FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

S-a decis! Răspunsul Iașiului pentru oferta de la Craiova! Anunțul la care nu se aștepta nimeni

Articol de , - Publicat miercuri, 25 iulie 2018 15:56

Craiova are mare nevoie de un om de gol, dar pe Andrei Cristea, aflat printre țintele sale, nu-l va putea clinti de la Iași. Sau cel puțin așa pretinde președintele executiv al clubului moldav, Adrian Ambrosie:

"Am primit o ofertă oficială de la Craiova pentru el, în această dimineață, dar nu-i dăm drumul. E simbolul echipei. Îi vom prelungi contractul cu un an, până-n 2020, și apoi intenționăm să-i oferim un post în cadrul grupării noastre, antrenor sau o funcție în conducere".

Cristea, 34 de ani, a jucat prima oară în tricoul lui Poli în returul stagiunii 2007-2008, sub formă de împrumut, de la Poli Timișoara, pentru ca apoi să revină în Copou pentru returul ediției 2008-2009, împrumutat de data aceasta de Dinamo.

Iar din februarie 2016, când a venit liber de contract de la Martina Franca (Italia), e punct fix în atacul alb-albaștrilor. Și cel mai prolific fotbalist din Liga 1 aflat în activitate, cu 94 de reușite și 35 de assisturi.

"E un jucător prea important pentru echipă ca să ne lipsim de el. Am vorbit cu toții și ne-am pus de acord să rămână la Iași" Flavius Stoican, antrenor Poli Iași

6.000 de euro unar, cu tot cu bonusuri, e salariul lui Andrei Cristea la Poli Iași

8.000 de eurolunar, fără bonusuri, e salariul oferit de olteni atacantului de 34 de ani

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează