INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Agentul lui Buffon a comentat situația actuală a lui Juventus » Pe cine consideră vinovat pentru locul ocupat de «Bătrâna Doamnă»

foto: Reuters
foto: Reuters

Articol de Cristian TomaJURNALISPORT - Publicat sambata, 21 octombrie 2017 19:31

Impresarul lui Gianluigi Buffon, Silvano Martina, îl consideră vinovat pe Paulo Dybala pentru situația în care se află Juventus Torino.

Cu toate acestea, Martina crede că Juventus nu trece prin nicio criză, susținând că asemenea momente au existat și în decursul ultimilor 6 ani, când formația pregătită de Massimiliano Allegri a terminat sezonul pe prima poziție în Serie A.

"Juventus în criză? Nu, nu este prima oară când echipa nu începe bine sezonul. Dacă ar fi transformat cele două lovituri de pedeapsă din ultimele două partide, ar fi fost la 2 puncte de Napoli și totul ar fi în regulă. Bianconerii au condus Serie A timp de 6 ani, poate fi o scădere de formă, dar sunt convins că rămân cel mai puternic club din Serie A", a declarat Martina în cadrul emisiunii 4-4-2 la Sportmediaset.

Juventus se află pe locul 3 după 8 etape jucate, la 3 puncte în spatele lui Inter și 5 în spatele liderului Napoli, care are punctaj maxim. După un început fără greșeală, cu 6 victorii în 6 partide, formația antrenată de Massimiliano Allegri a făcut primii pași greșiți, în ultimele 2 meciuri remizand în deplasare cu Atalanta, scor 2-2 și pierzând în fața lui Lazio pe teren propriu scor 1-2. În ambele partide, "Bătrâna Doamnă", a ratat câte un penalty pe final de meci prin Paulo Dybala.

Următoarea partidă a campioanei Italiei este programat duminică la ora 19:00, în deplasare la Udinese.

surse: tuttonapoli.net, ilcalcionapoli.it, calcionews24.com

Citește și:

Decizia luată de Florin Pîrvu, în urma decesului soției
Superliga
Decizia luată de Florin Pîrvu, în urma decesului soției
Supercupa FCSB - Corvinul Hunedoara nu se mai joacă pe 6 iulie » Mihai Stoica a făcut anunțul: „E un avantaj”
Cupa Romaniei
Supercupa FCSB - Corvinul Hunedoara nu se mai joacă pe 6 iulie » Mihai Stoica a făcut anunțul: „E un avantaj”
Cristiano Ronaldo a decis! Pentru ce echipă va evolua în sezonul viitor, după dezamăgirea trăită aseară la Al Nassr
Campionate
Cristiano Ronaldo a decis! Pentru ce echipă va evolua în sezonul viitor, după dezamăgirea trăită aseară la Al Nassr

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează