INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Antrenorul Juan Carlos Unzue, grav bolnav: „Nu există vindecare, doar câteva pastile care încetinesc boala”

Juan Carlos Unzue este grav bolnav // Sursă foto: Getty
Juan Carlos Unzue este grav bolnav // Sursă foto: Getty

Articol de - Publicat joi, 18 iunie 2020 15:14 / Actualizat joi, 18 iunie 2020 15:57

Antrenorul spaniol Juan Carlos Unzue, 53 de ani, ex-Celta și Girona, fost secund al lui Luis Enrique la FC Barcelona, a dezvăluit ieri că suferă de scleroză laterală amiotrofică (ALS).

Veste terifiantă în fotbalul spaniol. Unzue a anunțat că suferă de o boală cruntă, la care nu s-a găsit niciun antidot. Are scleroză laterală amiotrofică, o maladie neurodegenerativă progresivă.

Juan Carlos Unzue are scleroză laterală amiotrofică

ALS l-a ucis pe italianul Stefano Borgonovo, fost jucător al Milanului și Fiorentinei. Avea 49 de ani când s-a stins, în 2013. Olandezul Fernando Ricksen și-a pierdut viața în 2019, la 43 de ani. I-a adus în scaunul cu rotile, apoi i-a țintuit la pat. 

Slăbiți, fără să mai poată merge, fără să mai poată mânca, fără să mai poată vorbi. Iar finalul a fost același. Tragic. Ieri, ibericul a făcut totul public. Unzue, 53 de ani, fost portar la Sevilla, ex-antrenor la Girona și Celta, trei sezoane secundul lui Luis Enrique la Barcelona (2014-2017), a apărut într-o conferință de presă la „Camp Nou".

„În februarie, doctorii au confirmat diagnosticul pus vara trecută. Am scleroză laterală amiotrofică. Nu există vindecare, doar câteva pastile care încetinesc boala", a spus acesta. 

„Vreau ca oamenii să știe ce înseamnă ALS în țara noastră. Cât de puțin se vorbește de această maladie și ce lipsă de resurse există. De acum, nu voi mai antrena pe nimeni. Semnez pentru o echipă mică, însă foarte implicată, aceea a pacienților ALS. Voi avea mulți colegi, suntem în jur de patru mii. Și, din păcate, e multă mișcare pe piața transferurilor".

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Timo Werner, prezentat oficial de Chelsea! Suma plătită de echipa lui Frank Lampard

Manchester City - Arsenal 3-0. Impact teribil! Clipe de spaimă pe „Etihad”

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează