FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - ELVEȚIA

Decizie de ultimă oră: un „tricolor” a fost chemat înapoi de club și nu va fi pe Arena Națională la meciul cu Elveția

Valentin Mihăilă, al treilea de la stânga la dreapta // foto: Imago Images +49   FOTO
Valentin Mihăilă, al treilea de la stânga la dreapta // foto: Imago Images

Articol de , - Publicat luni, 20 noiembrie 2023 18:53 / Actualizat luni, 20 noiembrie 2023 20:45

Eliminat în Israel - România 1-2, Valentin Mihăilă (23 de ani) nu va fi disponibil pentru ultimul meci al campaniei de calificare la EURO 2024, marți, ora 21:45, cu Elveția. Atacantul de bandă intenționa să rămână lângă echipă și la meciul de mâine, dar clubul de care aparține, Parma, l-a chemat înapoi în Italia.

UPDATE - Valentin Mihăilă a părăsit cantonamentul echipei naționale

FRF a confirmat ce anunțase GSP.ro în exclusivitate: Valentin Mihăilă a părăsit cantonamentul naționalei după antrenamentul din această seară. Mâine dimineață, el va reveni la Parma pentru a relua pregătirea alături de echipa de club. 

După antrenamentul din această seară, Valentin Mihăilă a părăsit cantonamentul tricolorilor de la Mogoșoaia. Deși și-ar fi dorit să fie alături de colegii săi la meciul de mâine seară, Valentin Mihăilă a fost nevoit să se întoarcă la Parma, la solicitarea clubului. Vali a fost eliminat în finalul partidei cu Israel și este suspendat pentru partida cu Elveția.

- Anunțul FRF

Se transformă fotbalul! 3 schimbări radicale pregătite pentru 2024
REGULAMENT
Se transformă fotbalul! 3 schimbări radicale pregătite pentru 2024

Doar 19 minute a jucat Valentin Mihăilă în Israel - România 1-2, victoria care a consemnat calificarea „tricolorilor” la Campionatul European din 2024.

Extrema stânga de la Parma a intrat pe teren în minutul 65, a ratat o ocazie uriașă, din fața porții, iar în minutul 84 a fost eliminat direct pentru că i-a pus talpa pe gleznă lui Dor Turgeman.

Știrea inițială. Mihăilă urma să fie lângă „tricolori” pentru România - Elveția, dar Parma a intervenit în ultima clipă

Cartonașul roșu îl face pe Valentin indisponibil pentru duelul de marți seara cu Elveția. Chiar dacă nu va face parte din lot, Mihăilă dorea să rămână alături de echipă și să sărbătorească calificarea la EURO împreună cu suporterii români.

De ultimă oră, Parma a decis să-l cheme înapoi în Italia, din moment ce oricum nu are drept de joc marți. Surse apropiate de echipa națională transmit că Mihăilă va fi lăsat să revină la Parma marți dimineața.

Între timp, el a efectuat antrenamentul oficial premergător meciului cu Elveția alături de colegi.

Mihăilă a înscris 3 goluri în aceste preliminarii, unul cu Kosovo (2-0 scor final), două în remiza cu Elveția din tur, 2-2.

Mai multe știri despre echipa națională:

Edi i-a dat peste nas lui Rotaru » Finanțatorul Universității a pierdut pariul zgomotos făcut la începutul campaniei

„Vă doriți să picați cu România la EURO?” » Cum a răspuns Murat Yakin, selecționerul Elveției, înainte de meciul de marți

„Lampard” Popescu, primul plecat de la FCSB? » Până să vină oferta lui Becali, a bătut deja palma cu alt club din Superligă: „Suntem încântați, e un campion”

L-a disperat pe Hagi: „Ne despărțim, nu se mai poate! La câți bani îi dăm, trebuia să fie star”


Comentarii (6)
moshu_shukaru
moshu_shukaru  •  20 Noiembrie 2023, 23:38
Postat de MariaMadalina1968 pe 20 Noiembrie 2023, 21:42

Tâmpit articol !!!! Păi dacă a luat roșu normal ca a fost chemat la club . Ce să mai facă la națională ????? Halal ziariști !!!

Și unde mai pui că, pentru această „capodoperă” jurnalistică, a fost nevoie de contribuția a doi cetățeni!

Maradonatu
Maradonatu  •  20 Noiembrie 2023, 22:26
Postat de conicor2008 pe 20 Noiembrie 2023, 20:12

Unde nu-i cap, vai de ... cartonase! Dupa o ratatre monumentala, cu siguranta ratarea preliminariilor, ia rosu direct .. . Bravo Muhaila!

A dat două goluri în Elveția! Mai încet sonorul!

MariaMadalina1968
MariaMadalina1968  •  20 Noiembrie 2023, 21:42

Tâmpit articol !!!! Păi dacă a luat roșu normal ca a fost chemat la club . Ce să mai facă la națională ????? Halal ziariști !!!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează