FOTBAL  »  Superliga  »  CSU CRAIOVA

Rotaru dă cărțile pe față: „Suntem cu 5 milioane de euro pe minus! Atât am cheltuit pe transferuri”

Mihai Rotaru, acționar CSU Craiova // foto: Cristi Preda, GSP
Mihai Rotaru, acționar CSU Craiova // foto: Cristi Preda, GSP

Articol de - Publicat marti, 07 martie 2023 18:14 / Actualizat marti, 07 martie 2023 18:25

Mihai Rotaru, acționar la Universitatea Craiova, a dezvăluit cum arată finanțele clubului în acest sezon.

Rotaru dezvăluie că CSU Craiova a înregistrat un deficit de 5 milioane de euro în acest sezon, sumă cu care a suplinit bugetul din fonduri proprii. Numai transferurile din iarnă (Ișfan, Ndong, Tomasec și Badelj) i-au costat pe olteni 1,25 milioane de euro, conform spuselor lui Rotaru.

S-a încheiat ședința Comisiei de Recurs! Decizia anunțată în disputa dintre Sepsi și FCU Craiova
SEPSI - FCU CRAIOVA
S-a încheiat ședința Comisiei de Recurs! Decizia anunțată în disputa dintre Sepsi și FCU Craiova

Mihai Rotaru dezvăluie: „Universitatea Craiova are un deficit de 5 milioane de euro în acest sezon”

„Bugetul executiv a fost de 11,5 milioane de euro, cu un deficit de 5 milioane de euro, pentru că am încasat doar vreo 6. Plus 1,25 milioane de euro cheltuite pe transferuri, pentru Ișfan, Basilio (n.r. - Ndong) și cei doi jucători croați. Gaura am acoperit-o eu, sub formă de împrumut.

Încercăm să menținem clubul sănătos din punct de vedere financiar. Probabil că dacă am fi fost «all in» am fi avut un campionat la ora asta, dar și datorii de 20-30 de milioane de euro”, a precizat Rotaru la „DigiSport Special”.

Mihai Rotaru: „Ne-a lipsit constanța. Nu suntem în cea mai bună formă”

Rotaru își face deja planurile pentru sezonul viitor. În prezent, principalul investitor de la CSU Craiova nu este pe deplin mulțumit de felul în care arată echipa.

„Vrem să ne stabilizăm din punct de vedere financiar. Sezonul următor pesemne că va fi mai bun decât acesta. Vrem constanță. Rezultate bune am avut, am bătut CFR și am făcut egal cu FCSB. Am avut meciuri foarte bune și în începutul de sezon, cu Rapid, FCSB, dar ne-a lipsit constanța.

Tot timpul ne întrebăm ce ne lipsește. Am fost aproape să ne înscriem ca favoriți la titlu, dar ceva nu a mers. Vom face o analiză să vedem unde s-a greșit, poate eu am făcut-o și pe undeva e vina la mine.

Nu suntem în cea mai bună formă sportivă, nu arătăm cel mai bun fotbal al nostru. Și pentru că sunt jucători noi și pentru că 3 dintre cei mai buni jucători ai noștri, Bancu, Baiaram și Crețu au lipsit la ultimele meciuri.

La următorul meci probabil vor intra Baiaram și Crețu, la Nicușor mai este de așteptat. Sper ca ușor-ușor să arătăm altfel. Atacanții trebuie să livreze mai mult fotbal”, a precizat Mihai Rotaru.

Mihai Rotaru: „Petrolul? Nici măcar nu mi-a trecut prin cap”

Omul de afaceri a fost întrebat și despre posibilitatea de a se implica financiar la Petrolul Ploiești, dar a negat vehement această variantă: „Este exclus să fiu investitor la altă echipă de fotbal din România. Nici măcar nu mi-a trecut prin cap. M-au lăsat cu CSA Steaua și m-au luat cu Petrolul”.

Cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat din Liga 1, CSU Craiova ocupă locul 5, cu 51 de puncte, 10 sub liderul Farul. Înainte de play-off, punctele vor fi înjumătățite, astfel că oltenii vor aborda grupa pentru campionat cu șanse reale de titlu.

Mai multe știri de actualitate: 

Soția româncă a moștenitorului Ferrari a făcut furori la prima cursă de Formula 1! Cum au surprins-o fotoreporterii in Bahrain
FERRARI
Soția româncă a moștenitorului Ferrari a făcut furori la prima cursă de Formula 1! Cum au surprins-o fotoreporterii in Bahrain
Gata, a plecat! » Antrenorul din Superligă e OUT de la echipă
ANTRENOR
Gata, a plecat! » Antrenorul din Superligă e OUT de la echipă

Cristian Tudor Popescu dezvăluie regula radicală pe care ar impune-o imediat în tenis: „E singura șansă pentru spectacol, să scăpăm de «bum-bum», «buf-buf»”

CSA Steaua ATACĂ după ultima decizie privind palmaresul: „FCSB a jucat ilegal în Liga 1. Cerem public LPF și FRF să explice!”


Comentarii (22)
George111
George111  •  09 Martie 2023, 16:20

Ce VRAJEALA marca Rotaru. A castigat 20 molioane din vanzari. Plus smecherii cu ANAF-ul si alte favoruri de la d-na Olguta. Iar acum zice ca a inprumutat clubul (afacerea)cu 5 milioane.

eterrna.terrra.nova
eterrna.terrra.nova  •  08 Martie 2023, 20:29
Postat de ..kuba.. pe 08 Martie 2023, 08:01

Meița , Mogosoaia ta o sa aiba soarta Urziceniului, Astrei...dar tu o sa iesi "imaculat" si binenteles pe plus....:))) Suferiti mogooseni, suferiti!!!

Ca fanul unei echipe cu 2 falimente la activ cat de prost trebuie sa fii sa vorbesti de Urziceni sau Astra si cu atat mai mult de Universitatea Craiova? Iti faci curaj scubita?

..kuba..
..kuba..  •  08 Martie 2023, 09:47
Postat de elefterie pe 07 Martie 2023, 20:43

Băi, prea vă manipulează presa... Păi în loc să-l laude pe Ivan - cel mai competitiv dintre românii din Superliga, ajuns la maturitatea mijloacelor de exprimare fotbalistică - ei "îi toarnă plumb în picioare" lui Isfan, care chiar NU este deloc slab >n joc... Păi fecesebiștii sunt lăudați chiar și când joacă prost, de pildă Tavi și Olaru, iar ultimul supralicitat, Șut, va demonstra proba (non)valorii lui reale în PlayOff. (în multlăudatul Târnovanu nu am să mai lovesc și eu, candidează la titlul de recordman all-time în România la goluri primite într-un sezon, deocamdată 58 de goluri în 38 de meciuri!!)

Doar pe tine te-au trimis Marcele pe articolul asta? Ceilalti sunt imprastiati pe articolele cu Mititelu?

Vezi toate comentariile (22)
Comentează