FOTBAL  »  Superliga  »  LPF

Victorie doar pe jumătate pentru Becali » Iorgulescu a anunțat azi o măsură importantă: "Propunerea FCSB a fost votată în Adunarea Generală"

Articol de GSP - Publicat marti, 27 februarie 2018 13:32

Gino Iorgulescu, președintele LPF, a susținut azi o conferință de presă, după Adunarea Generală a Ligii. 

Iorgulescu a dezvăluit că s-a acceptat propunerea făcută de FCSB, ca la meciuri să fie delegați arbitri străini, dar numai dacă ambele echipe care se înfruntă se pun de acord.

"Primul punct a fost propunerea FCSB, de a aduce arbitri străini la meciurile din Liga 1, în play-off și play-out. Din punctul meu de vedere, nu trebuia votat. Puteau face o adresă scrisă, dacă două cluburi din Liga 1 sunt de acord, și mergeam cu ea la FRF, că doar Federația poate cere arbitri străini. S-a supus la vot, 8 pentru și 5 contra. Timișoara nu s-a prezentat. Am făcut această formalitate.

Cluburile care solicită arbitri străini trebuie să plătească 50-50. Sunt costuri mai mari. Nu se poate să plătească doar un club. Eu consider că nu este nevoie de arbitri străini, dar cluburile decid", a spus Gino Iorgulescu la coferința de presă.

CFR A VOTAT ÎMPOTRIVĂ

Iorgulescu a dezvăluit că printre cele 5 formații care au votat împotriva aducerii arbitrilor străini au fost CFR Cluj, Dinamo și Astra. 

Clujenii și giurgiuvenii își pot menține opțiunea și la meciurile din play-off cu FCSB. Astfel, dacă o echipă nu e de acord, meciul respectiv nu va fi condus de "fluierași" din afară. 

"Am vorbit cu Vali Argăseală și i-am zis să facem Adunare Generală. L-am sunat și pe Gino și i-am spus tot. Sunt 7 echipe care pot fi în play-off. Și i-am zis să facem adrese către fiecare club. «CFR, vrei arbitru străin cu Steaua?» Dacă vrea, plătim fiecare câte jumătate. «Botoșani, vrei arbitru străin cu CFR?» Dacă vrea, plătește fiecare jumătate. Și tot așa. La Dinamo nu facem, că Dinamo nu intră în play-off.

Sunt greșeli și la arbitrii străini, dar sunt excepții. Craiova, chiar dacă e rivala noastră, a avut două penalty-uri cu Dinamo. Noi am avut penalty neacordat cu CFR Cluj. Ăștia nu sunt arbitri!" Gigi Becali, 7 februarie, la Pro X

Fără arbitraj video

Pe 6 decembrie, LPF a anunțat că se dorește ca la un meci de play-off să fie introdus arbitrajul video, pentru a testa sistemul, dar acum Gino Iorgulescu a anunțat că, pentru moment, FRF și LPF nu au ajuns la un acord și se amână introducerea VAR.

"Noi am zis că am vrea să testăm doar la un meci arbitraj video. Doream doar un meci ca să vedem dacă se poate. Dar cu Federația trebuie să cădem de acord.  Și se pare că până la alegeri nu putem vorbi cu cineva din Federație. Sunt ocupați cu alegerile. Eu aș putea pune și mâine și arbitraj video, dar nu pot face nimic fără acordul FRF".

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (62)
ares123
ares123  •  27 Februarie 2018, 14:30
Postat de lapusneanul pe 27 Februarie 2018, 14:01

ar fi interesant sa aflam de unde stia becali inca din data de 7 feb ca dinamo NU intra in play-off ? :)

Era si greu de anticipat...ce sa spun. Doar voi visati la titlu..:::))

gica_barosanu
gica_barosanu  •  27 Februarie 2018, 14:47

"Cat timp la Steaua va fi Gigi Becali, eu nu voi mai merge acolo. Daca as avea de ales intre a sta intr-o cutie de carton si a lucra cu Gigi Becali, as alege prima varianta. Gigi Becali jigneste in permanenta, foloseste doar chestii tipice lui. Nu voi lucra cu Gigi Becali si punct!", a spus Mihai Stoica la GSpTV.

bebe21
bebe21  •  27 Februarie 2018, 14:05
Postat de lapusneanul pe 27 Februarie 2018, 14:01

ar fi interesant sa aflam de unde stia becali inca din data de 7 feb ca dinamo NU intra in play-off ? :)

mda...trebuia sa fii un geniu sa iti dai seama la ce joc avea mimao ca nu intra in play-off...

Vezi toate comentariile (62)
Comentează