GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  ELIBERARE

Gheorghe Ștefan a fost eliberat condiționat » Riscă însă o condamnare-record în alt dosar

Articol de GSP - Publicat vineri, 16 noiembrie 2018 15:25

Gheorghe "Pinalti" Ștefan (65 de ani) a fost eliberat condiționat din penitenciarul Ploiești. Fostul patronul al Ceahlăului primise o pedeapsă de 3 ani și 9 luni în dosarul „Strongmontaj”, din care a executat doar 140 de zile.

În acest dosar, a fost încarcerat pe 29 iunie 2018 pentru spălare de bani și operațiuni financiare incompatibile cu funcția, în calitate de primar al Municipiului Piatra Neamț. 

"Admite contestaţia formulată de persoana condamnată Ştefan Gheorghe, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 2113/03.10.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti.

Desfiinţează sentinţa contestată şi, în consecinţă: În baza art.587 Cod proc. penală rap. la art.60 Cod penal anterior şi art. 6 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnat", se arată în motivarea instanței privind eliberarea condiționată. 

Gheorghe Ștefan fusese eliberat condiționat și în 2017, după condamnarea din dosarul Microsoft.

"Pinalti" mai are o condamnare în prima instanță în dosarul Poșta Română, cea mai mare de până acum, de 8 ani și două luni, primită în mai 2017. Fostul primar este acuzat de trafic de influență, spălare de bani și abuz în serviciu, iar decizia definitivă o va afla în 2019.

Vezi și: ULTIMA ORĂ 12 ultrași condamnați azi pentru violențele de la mitingul împotriva OUG 13!

Pe ce stadion va juca Corvinul Hunedoara în Europa League: „Am primit invitația și vom merge acolo”

S-a întors! Acționarul din „Epoca de Aur” bagă din nou bani la Dinamo: e unul dintre magnații alcoolului


Comentarii (4)
alexbarosanu
alexbarosanu  •  16 Noiembrie 2018, 17:55

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dakesis
dakesis  •  16 Noiembrie 2018, 16:38

arata binisor, slim, nu umflat ca Botoxcea.

moartea_din_vaslui
moartea_din_vaslui  •  16 Noiembrie 2018, 16:11

La cum arată, oricum n-o mai duce mult. Banii i-a transferat pe numele copiilor de mult timp, sunt aranjați pentru 10 generații de acum înainte cu tot neamul lor. Prejudiciu ZERO recuperat de stat/procurori/fisc.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close