FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Tatăl lui Florentin Matei a reacționat după criticile lui Gigi Becali: „Mi se pare ciudat”

Articol de GSP - Publicat duminica, 03 martie 2019 17:13

Gigi Becali l-a criticat dur pe Florentin Matei după egalul dintre FC Voluntari și FCSB, scor 2-2, numindu-l „copil de mingi”. Tatăl mijlocașului stelist, Costel Matei, a reacționat și a spus despre patronul roș-albaștrilor că reacționează precum un suporter.

„Ar fi un lucru dureros să vină a doua oară și să nu reușească. Pentru mine, ca părinte, ar fi un dezastru! Și așa suferința e mare, v-am zis că nu mai suport fotbalul. Mi se pare ciudat că el nu are parte de un pic de răgaz. E prea mare presiunea pe cei trei de care vorbeam (n.r. Hora, Matei şi Stoian), ultimii veniți. E Steaua, dar presiunea mai mare ca pe ei nu am văzut. Nu au venit pe milioane ca să stai pe ei, să le impuți…

Nu e presiunea de la domnul Becali, cât e de la alții. Eu cu domnul Becali nu am nimic, pentru că dacă aveam ranchiună sau ceva, Florentin nu s-ar fi întors niciodată. Dânsul gândește și se poartă ca un suporter de rând, cum aș fi și eu. Lucrurile sunt sincere la dânsul, la cald, pe moment. Când spune că e dezamăgit, se referă la un meci. După aceea se iau și se răstălmăcesc cuvintele lui, apare presiunea din interiorul clubului, presiunea presei și tot așa”, a spus tatăl lui Florentin Matei pentru Fanatik.

Costel Matei a vorbit și despre cerințele pe care Mihai Teja le are de la jucătorii săi: „Domnul Teja îi cere să lumineze jocul, să joace foarte simplu. El mai încearcă să țină de minge, să o mai ia și cu el, că ăsta este stilul lui… Nu o să fie deloc ușor, dar nu văd de ce nu ar reuși să se impună la Steaua! Eu cred că se vor liniști lucrurile, pentru că acum și pentru Teja e cam greu. E la început, e antrenor nou, până se face înțeles de toată echipa…”.

„Pe Matei nu-l înțeleg. Când era la Astra, parcă era fotbalist, acum parcă e copil de mingi” Gigi Becali la TV Digi Sport 

Citește și:

FC VOLUNTARI - FCSB 2-2// Amărăciune, amărăciune » De ce nu mai vine Becali la meciurile FCSB

Citește și:

Neconvocat de către Iordănescu la EURO, a plecat cu soția în Grecia » Imagini senzaționale cu fosta gimnastă
Stiri extrasport
Neconvocat de către Iordănescu la EURO, a plecat cu soția în Grecia » Imagini senzaționale cu fosta gimnastă
Mutare curioasă la Rapid » Șucu l-a adus pe fostul portar al Stelei, care tocmai a retrogradat. Fanii se amuză: „Dar Ionuț Chirilă când vine?”
Superliga
Mutare curioasă la Rapid » Șucu l-a adus pe fostul portar al Stelei, care tocmai a retrogradat. Fanii se amuză: „Dar Ionuț Chirilă când vine?”
Decizia luată de Florin Pîrvu, în urma decesului soției
Superliga
Decizia luată de Florin Pîrvu, în urma decesului soției

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (9)
zagna
zagna  •  04 Martie 2019, 09:43

Nea Costele, cate suturi pe poarta are Matei jr. de cand e la Steaua ? 0, la fel ca si copii de mingi ! Asta e adevarul, restul e can-can ... Salariu pentru ce-l primeste, doar ca e prezent pe teren ! Si zici ca ai copil fotbalist...

106773433522190
Marcello Kazan  •  04 Martie 2019, 00:29

Dl. Matei, toata suflarea din Romania stie ca CIOBANUL *** ESTE O TITITURA DE OM iar Flrentin Matei avea deja o experienta anterioara cu CIOBANUL asa ca NU inteleg ce l-a facut sa accepte sa joace din nou pentru acelasi CIOBAN ???...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

576983762806644
Silviu Ionas  •  03 Martie 2019, 23:44
Postat de andyandrei2015 pe 03 Martie 2019, 20:50

tu esti prostul prostilor,puscarie

Mai baiatule daca nu iera becali fotbalul romanesc era varza se vede ca te oftica dinamovistule mare mimune faca ramaneti an liga 1 asta sa vedeti nu sa ziceti ca ai puscarias singurul care mai baga bani an fotbal

Vezi toate comentariile (9)
Comentează