FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFERURI

Spitalul de urgență » Fotbaliștii ceruți de Contra au trecut peste accidentări groaznice, ce le-au periclitat cariera

Margiotta încă nu a semnat
Margiotta încă nu a semnat

Articol de - Publicat joi, 29 iunie 2017 09:00

Tehnicianul dinamovist Cosmin Contra consideră că, deși au avut probleme, noii-veniți îi vor fi utili pentru Liga 1 și Europa League.

Dinamo a stat cât a stat și s-a pus pe treabă în privința transferurilor, oficializând deja două mutări în trei zile. Clubul a adus doi fotbaliști solicitați de Cosmin Contra și mai este în tratative pentru cel puțin două mutări în zilele viitoare.

Cu salarii peste media noilor colegi, Diogo Salomao și Giorgos Katsikas au un back-ground riscant pentru "câini". Lor li se alături un alt fotbalist dorit de roș-albi, Francesco Margiotta, toți acuzând mari probleme medicale în trecutul mai mult sau mai puțin apropiat.

Katsikas, 27 de ani, s-a transferat în 2015 la Twente, însă cariera lui a fost în pericol din cauza unei rupturi a ligamentelor încrucișate și a stat 294 de zile pe bară! Thodoris Vasilis, jurnalist gazzetta.gr, a povestit: "În perioada PAOK, Katsikas era foarte puternic, mobil, extraordinar la recuperări și intrări prin alunecare. La tehnică nu e atât de bine înzestrat. La Dinamo va avea succes și se va impune doar dacă va scăpa de teama venită după accidentare".

Portughezul Salomao, 28 de ani, a început antrenamentele normale de ieri cu echipa. În 2014, lusitanul a avut o accidentare gravă la genunchiul drept, fiind diagnosticat cu o ruptură la ligamentul încrucișat anterior. Medicii i-au recomandat atunci să facă o operație de înlocuire a ligamentului.

Margiotta, 23 de ani, s-a operat la genunchi în februarie, după o accidentare la ligamentul încrucișat, iar după intervenția chirurgicală n-a mai jucat niciun meci!

10 fotbaliști greciau evoluat până acum în Liga 1, cel mai cunoscut fiind Kapetanos (ex-Steaua și ex-CFR). Katsikas e primul elen din istoria dinamoviștilor

"Am rezolvat și cu fundașul grec, cu Margiotta suntem încă în negocieri, nu e nimic sigur. Știm ce probleme au fost în trecut, dar sunt rezolvate toate. Oricum, nu semnează niciunul fără vizita medicală completă"
Adrian Mutu, director general Dinamo

"Vom aduce jucători de nivelul lui Salomao. V-am mai zis, eu am încredere în ceea ce aduc, consider că am ochi şi ştiu ce potenţial au"
Cosmin Contra, antrenor Dinamo

"Sunt jucători care pot evolua și după accidentări grave. Acum sunt alte metode de recuperare. L-am urmărit mult pe Salomao, știm cât a fost accidentat, știm cât a jucat. Dinamo își formează ușor-ușor o echipă, cred că putem câștiga campionatul"
Dănuț Lupu, ex-mijlocaș Dinamo

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (15)
fangigi
fangigi  •  29 Iunie 2017, 16:50
Postat de sdoru pe 29 Iunie 2017, 09:36

doresc sa-mi spuna dl razvan lutac cum sunt cu picioarele urmatorii jucatori: pleasca, budescu, alibec, tanase.........etc..... marile transferuri ale FCSB-ului???!!! ps. dupa grave accidentari au jucat la Dinamo: pulici, dielna....si oare cum au facut-o???!!! mereu ati criticat transferurile lui Dinamo ca apoi sa constatati ca ati gresit DAR FARA SA VA CERETI SCUZE!!!!!!!!ZIARISTI FARA CARACTER!

La fcsb nu e spitalul de urgenta, mai degraba spitalul nr 9!:))))

178516522518224
Dinu Ion  •  29 Iunie 2017, 14:02

Ajunge tov ziarist ai scris ca fcsw la adus pe ronaldo (apropo la pătrățele ). Tov alibec șia tatuat pe picior un cui întors invers , astea da știri !!!

178516522518224
Dinu Ion  •  29 Iunie 2017, 13:55

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează