GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Wimbledon intră în faza ”finalelor” din fiecare zi

Articol de GSP - Publicat duminica, 09 iulie 2023 15:49 / Actualizat duminica, 09 iulie 2023 15:49

La Wimbledon, odată cu a doua săptămână, încep lucrurile cu adevărat serioase. Dacă până acum favoriții au avut meciuri prin care și-au intrat în ritm sau au consolidat o formă deja consacrată, din a doua săptămână fiecare puncte, game și set cântărește dublu sub presiunea apropierii de marea finală. Pe Betano, turneul de la Wimbledon se bucură de o atenție specială, cu promoțiile ”Decisiv din primul set” sau ”Avans de 2 seturi” ca două mingi aruncate peste fileu drept oportunitate de câștig.

Cu ”Decisiv din primul set”, în cazul turneului feminin, pariul devine câștigător în cazul în care jucătoarea pe care ai mizat se impune cu 6-0 sau 6-1 în primul set, indiferent de rezultat final al meciului.

În competiția masculină, dacă jucătorul pe care ai pariat are 2-0 la seturi, pariul este de asemenea câștigător, fără să te mai intereseze rezultatul final, totul datorită promoției ”Avans de 2 seturi”.

Pentru ziua de luni, 10 iulie, am ales trei meciuri din turneul feminin de la Wimbledon și alte trei dispute din competiția masculină de simplu, pentru o cotă cumulată de peste 8, după cum urmează:

Ekaterina Alexandrova – Aryna Sabalenka 
Câștigător – Aryna Sabalenka (cota 1.39)

Chiar dacă la general Alexandrova conduce cu 3-2 și una dintre victoriile rusoaicei a fost obținută chiar pe iarbă, Sabalenka pornește cu prima șansă la victorie prin prisma locului ocupat în clasamentul mondial (2). Alexandrova are 10-1 record pe iarbă în acest an, Sabalenka 4-1.

Ons Jabeur – Petra Kvitova
Câștigător – Ons Jabeur (cota 2.12)

Una dintre cele mai așteptate întâlniri din faza optimilor le opune pe Jabeur, finalista din 2022, și pe Kvitova, dublă campioană la Wimbledon (2011, 2014). La general, Kvitova conduce cu 4-1 și are 8-0 record pe iarbă în acest an. Jabeur vine după un meci complicat cu Bianca Andreescu în turul anterior și este hotărâtă cel puțin să reediteze parcursul de anul trecut.

Beatriz Haddad Maia – Elena Rybakina
Câștigător – Elena Rybakina (cota 1.31)

Deținătoare a titlului de la Wimbledon, Rybakina este mare favorită cu Haddad Maia, o jucătoare care în turul 3 n-a stat prea mult la discuții cu Sorana Cîrstea. Sportiva din Kazahstan are și o revanșă de luat după cele două înfrângeri suferite în faza braziliencei chiar anul acesta, la Abu Dhabi și Stuttgart.

Daniil Medvedev – Jiri Lehecka
Câștigător – Daniil Medvedev (cota 1.26)

Fostul lider mondial Daniil Medvedev și-a egalat cea mai bună performanță din carieră la Wimbledon și este mare favorit să ajungă în sferturile de finală. Pentru Lehecka prezența în optimi reprezintă cel mai bun rezultat pe iarba de la All England Tennis și a doua performanță din carieră într-un Grand Slam, după sfertul jucat la începutul anului la Australian Open. Cei doi se află la primul duel direct.

Christopher Eubanks – Stefanos Tsitsipas
Câștigător – Stefanos Tsitsipas (cota 1.31)

Un meci care promite, fără doar și poate, între locul 5 mondial și jucătorul clasat pe 43 în lume, adică Eubanks. Cel care în turul anterior a furnizat surpriza prin eliminarea britanicului Cameron Noorie. Pentru Eubanks, un debutant pe tabloul principal de la Wimbledon, e cel mai bun rezultat din carieră într-un Grand Slam. Tsitsipas și-a egalat cel mai bun rezultat la Wimbledon, dar vrea să treacă mai departe odată depășită sperietura din turul 2, când a fost aproape de eliminare cu Andy Murray.

Carlos Alcaraz – Matteo Berrettini
Câștigător – Carlos Alcaraz (cota 1.40)

Liderul mondial Carlos Alcaraz are parte de primul test important la Wimbledon, unde și-a egalat cel mai bun rezultat obținut în urmă cu un an. Tot ce vine de acum e bonus, dar spaniolul trebuie să tragă tare pentru apărarea fotoliului de lider în ierarhia ATP. Finalist pe iarba de la All England Tenni în 2021, Berretini se află în postura celui care n-are nimic de pierdut.

Cu Betano, pe cele șase meciuri de mai sus din faza optimilor de finală am ajuns la o cotă cumulată de 8.92, iar cu o miză de 50 lei se poate ajunge la un potențial câștig de 446,03 de lei. Cotele de mai sus sunt informative și pot suferi modificări până la ora meciurilor. De asemenea, alegerile făcute au un caracter informativ, fiecare jucător având libertatea de a-și construi biletul după propria inspirație.

Vezi toate știrile Betano

Cristian Tudor Popescu dezvăluie regula radicală pe care ar impune-o imediat în tenis: „E singura șansă pentru spectacol, să scăpăm de «bum-bum», «buf-buf»”

CSA Steaua ATACĂ după ultima decizie privind palmaresul: „FCSB a jucat ilegal în Liga 1. Cerem public LPF și FRF să explice!”


Comentarii (1)
MaxiP
MaxiP  •  10 Iulie 2023, 05:27

Cred ca orice parior serios stie ca nu combini cote de 1,30 cu cote de 2 pe acelasi bilet. Sa dai 5 meciuri cu cote intre 1,25 si 1,40 plus un meci cu cota de 2... Mi se pare riscant. Alcaraz are un meci in care chiar nu stiu daca este favorit, cota este una minuscula, nu merita jucata niciodata. Berretini se pare ca e intr-o forma mult mai buna decat parea inaintea turneului, este unul din ultimii finalisti ai turneului si este unul din putinii jucatori care se adapteaza foarte bine pe aceasta suprafata de joc. Alcaraz este in mod cert cel mai accesibil adversar pe iarba, efectiv nu exceleaza pe aceasta suprafata, din punctul meu de vedere niciun pariu pe Alcaraz nu merita jucat in acest meci. Pontul meu ar fi ca se vor da multi asi, in conditiile in care Berretini va abuza da acestia, iar cel mai probabil meciul va trece de 3 seturi. Pariuri riscante mi se par si "solist-urile" pe Medvedev (aceeasi situatie, nu e jucator de iarba, cota foarte mica) si pe Rybakina, care are un adversar capabil de orice pe aceasta suprafata intr-o zi buna. Din nou, cota minuscula, considerata favorita certa intr-un meci cu siguranta deloc usor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează