrian Pitu

- Ex-dinamovistul a rezistat un sezon cu numărul 7 la Steaua, apoi a mers la FC Național

2005-2007, Daniel Oprița

- El a rezistat, a purtat tricoul timp de doi ani, doar că a suferit o accidentare groaznică, ruptura ligamentelor de la genunchi, din care cauză a stat nouă luni. A fost semnul regresului pentru cariera sa, avea să plece la Dinamo, unde n-a mai fost considerat un jucător important

2007-2008, Eric Bicfalvi

- Hagi l-a văzut un mare talent, i-a dat 7, apoi clubul l-a împrumutat la Gloria Buzău

2008-2011, Janos Szekely

- Dintr-un transfer-vedetă, a devenit "obraznic și dobitoc" pentru Becali, retrogradat la echipa a doua și lăsat să plece liber

2011, Florin Costea

- A rezistat doar 6 luni ca urmaș al lui Lăcătuș

2012-2016, Alexandru Chipciu

- Accidentat grav în 2013, când i-a fost introdusă o tijă în picior, a cunoscut un regres și ca randament, și ca imagine. Plimbat pe mai multe posturi, n-a confirmat impresia care exista despre el când a fost achiziționat de la Brașov

2016-2017, Florin Tănase

- Și-a rupt genunchiul în decembrie 2016, contra Craiovei, și a stat o jumătate de an. Ca să se protejeze, după revenire n-a mai purtat "7"

2016-2017, Dennis Man

- A apărut la Steaua cu numărul 7 și n-a jucat mai deloc, deși era văzut ca o mare speranță. A plecat Reghecampf și a început Man să devină important. Nu doar schimbarea antrenorului a contat, Man a renunțat la 7 după primul sezon dezamăgitor.

300.000 €a plătit Becali când l-a cumpărat pe Jakolis de la CFR Cluj. Mijlocașul dreapta era dorit și de Dinamo, dar "câinii" nu și-au permis să câștige licitația

INTERES / Vor un sârb de la Rad!

Aleksandar Lutovaci, de la FK Rad, un mijlocaş ofensiv de 20 de ani, e anunţat de presa sârbă ca fiind foarte aproape de FCSB. "Jucătorul merge la Bucureşti. Fosta Steaua nu a mai câştigat titlul de trei ani, aşa că are nevoie de întăriri în toate compartimentele. În special în cel ofensiv", scrie Mozzartsport. 11 goluri a marcat Lutovac pentru Rad în 34 de partide, cota sa fiind de 750.000 de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de. Ar fi al treilea transfer după Olimpiu Moruțan și Kamer Qaka.

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga

Lovit în cap cu un recipient din aluminiu, Novak Djokovic nu a participat la conferința de presă și a avut nevoie de îngrijiri medicale » Ce a provocat incidentul


Comentarii (6)
haideusicfr
haideusicfr  •  25 Iunie 2018, 17:44

Domnule Craiotoiu ,FCSB l-a ""dat"" pe Jakolis si in lucul lui l-a pastrat pe Enache.Este?

luciann
luciann  •  25 Iunie 2018, 11:19

Dati-i tricoul cu numarul 7 lui Talpan!:)))

steaua1986forever
steaua1986forever  •  25 Iunie 2018, 10:54

Da, Chipciu si Man, ce blestem pe ei.....saracii.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează