FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV „Indolență și nesimțire” » 3 titulari puși la colț de legenda lui Dinamo: „Tu îți faci mendrele acolo?”. Nici Kopic n-a scăpat

Articol de - Publicat miercuri, 24 aprilie 2024 10:25 / Actualizat miercuri, 24 aprilie 2024 19:18

Marin Dragnea, 68 de ani, fostul mare mijlocaș al lui Dinamo din anii '70-'80, nu-i menjează pe „câini” pentru gafele care au provocat o nouă înfrângere costisitoare în play-out, 1-2 la Botoșani. Fostul fotbalist i-a luat în colimator pe Velkovski și Gabriel Moura, vinovații de la primul gol, dar și pe Hakim Abdallah, cel care l-a băgat în spital pe Romario Benzar.

Prestația dinamoviștilor de la Botoșani i-a provocat o senzație amară legendei care a petrecut 10 sezoane în Ștefan cel Mare. În exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor, Dragnea a explicat, punct cu punct, ce l-a lăsat descumpănit în înfrângerea suferită marți seara de Dinamo.

Dinamo recidivează: imagine-șoc cu Romario Benzar după intrarea criminală a lui Abdallah » Diagnosticul pus la spital
FC BOTOȘANI - DINAMO 2-1
Dinamo recidivează: imagine-șoc cu Romario Benzar după intrarea criminală a lui Abdallah » Diagnosticul pus la spital

Marin Dragnea taxează gafele copilărești făcute de Dinamo și atenționează: „Pregătirea fizică lasă de dorit”

„Eu nu știu ce se întâmplă, cred că e al patrulea meci în care iau gol și «mănâncă» punctele în ultimele minute de joc. Din punctul meu de vedere, cred că pregătirea fizică lasă de dorit, văd că ei cad fizic în repriza a doua de fiecare dată.

Din câte am auzit, lor le-a lipsit preparatorul fizic când s-a întrerupt ultima oară campionatul. Probabil că cine a făcut atunci pregătirea fizică n-a făcut-o bine, văd că n-au pic de vlagă în ei. E ceva care nu e în regulă.

La nivelul ăsta, ținând cont că Dinamo reprezintă ce reprezintă, n-ai voie să faci asemenea gafe, vorbesc de Velkovski și de Patriche. Ce face Velkovski? Tu ai timp să-ți faci mendrele, să le dai printre picioare adversarilor? Așa a fost la primul gol. I-a luat mingea, a centrat și Moura și-a dat autogol.

Apoi Patriche, la ultima fază, cu tot respectul pentru el... Băi Patriche, nu dai în ea acolo? În loc să degajeze, dă cu stângul prost la adversar, iar de acolo se naște golul doi. Altfel, rămânea 1-1 și se termina bine pentru noi”, a declarat Marin Dragnea, într-o intervenție pentru GSP.ro.

„Indolență și nesimțire” » 3 titulari puși la colț de legenda lui Dinamo: „Tu îți faci mendrele acolo?”. Nici Kopic n-a scăpat
Marin Dragnea, între Gică Hagi și Ioan Andone / FOTO: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor)

Despre Abdallah: „Asta e indolență, nesimțire!”

Dragnea, piesă importantă în marea echipă a lui Dinamo din anii '80, e deranjat și de atitudinea lui Hakim Abdallah, atacantul eliminat pe final de primă repriză:

„Abdallah mai are voie să facă așa ceva? După ce că ratezi «11 metri» ... Sunt niște elemente pe care n-ai voie să le faci în timpul unui joc, mai ales la Dinamo! Ia-ți, mă, elan, ce elan e ăla de doi metri? Eu îmi luam elan de șapte-opt metri când dădeam penalty.

Apoi iei cartonaș, te duci cu piciorul așa aiurea și lași echipa în zece oameni?! Asta e indolență, e nesimțire!”.

FC Botoșani - Dinamo / FOTO: Ionuț Tăbultoc
FC Botoșani - Dinamo / FOTO: Ionuț Tăbultoc
FC Botoșani - Dinamo / FOTO: Ionuț Tăbultoc
FC Botoșani - Dinamo / FOTO: Ionuț Tăbultoc
FC Botoșani - Dinamo / FOTO: Ionuț Tăbultoc
+28 FOTO

A greșit Kopic? Marin Dragnea: „E a patra oară când face așa!”

Marin Dragnea mai consideră că inclusiv tehnicianul Zeljko Kopic poartă o doză de vină pentru rezultatele dezastruoase din play-out:

„Eu nu știu care e motivul pentru care i-a scos pe ăia... Eu știu un lucru: dacă echipa nu ia gol, nu mai faci toate schimbările, e a patra oară când face așa! Până se acomodează Costin, Bani, Grigore...

Am fost dezamăgit total, mă așteptam să nu piardă și să facă un meci bun, mai ales că stau cu sabia deasupra capului. Ei trebuie să câștige acum toate meciurile ca să poată să se salveze de la retrogradare”, a punctat fostul mijlocaș al „câinilor”.

VIDEO FC Botoșani s-a impus în prelungiri cu Dinamo. Corespondentul GSP a surprins bucuria elevilor lui Bogdan Andone

Citește și alte știri despre Dinamo:

Va fi iureș, pică iar Dinamo? 5 lucruri de știut într-un final INCENDIAR de play-out + Programul echipelor care luptă pentru supraviețuire

FOTO Dinamo recidivează: imagine-șoc cu Romario Benzar după intrarea criminală a lui Abdallah » Diagnosticul pus la spital

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: „Vreau să știe lumea” » S-a spus că soția l-a părăsit în urma accidentului

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (5)
creeperno534
creeperno534  •  24 Aprilie 2024, 22:57

Trebuie multe transferuri la vara

je____
je____  •  24 Aprilie 2024, 16:27

Problema e si la cei care intra de pe banca, cu valoarea lor mai exact. Chiar sa fie o coincidenta faptul ca dupa ce intra ei, de fiecare data luam gol?

brentford
brentford  •  24 Aprilie 2024, 14:02
Postat de redbuldog pe 24 Aprilie 2024, 12:01

Pana la urma ,,cireasa de pe tort" a pus-o veteranul Patriche,dar ce sa-i faci,omul e sufletist alearga la 38 de ani,cat alti la 20,dar mai devreme sau mai tarziu inevitabil clacheaza,totodata ,,ajutat" si de evolutia ,,somnolenta" a coechipierilor.Kopici trebuie sa analizeze urgent,aceste greseli ireversibile si sa traseze,pentru fiecare jucator din teren,obiective tactice clare,sa porneasca de la tranzitia,dupa recuperarea din aparare spre atac,caci aici este ,,calcaiul lui Achile" din jocul echipei!

Parca mi-e dor de pasele la portar si in lateral de pe vremea lui Burca.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează