FOTBAL  »  LIGA 4  »  LIGA 4

Bănel Nicoliță are gânduri mari cu noua sa echipă din Liga 4: „Îl iau și pe Adrian Ilie” » Ce primă de promovare i s-a promis

Bănel Nicoliță
Bănel Nicoliță

Articol de GSP - Publicat duminica, 11 februarie 2024 11:24 / Actualizat duminica, 11 februarie 2024 12:40

Bănel Nicoliță (39 de ani) și-a anunțat recent revenirea în activitate, în Liga 4, la CS Amara. Fostul mijlocaș din Ghencea a dezvăluit că va primi o primă generoasă în cazul promovării în Liga 3 cu echipa din Ialomița

Nicoliță a declarat că își dorește să formeze la Amara „o trupă serioasă și o echipă care poată să se bată la promovare și să câștige și barajul”. Bănel a anunțat că va debuta la noua sa echipă „în două săptămâni”. Mijlocașul a mai spus că se simte pregătit din punct de vedere fizic. El a jucat ultima oară la CS Făurei în 2022.

Rapid mai face un transfer! Șucu plătește o sumă impresionantă pentru un tânăr din Superligă
RAPID
Rapid mai face un transfer! Șucu plătește o sumă impresionantă pentru un tânăr din Superligă

Bănel Nicoliță are promisă o primă de 5.000 de euro dacă promovează cu Amara

„Avem și noi o primă specială dacă promovăm. Va fi o sumă destul de mare: 5.000 de euro pentru mine. Forță. Dacă promovez”, a spus Bănel Nicoliță la Fanatik.

Nicoliță are planuri mari cu Amara și anunță transferuri spectaculoase la „galben-albaștri”. „Mă gândesc să mai iau 2-3 jucători. Îl iau și pe Adrian Ilie”. De asemenea, „Bănelinho” vrea să îl aducă la trupă antrenată de Bruno Stroe și pe fratele său, Stelică, alături de care a jucat în perioada 2018-2022 la CS Făurei.

În Liga a 4-a din Ialomița, CS Amara face parte din Seria Est, compusă din 10 echipe. După 18 etape, CS Amara ocupă locul 2, cu 42 de puncte, la 12 în urma liderului CSM Fetești, care are maximum de puncte, 54. 

După ce și-a început cariera la Dacia Unirea Brăila, în 2001, Bănel s-a transferat la Poli Timișoara. În 2005 a fost transferat la FCSB (n.r. - care atunci se numea Steaua), unde a evoluat până în 2011. 

Bănel a rămas în memoria fanilor pentru spiritul său de sacrificiu, pentru golurile marcate în poarta unor echipe precum Galatasaray sau Betis Sevilla, dar și pentru celebrul „tontogol” din 2006, din meciul cu Real Madrid, din grupele Ligii Campionilor.

După plecarea din Ghencea în 2011, Nicoliță a evoluat în Ligue 1 pentru Nantes și Saint-Etienne, apoi a revenit în România la Viitorul Constanța.

5trofee a obținut Bănel Nicoliță în cariera de jucător - două titluri, o cupă și o supercupă, toate cu FCSB, plus o cupă a ligii cu Saint-Étienne

37de selecții și un gol are Bănel Nicoliță pentru naționala României cu care a participat la EURO 2008

  • Articol de Mihai Popa

CITEȘTE ȘI ALTE ȘTIRI DIN FOTBALUL INTERN: 

Dinamo face azi al doilea transfer al week-end-ului! Fanii „câinilor” s-au întrecut în ironii după prima mutare: „Lăsați vrăjeala!”

Mutu nu e în control la CFR? „Se contrazic la TV, jucătorii n-au înțeles ce vrea!” » Ce probleme au remarcat Panduru și Răducioiu: „Asta îmi dă de gândit”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează