FOTBAL  »  NATIONALA  »  EURO 2000

România - Anglia 3-2, ultima victorie a naționalei la un turneu final. Chivu a marcat primul său gol pentru națională

FOTO: Guliver/GettyImages +6   FOTO
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat luni, 11 mai 2020 11:01

Pe 20 iunie 2000, naţionala României se impunea în faţa Angliei, 3-2, la EURO 2000, după un meci memorabil disputat la Charleroi, în Belgia. Atunci, Cristi Chivu reușea primul său gol pentru națională. 

După acest meci, România se califica în sferturile EURO 2000, unde pierdea cu Italia, 0-2. 3-2 cu Anglia a fost ultima victorie a "tricolorilor" la un turneu final.

În minutul 22, naţionala condusă de Emerich Ienei deschidea scorul prin Cristi Chivu, care marca primul gol pentru naţională.

Englezii au egalat prin Alan Shearer, iar Owen a marcat pentru a-i duce pe britanici în avantaj. Imediat după pauză, Dorinel Munteanu a egalat cu un şut de la marginea careului, iar meciul părea că se îndreaptă spre un egal.

Golul victoriei a fost marcat de Ionel Ganea, în minutul 89, dintr-un penalty obţinut de Viorel Moldovan, după un duel cu Phil Neville.

ROMÂNIA - ANGLIA 3-2

Anglia:  Martyn - G. Neville, Campbell,  Keown, P. Neville - Beckham, Scholes, Paul Ince,  Wise - Shearer, Owen

România: Stelea - Contra, Filipescu, Popescu, Chivu - D. Petrescu, Gâlcă, Munteanu, Ad. Ilie - Moldovan, Mutu

După EURO 2000, România a mai participat la EURO 2008 şi 2016, dar fără să obţină o victorie.

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (1)
gago747
gago747  •  12 Mai 2020, 12:56

La turneele finale europene, este și prima și ultima victorie. Adică, e singura. :)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează