GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  INIȚIATIVĂ

Propunere inedită: "Ar trebui adoptat tichetul sport pentru sănătate"

Adrian Socaciu
Adrian Socaciu

Articol de GSP - Publicat vineri, 13 iulie 2018 22:32

Tichetul sport pentru sănătate este propunerea lansată de Adrian Socaciu, președintele Institutului Sportiv Român, pentru partidele politice din România, subliniind faptul că fiecare dolar investit în activitatea fizică determina o economisire de 3,2 dolari în sistemul medical, conform Organizației Mondiale a Sănătății. 

„Sportul este în suferință în acest moment și, dacă nu este resuscitat, vom avea o cădere din care nu știu cum ne vom reveni. Cifrele sunt îngrijorătoare și asta doar dacă ne referim la studiul NIELSEN, unde se precizează că 55% din populaţia României este supraponderală. Nu mai vorbim de lipsa spațiilor pentru practicarea sportului în mod gratuit. De aceea, propun partidelor politice din România adoptarea tichetului sport pentru sănătate, pe modelul celui pentru cultură”, a precizat Adrian Socaciu.

Președintele Institutului Sportiv Român a mai adăugat că trebuie să preluăm exemplele de succes de la vecinii noștri, care au început să acorde domeniului atenția cuvenită, iar performanțele se văd. „Croația, ţara cu 4 milioane de locuitori, a obținut la Rio: 5 medalii de aur, 3 de argint, 2 de bronz. Duminică joacă finala Campionatului Mondial de Fotbal. Cred că au bugetul alocat sportului mai mic decât în Romania”.

Institutul Sportiv Român (ISR) este o instituţie specializată, înfiinţată cu scopul de a dezvolta industria sportului prin educaţie şi cunoaştere. Prin proiectele sale de dezvoltare, institutul reuneşte specialişti din toate domeniile, personalităţi sportive şi actori importanţi din diverse sectoare de business, cu scopul de a spori expertiza şi nivelul de implicare a resurselor umane specializate în sport. ISR îşi propune să construiască o fundaţie solidă pentru sportul românesc, o fundaţie construită pe valori, cunoştinţe, integritate şi fair-play, pentru reintegrarea sportului românesc în sporturile internaţionale.

 

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează