FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - ARMENIA, AZI, 21:45, TVR 1, GSP.RO

Azi e România - Armenia » Victorie sau Contra: Daum îşi joacă postul în această seară. Ultimele noutăți despre planurile federalilor + echipe probabile

Articol de - Publicat vineri, 01 septembrie 2017 09:00

Federalii vor începe negocierile cu noul selecţioner dacă România nu obţine 6 puncte cu Armenia şi Muntenegru. Primul pe listă e antrenorul lui Dinamo, care ar putea fi numit cel târziu până la finele lui octombrie. 

Traseul jenant al lui Daum în fruntea naționalei nu-i va mai deschide porțile către un nou mandat, iar rezultatele din "dubla" cu Armenia și Muntenegru ar putea oferi prilejul conducerii FRF să demareze deja negocierile pentru un nou selecționer.

"Dacă nu batem în ambele meciuri, orice speranțe pentru baraj devin ridicole. Vor începe imediat discuțiile clare pentru succesorul lui Daum", susțin surse federale.

Moștenire pentru viitorul președinte

Practic, FRF intenționează să câștige timp și să aibă un nou antrenor al naționalei cel târziu până la sfârșitul lunii octombrie, astfel încât alesul să-și înceapă mandatul la mijlocul lui noiembrie, când sunt date oficiale pentru play-off-ul CM. România are posibilitatea să antameze atunci un joc amical, iar tatonări în vederea găsirii unui adversar sunt deja în derulare.

Se oferă astfel și răspunsul la întrebarea dacă Burleanu va aștepta alegerile din primăvară sau va numi deja un selecționer înaintea scrutinului, care se va desfășura probabil în martie. Iar mutarea șefului FRF înseamnă că va lăsa moștenire contractul unui proaspăt antrenor de națională dacă nu va câștiga un nou mandat.

Însuși Burleanu a fost într-o situație similară în martie 2014, când l-a preluat din mers pe Pițurcă, de care s-a despărțit însă cu strigături abia spre finalul anului respectiv.

Mutu l-ar prefera pe Contra lui Hagi

Cum Hagi nu pare tentat să lucreze cu Burleanu, favoritul în acest moment e Cosmin Contra, care are o clauză de reziliere de numai 60.000 de euro la Dinamo.

Pentru tehnicianul "câinilor" a pus ieri o vorbă bună și Adrian Mutu într-o declarație oferită la un târg de haine pentru nou-născuți, unde a fost invitat: "Contra e o variantă mai bună decât Gică Hagi la echipa națională. Ar fi o mândrie pentru noi. Pe Cosmin îl văd în fiecare zi la antrenamente. Cu Hagi am lucrat acum 16 ani, nici nu îmi mai aduc aminte, că eram foarte mic. Nu pot spune că nu e un antrenor bun, dar observ cum lucrează Contra și îl cunosc foarte bine. Ar fi cea mai bună alegere, am mare încredere că va ajunge unul dintre cei mai mari antrenori ai României din toate timpurile".

150.000 €e salariul actual al lui Contra la Dinamo, în timp ce FRF îl plătește pe Daum cu 550.000 de euro anual

ROMÂNIA - ARMENIA
AZI, ORA 21:45, TVR 1, STADION ARENA NAȚIONALĂ

ROMÂNIA
4-2-3-1
Tătăruşanu - Benzar, Chiricheş, Toşca, Cr. Ganea - Pintilii, N. Stanciu - Chipciu, Băluţă, B. Stancu - Fl. Andone
Antrenor: Cristoph Daum
Rezerve: Fl. Niţă, Hanca, Moţi, Găman, St. Filip, R. Marin, Maxim, A. Ivan, Ad. Popa

ARMENIA
4-2-3-1
Beglarian - Hambardzumian, Voskanian, Andonian, Dagbașian - Iedigarian, Grigorian - Pizzelli, Mhitarian, Barșeghian - Özbiliz
Antrenor: Artur Petrosian
Rezerve: Manukian, Hairapetian, Hovhannisian, Manoian, E. Malakian, G. Malakian, Adamian, Sarkisov, Korian

Arbitru: Ivan Bebek. Asistenţi: Tomislav Petrovici, Miro Grgici (toţi Croaţia)

  • România - Armenia se joacă pe 1 septembrie, în timp ce Muntenegru - România se joacă pe 4 septembrie. Ambele partide încep la ora 21:45.

CLASAMENTUL GRUPEI E:

Echipă Puncte
1. Polonia 16p
2. Muntenegru 10
3. Danemarca 10
4. România 6
5. Armenia 6
6. Kazahstan 2

Meciurile următoare: 

1 septembrie 2017: Kazahstan- Muntenegru, Danemarca- Polonia, România- Armenia
4 septembrie 2017: Armenia- Danemarca, Muntenegru- România, Polonia- Kazahstan
5 octombrie 2017: România-Kazahstan, Muntenegru-Danemarca, Armenia-Polonia
8 octombrie 2017: Danemarca- România, Kazahstan- Armenia, Polonia-Muntenegru 

Citește și:

România s-a calificat în semifinalele Europeanului de minifotbal » Urmează marele test: reeditarea finalei CM din 2023
Altele
România s-a calificat în semifinalele Europeanului de minifotbal » Urmează marele test: reeditarea finalei CM din 2023
Kosovarii anunță: „Au bătut palma cu Rapid” » Cât încasează Șucu în total pe Krasniqi și Rrahmani
Superliga
Kosovarii anunță: „Au bătut palma cu Rapid” » Cât încasează Șucu în total pe Krasniqi și Rrahmani
Reacția lui Mititelu, când a auzit ce a spus Claudiu Niculescu în „războiul Craiovelor”: „Caracter și bărbăție, nu lașitate!”
Liga 2
Reacția lui Mititelu, când a auzit ce a spus Claudiu Niculescu în „războiul Craiovelor”: „Caracter și bărbăție, nu lașitate!”

Avem lista de rezervă a selecționerului României! Cele 4 nume de back-up pentru Euro 2024 + termenul pentru închiderea listei

Povestea României la primul Euro, din 1984: am lăsat Italia acasă! » Fără niciun stelist, cu cel mai tânăr selecţioner pe bancă şi debutul lui Hagi la un turneu final la doar 19 ani


Comentarii (19)
1167520759993992
Vasile Toporan  •  01 Septembrie 2017, 18:13

Prostavane, oricat ii numar imi ies numai 10 jucatori, mai numara si apoi spune cine-i eliminat din start, se joaca fara portar ?

johnitza
johnitza  •  01 Septembrie 2017, 17:50
Postat de Servinston Patrunjel pe 01 Septembrie 2017, 12:28

Sper ca Romania sa bata in ambele meciuri ca sa nu se mai puna in discutie subiectul demiterii lui lui Daum. Calificarea si daca s-a ratat, atunci s-a ratat din cauza jucatorilor slabi pe care Daum ii are la dispozitie.

Conteaza si felul in care se pierde o calificare. Conteaza si ce declari, conteaza pe cine jignesti, conteaza pe cine pupi in fund, conteaza carui/caror impresari le faci jocurile, conteaza cat de infumurat esti, etc. Cand a venit Daum si a declarat ca va juca foarte ofensiv si foarte agresiv, ca vom ataca si cand nu vom avea mingea, m-am bucurat si m-am gandit ca asta e diferenta de mentalitate fata de antrenorii romani si chiar daca avem grupa greutza, vom vedea fotbal :) Si adevarul e ca am vazut fotbal, dar nu in meciurile Romaniei. Un antrenor cu atitudine si mentalitate poate face treaba cu un lot slab, exemple sunt multe. Din pacate nu a fost cazul.

spinoza
spinoza  •  01 Septembrie 2017, 15:06

Hai Armenia!

Vezi toate comentariile (19)
Comentează