FOTBAL  »  Superliga  »  FC VOLUNTARI

Promisiunea lui Gabi Tamaș, după ce a ajuns președinte de club: „Vom face ceva măreț!”

Gabi Tamaș e noul președinte al lui FC Voluntari +6   FOTO
Gabi Tamaș e noul președinte al lui FC Voluntari

Articol de GSP - Publicat vineri, 16 iulie 2021 17:54 / Actualizat vineri, 16 iulie 2021 18:25

Gabi Tamaș (37 de ani), președintele-jucător al celor de la FC Voluntari, a vorbit despre obiectivele pe care le are la ilfoveni.

„Este o onoare pentru mine să fiu preşedinte al unui club de fotbal. Când te apuci de fotbal, te gândeşti mereu, poate o să joci la un Mondial, la un European, apoi te gândeşti dacă poţi conduce un club. Uite, soarta m-a făcut şi preşedinte. 

Vom încerca să schimbăm, nu putem multe din prima, dar încet, încet, vom face ceva măreţ la Voluntari. Sâmbătă sunt jucător, avem meci, apoi îmi iau costumul şi vin să explic în faţa dumneavoastră ce s-a întâmplat. 

Sunt jucător pe teren, preşedinte după ce termin antrenamentul. Nu pot să mă duc în vestiar şi să îi spun lui Mister să se dea mai încolo. El este şeful”, a afirmat Gabi Tamaș, potrivit paginii de Facebook a ilfovenilor. 

FOTO FC Voluntari și-a prezentat noile echipamente

+2 FOTO

FC Voluntari a semnat cu Nike

FC Voluntari a semnat un contract valabil două sezoane cu sponsorul tehnic Nike. Odată cu acest parteneriat, clubul ilfovean și-a schimbat din temelii imaginea. Cele două rânduri de echipamente următorul campionat sunt realizate din materiale reciclabile, cu o țesătură specială, care ajută la reglarea temperaturii. 

Tricourile de acasă sunt bleu, iar cele din deplasare aurii, după cum le-a prezentat Bogdan Bălănescu, președintele clubului.

VIDEO FC Voluntari a semnat cu Nike! Cum arată echipamentele pentru sezonul următor

Citește și alte știri din Liga 1: 

EXCLUSIV Impresarul lui Ondrasek sare în apărarea cehului, după criticile primite de la Becali: „Ce, ne luăm după o repriză? E în urmă cu pregătirea”

EXCLUSIV Primarul Piteștiului reacționează în scandalul cu Gica Dobrin legat de tricouri: „Nu sunt de acord cu așa ceva! Să plătească!

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (1)
ekneb
ekneb  •  17 Iulie 2021, 05:50

Pt a realiza ceva maretz, ar fi cazul sa se inconjoare de un management de inalt nivel. O oportunitate majora ar fi numirea ca vicepresedinte al lui Semeghin spaima sticlelor de vin, astfel... incalzirea se face cu berea recomandata de dl Presedinte, iar inaintea inceperii meciului sa fie consumat in cantitati industriale vinul recomandat de vicepresedintele semeghin, spaima sticlelor de vin. ASA SI NUMAI ASA ... FC VOLUNTAR VA RAMANE IN ISTORIE CU CEVA MARETZ!!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează