FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

VIDEO Răzvan Burleanu răspunde criticilor după meciurile României cu Kosovo și Elveția: „La final contează rezultatul! Multe dintre reacții au fost pregătite de dinainte” + „Un spirit de sacrificiu cum nu am mai regăsit niciodată la națională”

Jucătorii Româmiei, celebrând egalul împotriva Elveției, scor 2-2 grație unei „duble” înscrise de Mihăilă în finalul meciului.
Jucătorii Româmiei, celebrând egalul împotriva Elveției, scor 2-2 grație unei „duble” înscrise de Mihăilă în finalul meciului.

Articol de , - Publicat miercuri, 28 iunie 2023 13:28 / Actualizat miercuri, 28 iunie 2023 14:06

Răzvan Burleanu (38 de ani), președintele FRF, a analizat în premieră rezultatele echipei naționale din meciurile cu Kosovo și Elveția, disputate la jumătatea lunii iunie, în care „tricolorii” au obținut două remize la capătul unor prestații modeste.

Președintele FRF s-a declarat mulțumit cu cele două remize deoarece România a reușit să se distanțeze la 5 puncte de Kosovo, considerată una dintre contracandidatele la calificare, iar acum o așteaptă acasă pe Israel, în meciul pe care Burleanu îl vede ca un adevărat test. 

„Ne-am atins un obiectiv” » Răzvan Burleanu a precizat ce urmează pentru Emil Săndoi, după dezastrul de la Euro U21
ROMÂNIA U21
„Ne-am atins un obiectiv” » Răzvan Burleanu a precizat ce urmează pentru Emil Săndoi, după dezastrul de la Euro U21

VIDEO Răzvan Burleanu: „Rezultatele confirmă poziția naționalei României în ceea ce privește calificarea la Euro 2024

„Rezultatele din luna iunie împreună cu cele din martie confirmă poziția naționalei României în ceea ce privește calificarea la Euro 2024. Trebuie să luăm în calcul că România e neînvinsă în 4 meciuri dintre care 3 jucate în deplasare. Iarăși trebuie să menționăm că am reușit să trecem cu bine de luna iunie, care în trecut a fost o lună foarte proastă în ceea ce înseamnă rezultatele echipei naționale. 

Iar dacă ne uităm la cele două rezultate de egalitate din luna iunie obținute în deplasare vedem că, împreună cu celelalte rezultate din grupă reușim să ne creștem avansul față de una dintre candidatele noastre la calificare, Kosovo, iar diferența dintre noi și Elveția, care a demonstrat că e principala favorită la calificare, este de doar două puncte. 

Asta înseamnă că în septembrie așteptăm cu mare încredere meciul de pe teren propriu cu Israel pentru a demonstra că suntem capabili și merităm să fim la Euro 2024”, a declarat Răzvan Bulreanu după Comitetul Executiv.

Răzvan Burleanu: „Probabil ca multe dintre reacții să fi fost pregătite de dinainte”

Președintele FRF le-a răspuns și numeroaselor persoane din fotbal care au criticat evoluția României în această „dublă”. 

„În ceea ce privește reacțiile din jurul acestor rezultate, mă aștept probabil ca multe dintre reacții să fi fost pregătite de dinainte. Mulți poate nu au așteptat rezultatul de final. 

Dar ce ar trebui să evidențiem este că am văzut un spirit de sacrificiu cum nu am mai regăsit niciodată la echipa națională. Un grup extrem de unit, care ne-a predat o lecție tuturor: că trebuie să luptăm până la capăt, indiferent de condițiile în care se prezintă terenul de joc sau calitatea adversarului. 

Trăim într-o societate în care pare că nu mai avem multe lucruri care să ne aducă împreună, și elemente de bucurie pe care să le împărtășim. E mare păcat că nu avem curajul să ne bucurăm mai ales acum când echipa națională are rezultate”, a mai spus Burleanu. 

Burleanu: „Elveția a avut nevoie de 80 de minute ca să ne înscrie două goluri, noi am avut nevoie doar de 10 minute”

Întrebat cum i s-a părut prestația „tricolorilor” din meciul cu Elveția, Burleanu a afirmat că important este doar rezultatul, iar chestionat de reporterul GSP dacă i-ar conveni un asemenea joc și cu Israel acasă, președintele FRF a răspuns: 

„Un meci durează 90 de minute. Plus minutele de prelungire. Se pare că Elveția a avut nevoie de 80 de minute ca să ne înscrie două goluri, iar noi am avut nevoie doar de 10 minute. Repet, la finalul contează rezultatul. Prima reprezentativă are nevoie de rezultate. 

Până acum, am construit la nivelul naționalei de tineret. Am reușit să producem o altă generație de jucători. Dacă ne uităm la naționala de azi, cu câteva excepții, toți jucătorii au trecut pe la naționala de tineret. Naționala are nevoie acum de rezultate, să putem atinge prezența la următorul turneul final. 

Mi-aș dori ca toți ceilalți care sunt angrenați în fotbal să fie pozitivi, să contribuie, iar dacă nu sunt mulțumiți, să-și formeze jucătorii mai bine”, a concluzionat președintele FRF.

Citește și alte știri despre echipa națională: 

Duckadam n-a înțeles un moment din remiza contra croaților: „Doar pe Emil Săndoi îl puteți întreba”
croația u21 - românia u21 0-0
Duckadam n-a înțeles un moment din remiza contra croaților: „Doar pe Emil Săndoi îl puteți întreba”
Ilie Dumitrescu a tras concluziile despre parcursul României U21 la EURO
CROAȚIA U21 - ROMÂNIA U21
Ilie Dumitrescu a tras concluziile despre parcursul României U21 la EURO

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping


Comentarii (2)
Catisr
Catisr  •  29 Iunie 2023, 00:25

Doar un mitoman servil sistemului !

eunescu09
eunescu09  •  28 Iunie 2023, 14:08

Am o dilema, președintele FRF a văzut vreunul dintre meciurile disputate de naționalele României?? Întreb pentru ca noi, cred, am văzut alte meciuri.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează