GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV // VIDEO Un fost medic al echipei naționalei nu crede că Eriksen va ma juca fotbal: „Poate muri oricând, mai ales la efort! Și-a terminat cariera fericit”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 august 2021 21:30 / Actualizat miercuri, 11 august 2021 22:22

Danezul Christian Eriksen, care a suferit un stop cardiac pe teren la Euro 2020, nu mai poate evolua la Inter Milano după ce i-a fost implantat un stimulator cardiac. Și vrea să se întoarcă la Ajax, primul său club, unde va mai avea un coechipier cu pacemaker: Daley Blind. Pompiliu Popescu, fostul medic, timp de 27 de ani, al echipei naționale de fotbal a României, nu crede că acest lucru se va mai întâmpla, fotbalistul fiind într-un real pericol.

  • Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.

- Ai prins Generația de Aur. Pe cine ai iubit cel mai mult?
- I-am iubit pe toți. Mai pretențios era Ilie Dumitrescu, dar și mai prețios decât restul. Mereu era preocupat să fie în cele mai bune condiții, să-și atingă forma. Avea și o eleganță. În schimb, Hagi era de o modestie uluitoare chiar dacă juca la Barcelona sau la Real. Hagi a rămas Hagi, așa a rămas și în ziua de astăzi.

- Îți explici cum un jucător ca Prodan, cu analize la zi, poate să moară?
- Prodan avea investigațiile perfecte! E ca și ce s-a întâmplat cu Christian Eriksen. Sunt aritmii, situații cardiologice, care nu pot fi depistate la controalele medicale. Poate să nu fie bolnav, dar într-o perioadă scurtă devine potențial bolnav. Se poate declanșa această aritmie care poate să fie fatala. Și e fatală dacă nu faci procedurile necesare.

- Iar Christian a avut noroc că era la Euro!
- În cazul lui s-a procedat cel mai corect. Fotbalul în mod special beneficiază, față de alte domenii, de posibilitatea de a interveni rapid. Are pe tavă logistica în momentul apariției acestor nenorociri. Încă din 1994 au fost cursuri speciale unde s-a discutat despre moartea subită, chiar înainte de Mondiale. Toți medicii de echipe naționale s-au pregătit pentru așa ceva. Aveai la marginea terenului toată aparatura de care aveai nevoie, inclusiv defibrilatorul. Fotbalul beneficiază de această facilitate, de publicitate, de vizibilitate maximă și atunci lucruri sunt bune și se termină cu bine. La Erisken, toți pașii au fost extraordinari, corecți și au dus la salvarea lui, dar imaginați-vă să fie la Titu, pe un teren unde se joacă...

+17 FOTO

- Crezi că va mai juca fotbal?
- Nu! Riscul este prea mare. El acum este pe un pacemaker, un aparat care-i reglează ritmul bătăilor cardiace, și cu ăla nu poate juca. Mai mult, în Italia acest lucru este interzis. Dacă mai vrea să joace fotbal, în primul rând trebuie să fie conștient la ce se supune și în al doilea rând, managementul cluburilor respective să nu accepte așa ceva. Este un pericol! El trebuie să fie cel care să decidă.

- Poate apărea o situație...
- Ovidiu, el poate muri oricând, mai ales la efort, pentru că despre efort e vorba aici! Efort, condiții vitrege de temperatură, de fus oras și inclusiv de stres. Eu zic că s-a terminat cariera lui Eriksen și într-un mod fericit!

URMĂREȘTE AICI TOATĂ EMISIUNEA CU POMPILIU POPESCU

CITEȘTE ȘI

Leo Messi, prima conferință la PSG: „Sunt entuziasmat ca atunci când eram mic! Am ales Paris din două motive principale”

Gigi Becali nu mai are limite la FCSB! » Nou ordin transmis lui Todoran privind alcătuirea echipei

Duminică, 5 finale pentru salvare! Dinamo și FCU Craiova sunt la mila rezultatelor » Toate CALCULELE în dreptul fiecărei echipe

„Vă spun în premieră, la Dinamo a fost o tentativă de puci în vestiar!” » Omul care l-a adus pe Kopic a dat tot din casă


Comentarii (1)
ciprianbirtea
ciprianbirtea  •  11 August 2021, 23:03

Dar Blind cum joacă cu pacemaker?!?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează