FOTBAL  »  LIGA 4  »  CSA STEAUA

Talpan se duce peste Burleanu! Cum vrea s-o scoată pe FCSB din Liga 1

Foto: Cristi Preda
Foto: Cristi Preda

Articol de - Publicat sambata, 02 iunie 2018 09:00

Juristul CSA a solicitat o întâlnire cu președintele Federației, pe care speră să-l convingă s-o scoată pe FCSB din Liga 1.

Florin Talpan i-a luat lui Becali marca Steaua, îi cere despăgubiri de 36 de milioane de euro și tot nu se oprește, litigiile continuă. Juristul Clubului Sportiv al Armatei crede că poate obține dintr-o întâlnire față în față cu președintele Federației ceea ce nu a realizat cu memorii.

Vrea în Liga 1

A cerut o întâlnire cu Răzvan Burleanu și așteaptă confirmarea din partea șefului FRF. Argumentul principal al lui Talpan se sprijină pe procesele pe care le-a câștigat până acum împotriva FCSB. El consideră că din moment ce justiția a stabilit că societatea lui Becali nu a preluat în 2003 drepturile asupra numelui Steaua, și a devenit o entitate nouă, FCSB, atunci gruparea aceasta nu putea moșteni nici locul din prima ligă.

Steaua reală s-ar fi desființat atunci, în 2003, deci locul ei din Divizia A ar fi rămas liber, potrivit demonstrației juristului CSA. El crede că-l poate convinge pe Burleanu într-o discuție directă. Clubul lui Becali ar fi înlocuit în Liga 1 cu CSA Steaua, formația aflată acum în Liga a 4-a, implicată în lupta cu Academia Rapid pentru promovarea în L3.

Se bate și pentru Liga a 3-a!

Talpan s-a implicat și în lupta din "D": a depus un memoriu prin care solicită ca noii giuleșteni să piardă toate meciurile cu 0-3 pentru folosirea neregulamentară a fotbaliștilor cu experiență: Pancu, Daniel Niculae, Maftei. Ei nu ar fi fost legitimați la Academia Rapid, ci la o societate nonprofit, Rapid Redivivus, care nu ar fi sinonimă cu clubul implicat în campionat, susține juristul.

El a anunțat că Steaua lui e dispusă să continue litigiul acesta până la Tribunalul de la Lausanne, dacă FRF nu-i va da dreptate. Ar fi primul proces din Liga a 4-a românească trimis la TAS, după o serie lungă de cazuri în care judecătorii din Elveția au decis campioana, cine retrogradează și lista cu echipele participante în cupele europene.

Talpan are 20-2 în meciul cu Gigi

Disputa Talpan-Becali a devenit deja clasică, Gigi îl consideră pe jurist vinovatul principal pentru că echipa lui a devenit FCSB. Colonelul a câștigat și un proces pentru calomnie, în care Curtea de Apel a stabilit că Becali ar trebui să-i plătească 30.000 de euro lui Talpan. Gazeta a scris în urmă cu trei săptămâni că juristul CSA avea 19-2, scorul din procesele cu Gigi.

Între timp s-a făcut 20-2, pentru că Tribunalul a soluționat în favoarea CSA încă o luptă: Becali susținea că despăgubirile pentru utilizarea neautorizată a numelui Steaua se pot calcula doar pe 3 ani, nu pe 10, cum pretindea Talpan. Judecătorul a stabilit că despăgubirile se vor calcula pe 10 ani, între 2004 și 2014. CSA cere 36 de milioane de euro.

A pregătit și dosarul pentru UEFA

Lupta lui Talpan cu FCSB depășește instanțele din România, se extinde și la UEFA. Juristul a pregătit un dosar pentru federația europeană, pe care încearcă s-o convingă să elimine clubul lui Becali din cupele europene, din același motiv pentru care Burleanu ar trebui să-l scoată din Liga 1: nu e și nu a fost Steaua, deci a preluat ilegal statutul vechiului club al militarilor. Florin a făcut și o confuzie într-o declarație recentă de la TV Digi Sport: a susținut că FCSB are un coeficient care o face cap de serie la tragerea la sorți din Europa League grație performanțelor din trecut, inclusiv câștigarea Cupei Campionilor și a Supercupei Europei, ceea ce este fals.

Coeficientul e calculat doar pe baza rezultatelor din Europa pe ultimii 5 ani, istoricul atât de îndepărtat al unui club nu e luat în considerare.


Florin Talpan

Citește și:

Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Superliga
Începe războiul între FCSB și CSA! UEFA a actualizat lista: cine spune că este Steaua București
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute
Tenis
Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute
Mutare de ultimă oră! Florentino Perez a anunțat cine semnează cu Real Madrid, imediat după finala Champions League
Liga Campionilor
Mutare de ultimă oră! Florentino Perez a anunțat cine semnează cu Real Madrid, imediat după finala Champions League

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (106)
104343947122875
Anton Pan  •  02 Iunie 2018, 11:27

Mizerie de om si caricatura de militar! Inca o data specimenul arata ca este uitat de bolsevici prin Romania si se comporta exact ca pe timpul lui Ana Pauker. Ca personajul este anacronic, ridicol si caricatural asta nu se poate schimb dar Rușinos si inacceptabil este ca are girul conducerii MApN ceea ce este prea mult pt o tara membra UE si NATO. El reprezintă doar o cazarma de tip stalinist-CSA si cateva sute de brute violente din peluza sud cu ochii scosi din orbite si mintea ratacita de ura lor împotriva finantatorului Stelei!

toteusunt1982
toteusunt1982  •  02 Iunie 2018, 11:56

Talpan , dupa logica lui, vrea sa o scoata pe FCSB din liga 1 pe motiv ca STEAUA s-a desfintat in 2003, si automat FCSB nu ar trebui sa mai existe in liga 1. Ok, dar, asta nu inseamna ca Csa trebuie sa-i i-a locul FCSB- ului in liga 1, din moment ce s-a desfiintat a pierdut si locul in liga 1. Deci locul CSA este in liga 4 unde v-a ramane mult si bine.

sibelius
sibelius  •  02 Iunie 2018, 10:23
Postat de paul801 pe 02 Iunie 2018, 10:20

ai mintea scurta ....cere fcsbului pentru ca s-a folosit in mod fraudulos de acest loc, de coeficientul in Europa, de banii castigati din drepturile TV ...daca era alta echipa, n-ar fi beneficiat nici de coeficient , nu s-ar fi erijat nici in vreo Stea ..

CSA a renuntat la sectia fotbal in 1998, dar to'asu' jurist nu stie nici macar asta.

Vezi toate comentariile (106)
Comentează