FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

VÂNZARE DINAMO // Mircea Rednic, declarații incendiare: „Păi, așa prost să fiu? Mai du-te și anul ăsta cu New Dinamo!”

Articol de GSP - Publicat sambata, 15 iunie 2019 13:51

Mircea Rednic face un pas uriaș înapoi în negocierea cu Ionuț Negoiță pentru Dinamo. Fostul antrenor dinamovist se simte umilit și dezvăluie clauze incredibile stipulate într-un presupus contract de cumpărare.

  • Ce știm: Ionuț Negoiță i-a făcut o ofertă de vânzare a clubului lui Mircea Rednic. Patronul lui Dinamo cere trei milioane de euro;
  • Mircea Rednic a luat legătura cu Nicolae Badea și Vladimir Cohn, doi foști finanțatori ai clubului;
  • Azi urma să aibă loc o întâlnire decisivă între cei trei pentru a pune cap la cap toate detaliile, dar aceasta a fost anulată;
  • Ulterior, Mircea Rednic a oferit o declarație prin care dă de înțeles că a renunțat la afacere.

„Am văzut ce a spus David că Dinamo are un potențial fantastic. Păi de ce nu ați făcut voi echipa productivă dacă are acest potențial din 2013 de când a preluat Negoiță clubul? Singura perioadă în care a fost productivă a fost în penultimul meu mandat de antrenor, când, dacă făcea un efort, trebuia doar să mărească salariile la 2-3 jucători, care ar fi vrut să rămână, Puljic, Gnohere, și mai erau și alții, și luam campionatul la pas sezonul următor. A vândut apoi jucători după ce am plecat eu de 2-3 milioane. În rest, toată perioada – 0 barat plus două play-out-uri. Păi, cum l-ai gestionat tu nu are potențial!

Și după ultimul meu mandat vor scoate bani. Există oferte pentru Montini, pentru Naser, pentru Grigore. Și Reda are ofertă, dar el vrea să rămână la Dinamo. Și vă spun un lucru. Eu nu dădeam 25.000 de euro din buzunar, dacă nu-l vedeam. Plus că am avut încredere și în Loți, care mi l-a propus. Reda e un jucător care are potențial.

Deci, dacă vine Mircea Rednic are potențial. Și atunci, de ce îl dai afară pe Rednic?! Înseamnă că nu ești un investitor deștept. Păi cheamă-l pe Rednic înapoi. Dar nu, tu mă dai pe mine afară, reziliezi contractele jucătorilor aduși de mine și apoi îmi propui să cumpăr clubul și să-i dau eu afară pe Neagoe, pe Prunea, și să le dau banii. Că știți foarte bine cum a plecat Neagoe de la Sepsi sau Prunea de la FRF sau Iași, s-a judecat și și-a luat banii. Păi, așa prost să fiu?

Și ca să fie clar! Mi-a făcut aceeași ofertă din noiembrie, nu e nicio promoție. Aceleași discuții, n-au fost alți bani, tot la 3 milioane. Dar cu tot cu datorii se depășește suma de 5 milioane și jumătate. Pentru că Negoiță rămâne cu acțiunile, dar nu plătește nici măcar un euro din datorii, trebuie să le plătesc eu. Iar ca să investesc să mă bat la titlu și la cupe europene, că eu nu vin să mă fac de râs, se ajunge la 10 milioane de euro. Bun, deci eu trebuie să dau bani unui om care și-a bătut joc de mine și mă cam doare sufletul, sincer vă spun.

Ai avut un om care a antrenat fără bani, mă dai afară și apoi mă chemi să cumpăr clubul. Păi, n-aș dormi toată noaptea să mă spăl eu pe cap cu toate problemele create de ei în toți acești ani... și Negoiță la finalul anului să-și ia banii, dividentele, un om care și-a bătut joc de mine, m-a umilit?!”a declarat Mircea Rednic pentru Doardinamo.

Clauză secretă

„Și m-a mai deranjat ceva. Eu am discutat cu Negoiță. Și mi-a spus în felul următor, că trebuie să-i cer acordul la orice acțiune iau. Adică dacă eu vreau să iau un milion de euro pe Montini, poate să vină Negoiță și să-mi spună să nu-l vând cu 1 milion, ci cu două, și să cadă afacerea. Eu nu pot să-l vând fără acordul lui. Nu contează dacă iau 51% sau 67%, în ambele variante trebuie să-i cer acordul. Dar vă dați seama că dacă rămâne cu 40% va fi și mai rău. Și el stă bine mersi la Rin”, a declarat Mircea Rednic pentru Doardinamo.

„În toată perioada asta s-a făcut bugetul în funcție de TV și de sponsori. Și vii și ceri 3 milioane de euro. Păi pe ce ceri tu 3 milioane de euro??? N-ai stadion, n-ai echipă, n-ai birouri. Toate sunt închiriate. Iar Săftica nu e toată a lui Dinamo, prima parte e înstrăinată la niște neamuri”

„Păi el îi aduce pe Neagoe și pe Prunea, îmi dă jucătorii mei afară, și-mi cere să cumpăr clubul în condițiile astea? Păi mai du-te și anul ăsta cu New Dinamo, că înseamnă că ai încredere în ei. Și vorbim la anul”Mircea Rednic

Cohn e la fel de pesimist

„Dorință există, dar ce faci apoi? Fiindcă sunt foarte multe datorii, apoi totul este mult prea din scurt. Iar dacă cei ce vând susțin că situația este înfloritoare și iei un brand cum nu s-a mai văzut, de ce nu îl țin ei? De ce îl vând pe doi lei? Eu cred că situația se traduce simplu «Bonjour Tristesse» (n.r. un roman în care personajele principale sunt pline de păcate, scris de Francoise Sagan în 1954). Trebuie șapte, opt milioane de euro băgați în jucători, să cumperi cu 300.000, 400.000 de euro, altfel te învârți în jurul cozii.

FCSB a făcut atâtea investiții și tot nu a luat campionatul. Ori cum vrei tu să nu investești nimic și să iei campionatul”, a declarat Cohn pentru GSP.ro.

„Dinamo ar putea câștiga titlul din nou joi, după ora 15:00. Nu putem vorbi de titlu acum, abia dacă se poate lua în calcul play-off-ul, asta dacă vreți să vorbim lucruri serioase, nu să cităm din basme. Sunt câțiva fotbaliști interesanți la Dinamo, dar mai trebuie foarte mult ca să te bați la locul 1” Vladimir Cohn

Vezi și: 

EXCLUSIV S-a deschis taraba: nu doar Mircea Rednic e interesat să cumpere Dinamo! Lista celor care vor să investească e mai mare

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (74)
persanu
persanu  •  15 Iunie 2019, 17:10

Pai in primul rând cumperi loc de liga1. Si daca ești antrenor, oe vanii tai in 3 , 4 ani scoti banii oeste ce ai platit. Daca sa ajuns ca o echipa ca Dinamo sa coste atât de puțin, și totuși să mai negociezi la 3,5 milioane ,mi se oare incredibil. Si totuși ne mai luam de Becali care bagă o grămadă de bani,chiar dacă nu-l suport,dar cand vad ce se întâmplă la Dinamo, parca Gigi e rege. Pai avem miliardari in țară, pai nu dau ma 3 frimituri să-mi fac o echipa sa ma bat cu restul? Ca stai ma ca ce cumpăr, ca aia nai aia nai ailalta n-ai. Pai ce echipă are ceva in momentul de față? Pacaliti lumea ca la Dan Diaconescu.... FCSB și-a facut singura academie, HAGI e singurul care are stadion si academie, restul cu primăriile... Rușine nea Rednic , rușine... Daca esti antrenor mai dai 3,4 milioane,antrenezi, fsci echipa cumperi ce vrei,si fata ta ia comisioanele, si scoti banii... Dar va e frică,si totusi ajungem la vorba lu jiji ... Restul sunt in faliment insolvență si ligile secunde,chiar daca ma bag eu la echipa. Halal antrenori avem ...

416035585491188
Dimache Gelu  •  15 Iunie 2019, 18:22
Postat de lapusneanul pe 15 Iunie 2019, 17:28

unde esti cand spui asta, sub pat ? :) voi nu intelegeti esentialul, pianistul nu preda dinamo gratis..

PIANISTUL NU POATE VINDE NIKA PANA NU I PLATESTE DATORIA LUI TELEAGA..ARE SECHESTRU ASIGURATOR PE ACTIUNI..ASA CA?.. CINE VREA SA CUMPERE DINAMO TRE SA NEGOCIEZE CU TELEAGA..EL E..SI A FOST INTOTDEAUNA STAPANUL..FRATELE ADVENTIST NU E SI N A FOST DECAT..O SAGEATA..

spartakus.
spartakus.  •  15 Iunie 2019, 14:49
Postat de randoom10 pe 15 Iunie 2019, 14:45

nu stiu cum esti tu, dar noi restu nu am crezut niciodata in minciunile lui redmic ca vitanul barzesti al lui negoitza o sa poata vreodata sa revina la perioada din 2007. si perioada 2007 a fost oricum o umilinta tinand cont ca nu ati jucat in europa grupe.

Ia scos si elfberg aia :)))

Vezi toate comentariile (74)
Comentează