INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Atac devastator la Rudi Garcia. „Napoli este împinsă într-o gaură neagră. Îi lipsește totul: joc, moral și armonie”

Rudi Garcia // Foto: Imago
Rudi Garcia // Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 25 septembrie 2023 15:15 / Actualizat luni, 25 septembrie 2023 17:50

Rudi Garcia (59 de ani), antrenorul campioanei, este criticat dur de Corriere dell Sera: „A treia partidă la rând fără victorie, cum nu s-a mai întâmplat de 17 luni, este o dovadă că a-și apăra titlul este acum o misiune imposibilă pentru Napoli”.

Schimbarea de antrenor a provocat un șoc negativ la Napoli. Ștacheta ridicată sus de Luciano Spalletti e greu de atins de Rudi Garcia. Rezultatele slabe din acest debut de sezon, reflectate într-un mediocru loc 7, cu 3 puncte mai puțin decât în campionatul trecut după 5 etape, au stricat atmosfera. 

Antrenorul francez e desființat de jurnalul Corriere della Sera, care l-a notat cu 4,5 și i-a reproșat înlocuirea în meciul de la Bologna (0-0) a celor mai buni jucători din sezonul anterior, Osimhen și Kvaratskhelia, și l-a atacat pentru jocul prestat.

Conflict între Victor Osimhen și Rudi Garcia » Fanii lui Napoli cer demiterea antrenorului
NAPOLI
Conflict între Victor Osimhen și Rudi Garcia » Fanii lui Napoli cer demiterea antrenorului

Presa italiană: „Garcia și-a complicat singur situația”

„Echipa scânteietoare care a câștigat lo scudetto, dominând competiția, a ajuns într-o gaură neagră și Rudi Garcia contribuie împingând-o tot mai mult. A treia partidă fără victorie, cum nu s-a mai întâmplat de 17 luni, certifică faptul că are o misiune imposibilă în a-și apăre titlul. 

Azzurrilor le lipsește totul, joc, moral, armonie, chiar și sângele rece în fața porții. Garcia și-a complicat singur situația, scoțându-l pe Kvaratskhelia în momentul său cel mai bun și apoi pe Osimhen când era nevoie să apese pe accelerator”. a scris cotidianul citat.

Osimhen s-a contrat cu Rudi Garcia

Dacă georgianul a rămas stupefiat de decizia schimbării în minutul 76, însă nu a comentat, Osimhen, care ratase un penalty în minutul 72, a venit furios la marginea terenului. Și i-a reproșat tehnicianului decizia schimbării, gesticulând nervos. 

„Cei doi au aplanat însă conflctul la vestiare, unde Garcia i-a ținut pe azzurri într-o ședință destul de lungă. Astăzi, atacantul nigerian și-a cerut scuze fațăde Garcia și clubul nu-l va mai amenda. Iar președintele Aurelio De Laurentiis a dat un mesaj încurajator: „Napoli pornește de la Bologna. Toți au fost buni”.

Sunt multe lucruri de clarificat, mai ales nervozitatea latentă a jucătorilor ce transmite senzațiile urâte ale unei echipe și unui antrenor ce nu se pun de acord”, acuză Corriere. Care l-a întrebat pe Garcia ce le răspunde fanilor care îi cer să plece: „Este doar o minoritate care urlă pe rețelele sociale. Bărbații la greu se văd, Avem nevoie de caracter, curaj și o serie pozitivă”.

Noua echipă a lui Napoli, frânată și îngrijorată, a dispărut odată cu trecerea de la Spalletti la Garcia. Vechiul Napoli nu mai există, iar noul e plin de incertitudini 

- Corriere della Sera, cotidian italian

Trebuie să-i întrebați pe băieți dacă au încredere în mine. Kvara a făcut un meci bun, dar avea o supraîncărcare musculară la ambele pulpe și nu am vrut să risc să-l pierd. Iar Osimhen trebuie să sccepte o înlocuire în minutul 83 

- Rudi Garcia, antrenor Napoli

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Gerardo Martino a vorbit despre situația lui Lionel Messi înaintea finalei US Open Cup: „Nu vrem să comitem o greșeală”

Trei jucători de la PSG au comis-o grav! Clubul riscă o pedeapsă drastică în urma scandărilor homofobe ale fanilor după meciul cu Marseille!

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează