FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL

VIITORUL // CORESPONDENȚĂ GSP DIN ANTALYA » Gică Hagi n-a iertat pe nimeni! Ce jucători pleacă de la Viitorul + 3 puști pe care mizează „Regele”

Articol de - Publicat sambata, 11 ianuarie 2020 20:13

Eric, Andreas Calcan și Lyes Houri vor părăsi Viitorul în această iarnă. 

Primii doi n-au mai fost doriți de Gică Hagi, în timp ce al treilea este în discuții avansate cu Mol Vidi. În plus, Valentin Cojocaru, aflat în Antalya cu echipa, e posibil să plece și el până la reluarea campionatului.

Pauza de iarnă a venit cu multe semne de întrebare la Viitorul, echipă ce începuse perfect campionatul și se anunța printre candidatele la titlu. Cele 4 înfrângeri din ultimele 5 meciuri ale anului 2019 au tulburat apele la Ovidiu, iar Gică Hagi a trebuit să gândească rapid o strategie ca nu cumva echipa sa să rateze, în premieră, play-off-ul. Pe locul 6 în Liga 1, Viitorul are doar două puncte peste Botoșani și e la egalitate cu Gaz Metan. Moldovenii au însă, teoretic, cel mai ușor program dintre toate cele 3 echipe ce se lupă pentru două locuri în elita Ligii 1.

Fără compromisuri

Constănțenii au plecat vineri în cantonamentul din Antalya fără trei jucători. Doi dintre ei oameni importanți în prima parte a campionatului, intrați în dizgrația "Regelui" din motive diferite. Eric, golgeterul din startul sezonului cu 5 reușite în 6 partide, a fost sărit din schemă pentru cantonament din cauza „surplusului de kilograme”. 

Gică Hagi l-a mai pedepsit pe parcursul sezonului și l-a avertizat că va fi nevoie să țină la silueta sa dacă mai vrea să joace. A mai prins doar 11 minute în ultimele 17 jocuri de campionat, cu Astra, în etapa a 19-a. Asta după ce începuse anul ca om-cheie.

Două oferte clare din Liga 1 și 2

Eric, care marcase în fiecare dintre primele 5 meciuri, va fi lăsat să plece în această iarnă. Există deja mai multe oferte pentru el, atât din Liga 1, cât și de la Liga a 2-a. FC Voluntari și Petrolul și-au anunțat interesul pentru a-l transfera. Încă se poartă discuții, care s-ar putea finaliza în zilele următoare.

Calcan e OUT, Houri prinde un transfer „afară”

Un alt jucător lăsat acasă de Gică Hagi pentru cantonamentul din iarnă este Andreas Calcan. „Regele” a fost deranjat de atitudinea din ultima vreme a jucătorului de 25 de ani și l-a trecut și pe acesta pe linie moartă. 

Lyes Houri, și el om de bază în echipa lui Hagi, a fost lăsat acasă, însă fără să-l fi supărat pe antrenor, ci doar pentru că este în discuții avansate pentru a se transfera în Ungaria, la Mol Vidi. 

Valentin Cojocaru i-ar putea părăsi și el pe dobrogeni în această iarnă, însă doar dacă găsește un angajament în străinătate susțin sursele Gazetei. El a fost însă cooptat de Hagi pentru cantonamentul din Antalya.

Trei nume surpriză

Darius Grosu, fundaș dreapta - 17 ani, și Gabriel Buta, fundaș central - 17 ani, sunt noile produse din academie care fac pasul la echipa mare. Ambii au impresionat în Youth League și Liga Elitelor pentru Viitorul și l-au convins pe Hagi să le ofere mai multă încredere. Celor doi li se adaugă Ștefan Mușat, un tânăr portar de doar 18 ani. El este însă acum abia a 4-a variantă, cel puțin până când Cojocaru își va găsi echipă. Căbuz și Buzbuchi rămân primele opțiuni ale lui Hagi pentru acest post. 

3 februarieeste data la care Viitorul joacă primul meci oficial din acest an, în deplasare cu Poli Iași

27 de jucătoria deplasat Hagi în cantonamentul din Antalya

Steliano și-a revăzut colegii

Ajuns în vară la Viitorul după o experiență de 6 luni la Dunărea Călărași, Steliano Filip a avut parte de o surpriză pe aeroportul din Istanbul. Fostul fundaș dinamovist a dat peste foștii colegi de la Hajduk Split, formație care se pregătește și ea în aceeași perioadă în Antalya pentru a doua parte a campionatului din Croația. Internaționalul român s-a salutat și întrținut preț de câteva minute cu câțiva dintre foștii colegi de la formația la care a evoluat în 11 partide. 

Vizitați de Prosport Focșani

Echipa lui Gică Hagi a avut oaspeți la antrenamentul de ieri dimineață de la Belek. Puștii de la Prosport Focșani au venit la începutul ședinței de pregătire, s-au pozat și au luat autografe de la fotbaliștii Viitorului. Rivaldinho a fost unul dintre preferații copiilor. Apoi au luat loc în tribune și au urmărit pentru 15 minute antrenamentul condus de Gică Hagi. "Viitorul, Viitorul" și "România, România" au fost scandările micuților, care înainte de plecare au aplaudat preț de câteva zeci de secunde în semn de mulțumire că au fost primiți la antrenament.

Marți e primul amical

Viitorul are doar 3 zile de pregătire în Antalya până la primul test. Și va fi unul serios, împotriva campioanei Elveției și liderului la zi din țara cantoanelor, Young Boys Berna. Elvețienii se laudă cu un lot cotat la peste 70 de milioane de euro, din care fac parte jucători precum Miralem Sulejmani, ex-Ajax, și Guillaume Hoarau, fost atacant la PSG. Viitorul mai are programate apoi încă 4 jocuri amicale: Olimpik Donețk (17 ianuarie), Sturm Graz (21 ianuarie), Ballkani și Jagiellonia (ambele pe 24 ianuarie).

Vezi și:

VIDEO Dialog special cu Louis Munteanu, perla Viitorului: „Am un caracter puternic, nu mă va doborî entuziasmul” » De ce l-a certat Gică Hagi + ce sfat important i-a dat

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga

Lovit în cap cu un recipient din aluminiu, Novak Djokovic nu a participat la conferința de presă și a avut nevoie de îngrijiri medicale » Ce a provocat incidentul


Comentarii (4)
dubluv
dubluv  •  12 Ianuarie 2020, 10:41

parca ar fi interesant un play-off fara viitorul

gazistu
gazistu  •  11 Ianuarie 2020, 23:25

Eric hai acasa!!

ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  11 Ianuarie 2020, 23:10

...ce bine ca n a iertat pe nimeni ...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează