FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA U21

FRF, compromis în cazul lui Radu Drăgușin: „Am revocat convocarea, altfel nu îl puteau folosi la Sampdoria”

Radu Drăgușin // foto: Imago
Radu Drăgușin // foto: Imago

Articol de GSP - Publicat luni, 04 octombrie 2021 16:00 / Actualizat luni, 04 octombrie 2021 16:46

Mihai Stoichiță (67 de ani), directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, a dezvăluit că FRF a revocat convocarea lui Radu Drăgușin (19) la echipa națională U21.

Fundașul central al Sampdoriei, care aparține de Juventus, a fost convocat de selecționerul Florin Bratu la echipa națională U21 pentru meciurile amicale cu reprezentativele U20 a Suediei și U21 a Mexicului. El nu a dat curs convocării, motivând că dorește să rămână la echipa de club pentru a se acomoda acolo. 

Mihai Stoichiță: „Am revocat convocarea lui Radu Drăgușin”

Oficialii FRF au decis să revoce convocarea lui Drăgușin, astfel încât tânărul fundaș central să poată evolua pentru Sampdoria în pauza competițională.

„Nu știu dacă plecarea la Sampdoria este cel mai bun lucru pentru el. Am avut o corespondență cu cei de la Sampdoria, am fost informați că ei sunt foarte surprinși că nu se prezintă la echipa națională. Până la urmă, am trimis un email prin care am revocat convocarea, ca să poată să joace probabil la Sampdoria Primavera

Dacă rămânea convocarea, ei nu îl foloseau. Sper să se trezească la fotbal. Indulgența asta a avut loc la momentul actual din partea președintelui FRF și a mea. Îl cunosc de foarte multă vreme (n.r. - pe Drăgușin), îi cunosc foarte bine părinții.

El nu joacă de foarte mult timp, l-ar ajuta să fie vizibil la nivel de națională U21”, a spus Stoichiță la emisiunea „Liga DigiSport”. 

Răzvan Burleanu: „Dacă nu joacă în Serie A, Drăgușin va rămâne foarte mult în urmă”

Zilele trecute, situația lui Radu Drăgușin a fost comentată și de președintele FRF, Răzvan Burleanu.

„Îmi pare rău de reacția lui Radu Drăgușin, cred că orice jucător își dorește să evolueze pentru echipa națională. Cred că e un jucător inteligent care va înțelege care este rolul echipei naționale în ceea ce privește parcursul său spre înalta performanță. 

Sper să joace cât mai mult în Serie A, altfel va rămâne foarte mult în urmă față de colegii de generație”, a spus Burleanu.

Radu Drăgușin nu a apucat să debuteze la Sampdoria, fiind rezervă la ultimele 5 meciuri ale echipei pregătite de Roberto D'Aversa.

Citește mai multe știri despre echipa națională: 

Schimbare în lotul României U20 » Pe cine a chemat Lobonț în locul rapidistului accidentat

Toate scenariile pentru echipa națională înainte de meciurile din octombrie » Singura variantă, victoria cu Armenia!

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (2)
cky33
cky33  •  04 Octombrie 2021, 20:40

Vin cu o recomandare, sa fie ignorat total acest Dragusin până prinde 15 meciuri (5 ca titular, 10 sa intre pe parcurs) in Serie A. Pana atunci, este o discriminare fata de fundasii tineri de la noi din campionat din primele 2 divizii. EL NU A JUCAT 1 minut la Sampdoria, Codrea jucase vreo 50 de meciuri titular în Serie A si tot făceam mișto de el toți.

matei007
matei007  •  04 Octombrie 2021, 18:37

Nu era nicio problema pentru ca oricum nu joaca la Sampdoria. Nu a jucat niciun minut.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează