FOTBAL  »  LIGA 3  »  TRANSFER

OFICIAL Unde a ajuns să joace Ionuț Cioinac, fotbalistul care a „îngropat-o” pe Dinamo încă de la debut: „A impresionat în tur”

Ionuț Cioinac a semnat cu Viitorul Dăești / Sursă foto: Facebook
Ionuț Cioinac a semnat cu Viitorul Dăești / Sursă foto: Facebook

Articol de GSP - Publicat vineri, 13 ianuarie 2023 09:59 / Actualizat vineri, 13 ianuarie 2023 10:27

Ionuț Cioinac, fostul mijlocaș al lui Dinamo, a prins un transfer în primele zile ale lui 2023. Jucătorul de 31 de ani a plecat de la Flacăra Horezu și a semnat tot în Liga 3, cu Viitorul Dăești, unde va fi coleg cu Florin Costea.

Cioinac a ieșit din circuitul primelor două ligi și evoluează de mai bine de doi ani în Liga 3. După CSM Reșița și Flacăra Horezu, el și-a mai trecut în CV o echipă, Viitorul Dăești.

„Ionuț Coinac a semnat cu CS Viitorul Dăești! Cioinac a impresionat în tur la Flacăra Horezu, unde a fost cel mai bun jucător al echipei”, se arată în comunicatul emis de formația vâlceană.

Cioinac a primit nota 1 în singurul lui meci jucat la Dinamo

Cioinac a fost găselița lui Constantin Anghelache, fostul președinte al „câinilor”. În ianuarie 2014, când a fost adus de la Fortuna Poiana Câmpina, mijlocașul era lăudat insistent de oficialul roș-albilor. Până și fotbalistul a fost surprins de acea mutare: „Când am fost sunat de preşedintele lui Dinamo, iniţial am crezut că este o glumă!”, spunea el. 

Cariera lui Cionac la Dinamo a însemnat un singur meci în tricoul alb-roșu, unul de tristă amintire. În chiar primul meci al său, cu Viitorul, închizătorul a fost trimis pe gazon în minutul 50, la scorul de 1-0 pentru dinamoviști. N-a făcut nimic până spre final, cînd şi-a intrat serios în rol. 

Mai întâi, şi-a înscris un autogol de povestit nepoţilor, apoi, în ultimele zeci de secunde ale partidei, a provocat un penalty în urma căruia formaţia lui Hagi a obţinut un succes pe cât de important, pe atât de neaşteptat.

Unde a ajuns să joace Ionuț Cioinac, fotbalistul care a „îngropat-o” pe Dinamo încă de la debut: „A impresionat în tur”
Autogolul lui Cioinac din partida respectivă / foto: Arhivă GSP

1este nota primită de Cioinac din partea Gazetei în singurul meci jucat pentru Dinamo în Liga 1

În plus, în acea perioadă, fanii descoperiseră și mesaje de simpatie pentru rivala FCSB pe contul său de facebook

Cioinac a evoluat de-a lungul carierei pentru Dunărea Galați, Fortuna Poiana Câmpina, FCM Târgu Mureș, Dinamo, Farul, CSU Craiova II, Pandurii, Poli Iași, Petrolul, Turris Turnu Măgurele, ASU Poli, Unirea Constanța, CSM Reșița și Flacăra Horezu.

Citește și alte știri de actualitate: 

EXCLUSIV Se strânge cureaua la clubul din Liga 1: „Două milioane de euro datorii. Tăiem salariile la jumătate”

Interviu amplu cu Claudiu Keșeru » A anunțat ultimul obiectiv înainte de retragerea din fotbal: „Mai fac asta și mă las”

EXCLUSIV Mutare de efect pentru titlu în Bănie: „Sunt discuții avansate” » Cine e fotbalistul din Superligă așteptat imediat la Universitatea Craiova

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (2)
Reconquista
Reconquista  •  15 Ianuarie 2023, 20:59

Jucator mare de tot, merita mai multe sanse la Nationala ...

gazistu
gazistu  •  13 Ianuarie 2023, 14:04

Si numele echipei e greu de pronuntat!! Astia-s romanii aia pe care ii faceati fotbalisti si pe care ii vedeati vanduti prin Italia pe zeci de mil de euro... poftim!! Falcara "h"Orezu` si Viitorul Dăești ....

Vezi toate comentariile (2)
Comentează