FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

Mihăilă, mesaj pentru suporterii Craiovei: „Sper ca anul acesta colegii mei să reușească să ia campionatul”

Articol de GSP - Publicat luni, 05 octombrie 2020 16:53 / Actualizat luni, 05 octombrie 2020 17:13

CS Universitatea Craiova a reușit lovitura anului pe piața transferurilor. A obținut 8,5 milioane de euro și un procent de 10% din următorul transfer al lui Valentin Mihăilă.

Mihăilă, 20 de ani, le-a transmis un mesaj de mulțumire suporterilor olteni, în care le spune că își dorește ca anul acesta să vină titlul în Bănie.

Urmează un nou pas în cariera mea de fotbalist, un pas pe care nu îl puteam face fără sprijinul Universității Craiova și al vostru, al suporterilor. Sunt foarte fericit că am ajuns aici, dar puțin supărat ca nu mi-am atins obiectivul, acela de a lua campionatul. Sper ca anul acesta colegii mei să reușească să ia campionatul și la final să primesc o medalie și un tricou de campion. Le urez multă baftă, fiți alături de ei în continuare și «Forța Știința»!
Valentin Mihăilă, pe pagina oficială de Facebook a Universității Craiova

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1: 

UPDATE CFR Cluj l-a adus pe Iasmin Latovlevici! Campioana a mai achiziţionat şi un jucător eligibil sub 21 de ani

Următoarea deplasare a celor de la FCSB se joacă la Călărași! Care e motivul

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (2)
prazberg
prazberg  •  05 Octombrie 2020, 18:09
Postat de breitner pe 05 Octombrie 2020, 16:59

"Sper ca anul acesta colegii mei să reușească să ia campionatul"! Pai cand a luat Parma campionatul? Poate se refera la FOSTII colegi (dar saraca scoala!).

Macar are bun simt, nu ca tine.

breitner
breitner  •  05 Octombrie 2020, 16:59

"Sper ca anul acesta colegii mei să reușească să ia campionatul"! Pai cand a luat Parma campionatul? Poate se refera la FOSTII colegi (dar saraca scoala!).

Vezi toate comentariile (2)
Comentează