FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - CS U CRAIOVA

Ovidiu Hațegan va arbitra derby-ul FCSB - Craiova, după ce-a „fluierat„ vedete de top în ultimele zece zile » De la Hazard, Giovinco și Coutinho, la Man și Bărbuț! 

Au trecut 12 ani și 6 luni de la debutul lui Hațegan în prima ligă din România, la partida Bistrița-Vaslui 3-0 
Au trecut 12 ani și 6 luni de la debutul lui Hațegan în prima ligă din România, la partida Bistrița-Vaslui 3-0 

Articol de , , - Publicat vineri, 29 martie 2019 08:30

FCSB - Craiova, primul mare duel pentru titlu din play-off-ul ediţiei actuale se va da pe Arena Naţională. Și se anunță o nouă partidă extrem de interesantă, aşa cum au fost multe dispute între cele două de-a lungul celor peste cinci decenii de confruntări directe.

  • FCSB și CS U Craiova se vor întâlni duminică, de la ora 20:30, pe TV DigiSport, TV Telekom Sport, Look Sport și liveTEXT pe GSP.RO.

Și pentru că e cel mai important meci al etapei, Comisia Centrală a Arbitrilor a decis să-l trimită la București pe cel mai bine cotat arbitru din România. Nimeni altul decât arădeanul Ovidiu Hațegan! În vârstă de 38 de ani, arbitrul vine la București după trei partide internaționale conduse în ultimele două săptămâni. 

A fost la centru la Belgia-Rusia 3-1, în preliminariile Campionatului European, acolo unde Eden Hazard a reușit o „dublă”, iar Thibaut Courtois s-a făcut de râs. De-acolo a plecat la confruntarea dintre Al Hilal și Ohod 0-0, unde Sebastian Giovinco și Bafetimbi Gomis n-au putut să marcheze. Înainte să ajungă în Arabia Saudită, FIFA îi mai dăduse un meci tare, doar că unul amical. 

Marți, alături de cei din brigada lui de Champions League, a mers la Praga la duelul dintre Cehia și Brazilia. Coutinho, Firmino și Casemiro au făcut show și s-au impus fără probleme în fața cehilor, 3-1. După câteva zile de liniște alături de familie la Arad, Ovidiu se va întoarce pentru meciul de duminică de pe Arena Națională dintre steliști și olteni. 

Va fi cel de-al 13-lea meci pe care-l primește în februarie și martie! Are deja patru în Liga 1, trei în Europa League, tot atâtea în Arabia Saudită, unul în preliminariile Euro 2020 și un meci amical.

2 cartonașe roșiiși 3 lovituri de la 11 metri a dat Ovidiu Hațegan în actualul sezon de Liga 1

5,40este cota caselor de pariuri ca FCSB să marcheze un gol de la 11 metri în meciul cu Craiova, în timp de oltenii au cota 7,00 pentru același eveniment

Meciurile din actualul sezon cu Hațegan la centru

FCSB

  • Etapa 2: FCSB - Dinamo 3-3
  • Etapa 17: FCSB - Gaz Metan 2-1
  • Etapa 22: Dunărea Călărași - FCSB 1-1

CS U CRAIOVA

  • Etapa 4: Dunărea Călărași - CS U Craiova 1-3
  • Etapa 23: CS U Craiova - CFR Cluj 2-0

Îl depășește pe Porumboiu!

Delegarea de duminică reprezintă o bornă importantă pe care Ovidiu Hațegan o va atinge în cariera de „central”. Va fi cel de-al 13-lea meci din actualul sezon și cel de-al 240-lea în toată cariera! Cu acestă partidă îl va depăși pe Adrian Porumboiu, 239 meciuri all-time, după ce l-a întrecut pe Ion Crăciunescu (230), Mircea Salomir (221) sau Ioan Igna (208). Hațegan va intra în TOP 6, sub Alexandru Tudor (381), Cristi Balaj (341), Sebastian Colțescu (280), Sorin Corpodean (268) și Nicolae Rainea (267). 

FCSB are procentaj mai bun

Arbitrul din Arad a mai arbitrat FCSB în actualul sezon de trei ori: o victorie și două remize, iar pe olteni de două ori, toate meciurile fiind câștigate de trupa din Bănie. 36 jocuri au steliștii cu Hațegan la centru, 15 victorii, 13 remize și 8 înfrângeri, rezultând un procentaj de puncte câștigate de 53,7%. Craiova l-a mai avut de 21 de ori pe Ovidiu ca „fluieraș”. Șapte victorii, șapte remize și șapte înfrângeri, un procentaj de puncte câștigate de 44,4 la sută. 

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (8)
nebraska_filipineza
nebraska_filipineza  •  29 Martie 2019, 09:05
Postat de fabius_2014 pe 29 Martie 2019, 08:41

E in regula. Daca o decizie nu este corecta, putem spune ca a fost o greseala. Cu Marius Avram, FCSB avea in ultimii 7 ani, 25 de meciuri, 22 victorii si 3 egaluri. Acum sa avem un meci frumos si cel mai bun sa castige. Hai Craiova !

Toata tara va sustine, hai Craiova

j0k3r
j0k3r  •  29 Martie 2019, 12:35
Postat de davveire pe 29 Martie 2019, 09:33

***

sincer ma bucur ca o sa castige CFR campionatul. becali tine mortis sa triseze cu fiecare ocazie si tot se face de cacao. echipa de mana a 6-a

j0k3r
j0k3r  •  29 Martie 2019, 12:34
Postat de alexandru.popescu pe 29 Martie 2019, 09:43

N-ai meci in playout?

liga a 3-a este pt steaua daca nu mai arbitreaza oamenii de casa ai lui becali. la toate derby-urile va artribtreaza cate un prieten. eu zic sa nu mai comentezi

Vezi toate comentariile (8)
Comentează