FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

VIDEO EXCLUSIV „Dinamo m-a aruncat!” » „Xavi”, puștiul-minune pe care Porumboiu a oferit 1 mil. €: „M-au suspendat pentru blat, dar eu alergam la morgă și cimitire”

Raphael Stănescu, flancat de Ionel Dănciulescu, unul dintre idolii copilăriei, și Constantin Nica, colegul lui de la copii și juniori / foto: Arhivă GSP +36   FOTO
Raphael Stănescu, flancat de Ionel Dănciulescu, unul dintre idolii copilăriei, și Constantin Nica, colegul lui de la copii și juniori / foto: Arhivă GSP

Articol de - Publicat duminica, 24 iulie 2022 17:45 / Actualizat duminica, 24 iulie 2022 19:16

De ce mulți dintre jucătorii români nu-și ating potențialul maxim? În episodul de astăzi, GSP.ro publică povestea lui Raphael Stănescu, fostul copil-minune al lui Dinamo. Comparat la începutul carierei cu Xavi și Mateuț, mijlocașul ofensiv ajuns la 29 de ani evoluează în prezent la Minaur Baia Mare, nou-promovată în Liga 2.

Rapha Stănescu debuta în Liga 1 la numai 16 ani, într-un FC Vaslui - Dinamo 2-0 disputat în mai 2010. N-a prins decât 6 meciuri în tricoul „câinilor” pe prima scenă, timp suficient pentru a marca o dată. Legitimat ulterior la Farul, Daco-Getica sau Dacia Unirea Brăila, Stănescu a mai jucat în „A” pentru Corona Brașov, 17 prezențe bifate în stagiunea 2013/14.

Într-un dialog de 30 de minute cu reporterul GSP, Stănescu rememorează cei 15 ani petrecuți la Dinamo, vorbește despre motivele care l-au împiedicat să confirme în Ștefan cel Mare și povestește câteva episoade delicate: pus la zid de antrenor după un meci în care a reușit un gol și un assist, „aruncat” de clubul de suflet care i-a cauzat cea mai tristă zi din fotbal sau cum a ajuns să fie suspendat și amendat pentru un meci anchetat de blat în care nu a jucat.

Mesajul suporterilor din Secuime pentru români: „Nimeni nu ia Ardealul. Viktor Orban nu duce stadionul în Ungaria”
REPORTAJ
Mesajul suporterilor din Secuime pentru români: „Nimeni nu ia Ardealul. Viktor Orban nu duce stadionul în Ungaria”

Raphael Stănescu: „Nu mi-a plăcut comparația cu Xavi” + „În România, nu ești pregătit la juniori de fotbalul mare”

- Rapha, cum a început fotbalul pentru tine?
- M-am apucat de pe la 4-5 ani. Bunicul meu era antrenor la Icar București. Voia să vadă dacă-mi place fotbalul. Mi-a plăcut și până la 7 ani am făcut antrenamente cu el, așa am învățat să lovesc mingea corect.

- La Dinamo când ai ajuns? 
- În 2000, cu toate că eu am stat în Ghencea, am crescut în Drumul Taberei. Dar tata era dinamovist, a jucat și el la Dinamo, a fost coleg de generație cu Lupescu, Răducioiu, Tene. El a vrut să mă duc la Dinamo și așa a început totul. 15 ani am stat la Dinamo! Dintotdeauna am ținut cu echipa asta, datorită lui tata.

- Existau condiții optime la Dinamo pentru a te dezvolta ca fotbalist?
- Da, în perioada aceea erau condiții. Când am câștigat campionatul național la juniori, în 2010, cred că am fost singura echipă care a mers cu avionul. La Timișoara, în deplasare, noi ne-am dus cu avionul! Sunt echipe din Liga 1 care nu-și permit azi așa ceva. 

- A mai ajuns cineva cunoscut dintre foștii tăi colegi de la juniorii lui Dinamo?
- Cu mine în grupă, de la 7 ani, a fost Constantin Nica, fundașul dreapta care s-a transferat la Atalanta. A mai fost și Baudouin Kanda, care a jucat la Dunărea Călărași în Liga 1. Alții nu prea au mai ajuns în Liga 1, în afară de noi 3.

- Deși ați câștigat două campionate naționale consecutive, la juniori. 
- Am fost printre cele mai bune grupe din istorie! Dar la juniori e una, la seniori e altceva. E diferență mare între ce se lucrează la juniori în România și ce se face în alte țări. Ce facem noi la 12 ani, ăia fac la 8 ani. Atunci se creează o diferență foarte mare. La juniori, dacă ești un pic mai bun, antrenorul te lasă să faci ce vrei. Când ajungi la seniori, nu te mai bagă antrenorul în seamă. Ești bun, joci. Nu ești, nu te ține nimeni în brațe. Nu suntem pregătiți să facem pasul de la juniori la seniori.

+32 FOTO

- Ușor, ușor ai fost promovat la prima echipă a lui Dinamo.
- A fost ceva extraordinar! Mă antrenam și jucam cu fotbaliști pe care i-am văzut până atunci doar la televizor, Niculescu, Mărgăritescu, Cătălin Munteanu, Torje, cei care erau în 2010. Să stau lângă ei în vestiar... Am avut emoții mari de tot! În prima zi, l-am așteptat în parcare pe Marius Alexe, doar pe el îl cunoașteam mai bine. Mi-era rușine să intru singur.

- Erai considerat la acea vreme „noul Xavi”, „noul Mateuț”. De unde au venit aceste comparații?
- „Noul Mateuț” chiar nu știu. Cu Xavi am fost comparat de Sorin Popescu, antrenorul care m-a crescut la Dinamo și care mi-a dat foarte multă încredere. A fost întrebat la un moment dat de către jurnaliști cu cine semăn eu și a dat răspunsul ăsta, Xavi. Dar mie nu-mi plăcea, adică nu era jucătorul meu preferat.

Raphael Stănescu: „M-am simțit aruncat de Dinamo. Am dat gol, assist, dar antrenorul m-a certat”

- Ai debutat în Liga 1 când nu aveai nici 17 ani împliniți. Ce îți mai aduci aminte de-atunci?
- Cornel Țălnar era antrenor. El obișnuia în fiecare miercuri să facă un joc școală între prima echipă și echipa a doua sau juniorii mari. Eu eram la juniorii mari. Am jucat în acel amical prima repriză la juniori, apoi, în a doua repriză, m-au băgat la echipa mare. Ziua următoare mi-au spus să mă prezint la antrenamentul primei echipe. Nu-mi venea să cred! Când am ajuns acasă, mă gândeam cum să fac să nu mă duc, ce scuză să găsesc. Aveam emoții, nu știam cum o să fie, cum o să fiu primit.

- Și cum ai fost primit?
- Foarte bine. După antrenament, băieții mâncau sus, la bazinul de înot era un restaurant și m-au invitat și pe mine. Deodată, eram la masă cu Moți, cu Claudiu Niculescu, cu Adrian Cristea. Mi-era rușine și să spun ce vreau de mâncare, să-i cer ospătarului. M-a sunat tata să mă întrebe unde sunt și nu m-a crezut că stau lângă jucătorii de la prima echipă a lui Dinamo. El credea că umblu pe străzi. În fine, a venit ziua meciului.

- Așa.
- Eu nu mă așteptam să joc, pentru că nu mi-a spus nea Cornel Țălnar că voi și intra pe teren. Până la urmă, am debutat pe final și am jucat foarte bine. Au fost zile frumoase. Apoi, n-a mai fost chiar atât de frumos cum mă așteptam.

- Ai jucat contra Vasluiului. E adevărat că Adrian Porumboiu a vrut să ofere pe tine după acel meci un milion de euro?
- Știu doar declarațiile făcute despre mine de domnul Porumboiu. Într-adevăr, mi-a spus cineva după câțiva ani că ar fi existat oferta asta. Clubul n-a acceptat. Atunci, Dinamo avea foarte mulți bani.

Am văzut un jucător supertalentat. Îl cheamă Stănescu, joacă la Dinamo și o să vă rog să îl urmăriți. Este un jucător de superclasă! 
Adrian Porumboiu (22 mai 2010)

- De ce crezi că n-ai primit mai multe șanse la Dinamo?
- Nu era nici regula U21. Dacă era, cu siguranță jucam mai mult la Dinamo. Clubul avea bani în acea perioadă și își permitea să aducă jucători, era o echipă bună și mi-era greu să prind un loc în primul „11”. Cu Liviu Ciobotariu antrenor, țin minte că am terminat pe primul loc turul sezonului 2011-2012. Era dificil să joc mai mult, deși mă pregăteam, la echipa a doua eram cel mai bun. 

- Sunt antrenori de la Dinamo care te-au dezamăgit?
- Sunt, dar nu vreau să dau nume. Mi-aduc aminte un episod... Eram la echipa a doua, într-un meci am dat un gol, o pasă de gol și am ratat un penalty. Apoi, antrenorul de la echipa mare a venit să mă certe că mi-am bătut joc de echipă, în condițiile în care eram conduși cu 0-2 și am revenit după ce am dat eu un gol și un assist. Într-adevăr, ratasem penalty, dar nu cred că eram eu vinovat de acel rezultat. După, a luat la echipa mare un jucător schimbat în minutul 50 în acel meci. Iar eu eram certat. Copil fiind, m-au dat înapoi aceste lucruri.

Nu mă foloseau, asta a fost politica lor. Eu îmi vedeam de treabă, voiam să prind câteva meciuri măcar pe final de sezon, când poate echipa nu mai avea obiectiv. Dar se mergea tot pe jucătorii experimentați. La un moment dat, am înțeles situația și am cerut să plec
Raphael Stănescu

- În 2013, când erai împrumutat la Corona, ai spus după un meci câștigat împotriva lui Dinamo (1-0) că meritai să joci în Ștefan cel Mare.
- Păi, ei m-au dat împrumut la Corona și au adus fotbaliști care nu jucaseră pe nicăieri până atunci. Doar că erau străini sau ce? Asta e problema în România. Toată lumea plânge că nu mai avem fotbal, dar aduci toți străinii din Liga 4, Liga 5, în loc să-i bagi pe ăștia ai tăi. Cum să crească un copil dacă-l bagi doar 10 minute, apoi îl arunci? Bine că bagi un străin care vine de nu știu unde.

- Te-ai simțit nedreptățit la Dinamo?
- Da, în unele momente m-am simțit chiar aruncat de Dinamo. Au fost meciuri în care puteam să joc sau să fiu păstrat măcar în lot. În schimb, ei m-au lăsat să plec foarte ușor. Când am văzut că nu mai jucam deloc, am cerut și eu să plec. Bine, nu a fost numai vina clubului. Am și eu o parte de vină, e clar. N-am fost ușă de biserică.

- Ce-ți reproșezi?
- Îmi reproșez că n-am fost mai tupeist în vestiarul echipei mari. Eram un băiat cu bun simț și asta cred că m-a tras înapoi un pic. Am fost emotiv în perioada aia, la 16-17 ani. Totuși, mă antrenam cu jucători cu sute de meciuri. Țipa cineva la mine și mă speriam imediat. Apoi, o altă greșeală a fost când am mai crescut, vedeam că nu joc și nu mai trăgeam la fel de tare la antrenamente. Intrasem într-o pasă în care știam că și dacă mă pregătesc bine tot la echipa a doua sunt trimis. Nu mai aveam nicio tragere de inimă. Aici am greșit eu.

Indiferent de ce s-a întâmplat la Dinamo, eu tot dinamovist am rămas. Ca orice suporter, normal că nu-ți cade bine să vezi că echipa pe care o iubești și la care ai crescut ajunge atât de jos
Raphael Stănescu

Raphael Stănescu, suspendat din cauza unui blat în care n-a jucat: „Meciuri trucate sunt peste tot”

- Ai reapărut în atenția publică la începutul anului, când ai fost suspendat două luni și amendat cu 10.000 de lei pentru meciul UTA - Daco-Getica 6-0, suspectat de FRF ca fiind aranjat. N-ai jucat atunci la Daco-Getica.
- Eu am avut un deces în familie în săptămâna meciului, marți, partida fiind programată sâmbătă. M-a întrebat și antrenorul, Marius Baciu, dacă s-a întâmplat ceva la meciul ăla. Normal că nu știam nimic. Eu alergasem toată săptămâna pe la morgă, cimitire... Cum să fiu implicat?! Asta a fost, mi-am plătit amenda, mi-am ispășit suspendarea. Am vorbit și cu colegii, dar nu mi-a zis nimeni nimic, cine ar recunoaște? Toți au spus că n-a fost nimic în neregulă.

- Ai experiență la ligile inferioare. Există meciuri trucate?
- Cred că sunt peste tot, nu doar în ligile inferioare, cred că și în primele ligi. Dar din moment ce nu participi, nu ai cunoștințe, prieteni care se ocupă cu așa ceva, nu poți să spui 100%. Mai auzi, mai vezi pe la televizor, dar sunt doar povești până la proba contrarie.

- Ce relații ai avut cu lumea impresarilor?
- Am fost reprezentat de mai mulți de-a lungul timpului. Nu m-au ajutat cu nimic, nu mi-au adus niciun beneficiu. Unul dintre ei m-a și încurcat! Mi-a promis multe lucruri și am rămas acasă, practic m-am lăsat de fotbal 6 luni, în 2014, după ce am reziliat cu Dinamo, pentru că l-am crezut.

„Nici nu m-au chemat la meci! Cea mai tristă zi din fotbal”

- Dacă ai putea să o iei de la început cu fotbalul, ce ai face diferit?
- Dacă m-aș apuca din nou de fotbal, aș face totul diferit! Tot! Începând de la ce mănânc, ce fac, ce prieteni am, cum mă pregătesc înainte de antrenament, după antrenament, tot, tot!

- Ce pericole sunt pentru un puști care abia scoate capul în fotbal? Unde se poate pierde?
- În primul rând, un copil trebuie să rămână cu capul pe umeri. Să nu creadă că dacă dă un interviu a ajuns fotbalist. E cea mai mare păcăleală! Dacă a venit cineva și îți ia un interviu la 16-17 ani, înseamnă că reprezinți ceva și că trebuie să muncești și mai mult. Atunci trebuie să ai pe cineva lângă tine care să te îndrume, pentru că la vârsta aia sunt puțini copii maturi. Altfel, dacă nu-ți spune cineva ce trebuie să faci, o iei invers. 

Avem valoare în România, avem jucători foarte valoroși. Dar dacă nu sunt băgați în seamă și sunt lăsați deoparte, se ajunge la ce s-a ajuns acum în fotbalul românesc. Și va fi și mai rău!
Raphael Stănescu

- Rapha, cel mai frumos moment din fotbal?
- Sunt multe momente frumoase, titlurile naționale câștigate la juniori cu Dinamo, debutul în Liga 1, care a fost extraordinar, cele 3 promovări... Dacă mă pui să aleg, cred că cel mai frumos rămâne debutul în Liga 1.

- Și cea mai tristă zi?
- Eram în lotul primei echipe, în 2012, și am fost singurul care n-a fost chemat să primească o medalie după câștigarea Cupei. A fost cea mai mare dezamăgire a mea din fotbal! Au luat toți medalie în afară de mine. A fost cea mai tristă zi. M-am simțit nesemnificativ. Eram de atâția ani la Dinamo și nici măcar nu m-au chemat la meci, m-am uitat de acasă.

Acum voi juca din nou în Liga 2, cu Minaur Baia Mare, tocmai ce am promovat. Ca orice nou-promovată, principalul obiectiv e să rămânem în Liga 2, e prematur să vorbim despre altceva acum. Condiții sunt, echipa e bună. O luăm pas cu pas. Dacă ajungem în play-off, îți dai seama că nu o să ne dăm la o parte și vom încerca să ne clasăm cât mai sus
Raphael Stănescu

S-a retras atacantul pe care Becali voia 30 mil. €: „Mi s-au smuls mușchii, am plecat cu ambulanța la spital” » Ignorat 6 luni la echipa lui Hagi: „Eram doborât mental!”
INTERVIU GSP
S-a retras atacantul pe care Becali voia 30 mil. €: „Mi s-au smuls mușchii, am plecat cu ambulanța la spital” » Ignorat 6 luni la echipa lui Hagi: „Eram doborât mental!”
Juniori ținuți sub teroare la FCSB » Antrenor cunoscut, acuzat de un fost jucător: „Efectiv te bătea! Palme, pumni, o spaimă continuă”
FCSB
Juniori ținuți sub teroare la FCSB » Antrenor cunoscut, acuzat de un fost jucător: „Efectiv te bătea! Palme, pumni, o spaimă continuă”
În 2011 învingea Real Madrid, acum face show în Liga 3 » Playmakerul crescut la Academia Hagi se destăinuie: „Impresarul îmi lua comision dintr-un salariu de 2.300 de lei”
INTERVIU
În 2011 învingea Real Madrid, acum face show în Liga 3 » Playmakerul crescut la Academia Hagi se destăinuie: „Impresarul îmi lua comision dintr-un salariu de 2.300 de lei”

„Lampard” Popescu, primul plecat de la FCSB? » Până să vină oferta lui Becali, a bătut deja palma cu alt club din Superligă: „Suntem încântați, e un campion”

L-a disperat pe Hagi: „Ne despărțim, nu se mai poate! La câți bani îi dăm, trebuia să fie star”


Comentarii (7)
albu
albu  •  25 Iulie 2022, 12:09

Hai sa zicem ca tine ca Dinamo te-a aruncat,dar asta s-a intamplat acum multi ani,de ce de atunci pana acum nu ai reusit sa ajungi un fotbalist adevarat? Tot Dinamo e' de vina?

creeperno807
creeperno807  •  24 Iulie 2022, 22:35

Tanara speranta, ajunsa petarda

trink
trink  •  24 Iulie 2022, 22:21
Postat de tikitakabarceloona pe 24 Iulie 2022, 19:27

Iar tu, o victima "awwww" n-ai avut curajul si barbatia sa-ti revii si sa devii si mai bun decat erai inainte. Mentalitatea romaneasca...always a victim

victima echipei de suflet!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează