FOTBAL  »  LIGA 2  »  CSA STEAUA

EXCLUSIV S-a încheiat întrunirea de la sediul Ministerului Apărării cu potențialii investitori privați » Concluziile și ce urmează la Steaua

Ziua Z la CSA Steaua » Întrunire cu posibili investitori privați
Ziua Z la CSA Steaua » Întrunire cu posibili investitori privați

Articol de - Publicat luni, 10 iulie 2023 18:01 / Actualizat luni, 10 iulie 2023 18:01

Astăzi, la întrunirea forului de conducere al Ministerului Apărării, a fost luat în discuție pentru prima dată proiectul de asociere al CSA Steaua cu entități private, concluzia membrilor fiind ca negocierile să continue și să fie finalizat cât mai repede.

Astăzi, la prânz, a avut loc întrunirea Colegiului Ministerului Apărării, la care a fost invitată și conducerea CSA Steaua, pentru a prezenta stadiul negocierilor privind viitoarea asociere cu unul sau mai mulți privați, astfel încât echipa de fotbal să aibă dreptul de a promova în prima ligă. 

Surse ale Gazetei afirmau că la întâlnire ar fi urmat să participe și reprezentanți ai celor trei firme cu care s-au purtat negocieri, dar și membri ai asociației suporterilor AS 47. Fiind vorba însă despre un for militar, nu au mai fost prezenți decât reprezentanții clubului din Ghencea.

Abia a plecat de la CSA Steaua și acum îl face praf pe Ogăraru: „Cum să accept așa ceva? La U Cluj a fost călător în timp, la Ajax o fi fost magazioner”
CSA STEAUA
Abia a plecat de la CSA Steaua și acum îl face praf pe Ogăraru: „Cum să accept așa ceva? La U Cluj a fost călător în timp, la Ajax o fi fost magazioner”

Concluziile întrunirii: CSA Steaua așteaptă avizul

Comandantul Ștefan Bichir a informat colegiul despre stadiul negocierilor, despre prevederile statutului noii forme de organizare, în urma căreia echipa de fotbal se va rupe de clubul sportiv. Iar concluziile Colegiului au fost pentru continuarea negocierilor, astfel încât acest proces să se finalizeze cât mai curând. 

Conform statutului clubului sportiv, pentru o asociere, cu un privat sau cu o entitate de stat, CSA Steaua are nevoie de avizul consultativ al Colegiului Ministerului Apărării.

Roș-albaștrii ar trebui să finalizeze schimbarea formei de organizare până la începutul noului sezon, programat pentru 5 august, astfel încât să aibă drept de promovare în vara lui 2024. 

Negocierile cu cele 3 entități private interesate să investească la Steaua vor fi reluate zilele acestea. Iar colonelul Ștefan Bichir poate solicita ministrului Apărării întrunirea extraordinară a Colegiului pentru a prezenta forma finală a asocierii.

N-au încă raspuns pentru FCSB - Dinamo

Tot astăzi, roș-albaștrii se așteptau să primească un răspuns la raportul înaintat către ministrul Angel Tîlvăr, în legătură cu demersul celor de la FCSB de a juca în Ghencea meciul cu Dinamo, din runda a 2-a a Superligii, pe 22 iulie. 

Raportul era pe masa de lucru a ministrului, dar răspunsul încă întârzie. Surse ale Gazetei Sporturilor descriu starea de lucruri în legătură cu acest subiect. 

„Sunt presiuni foarte mari să se dea accept celor de la FCSB să joace în Ghencea, chiar dacă Ștefan Bichir a precizat că nu este de acord. De aceea lucrurile trebuie cântărite foarte atent. Dar sunt șanse mari ca echipa lui Gigi Becali să primească acordul ministerului”.

Manevră pusă la cale: Farul în Ghencea!

Aceleași surse susțin că în Ghencea se mai pregătește o mutare care să zădărnicească, fie și doar pe viitor, prezența celor de la FCSB. Legea impune închirierea stadionului. Iar CSA Steaua intenționează să demareze o colaborare cu Farul, care ar urma să joace în cupele europene pe noua arenă a roș-albaștrilor. 

Dacă echipa lui Hagi va ajunge în play-off-ul Ligii Campionilor sau în grupele Conference League, UEFA nu i-ar mai permite să joace pe micuțul stadion de la Ovidiu și ar urma să evolueze în Ghencea. 

„I-ar pune și covorul roșu lui Gică, dacă ar veni. Astfel, s-ar mai acoperi din datele libere în care FCSB ar putea să ceară să mai joace pe noul stadion”, au adăugat respectivele surse.

Citește și:

Decor macabru pus în scenă de Peluza Sud » Ce s-a întâmplat în fața arenei din Ghencea
CSA Steaua
Decor macabru pus în scenă de Peluza Sud » Ce s-a întâmplat în fața arenei din Ghencea
Fanii CSKA Sofia, protest în Bulgaria împotriva lui Gigi Becali și FCSB: „Doar Steaua în Ghencea”
CSKA SOFIA
Fanii CSKA Sofia, protest în Bulgaria împotriva lui Gigi Becali și FCSB: „Doar Steaua în Ghencea”

Exod la încă un club din Superligă: 7 jucători sunt OUT » Rapid, U și CFR Cluj luptă pentru mijlocașul rămas liber

Se pregătește o decizie epocală » FIFA este tentată să aprobe modificarea, fanii se revoltă!


Comentarii (62)
Yuri_macel
Yuri_macel  •  11 Iulie 2023, 18:47
Postat de Yuri_macel pe 10 Iulie 2023, 21:06

***

Apari si in pozele alea in care au intrat Fane si Marcel peste voi si ati stat cu capul plecat juma de meci? Sau erai la gradinita atunci?

atthur
atthur  •  11 Iulie 2023, 12:59
Postat de hristo33 pe 11 Iulie 2023, 11:35

s-a trezit sticlarul.)) ieri nu-ti mai gaseai telefonul. ba, uita-te in oglinda sa vezi ce moca ai.))

S-a trezit a proastă să te facă pe tine, prostul pământului și-a și uitat să te educe...!!!...

hristo33
hristo33  •  11 Iulie 2023, 11:35
Postat de atthur pe 11 Iulie 2023, 10:52

Cine se desființează, prostul pământului??? Ghencea??? Stadionul???Armata??? Mintea ta nu are cum că nu există abolut deloc...!!!...

s-a trezit sticlarul.)) ieri nu-ti mai gaseai telefonul. ba, uita-te in oglinda sa vezi ce moca ai.))

Vezi toate comentariile (62)
Comentează