INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BUNDESLIGA

AVANCRONICA ETAPEI #30 Bayer Leverkusen, probă de caracter la Dortmund. Bayern și Stuttgart, duel de la distanță pentru locul 2

Articol de - Publicat vineri, 19 aprilie 2024 08:52 / Actualizat vineri, 19 aprilie 2024 10:08

Deja campioană, inclusiv matematic, Bayer Leverkusen joacă duminică la Dortmund, unde Borussia vizează toate punctele pentru a urca în clasament. Bayern și VfB Stuttgart continuă confruntarea de la distanță pentru locul 2.

Programul complet al etapei #30

Pentru prima oară din 1995, Bundesliga are 3 semifinaliste în cupele europene. Bayern și Borussia Dortmund în Liga Campionilor, Bayer Leverkusen în Europa League, după ce a rezolvat, joi seară, „returul” cu West Ham United (1-1, 2-0 în tur). A 44-a partidă oficială la rând fără eșec, nou record mondial!

Vlad Chiricheș a luat prin surprindere pe toată lumea: „Regret că am spus că vreau la EURO”
EURO 2024
Vlad Chiricheș a luat prin surprindere pe toată lumea: „Regret că am spus că vreau la EURO”

Dar în acest week-end, toate cele trei se întorc în campionatul cel de toate zilele. Bayern joacă la Berlin, cu Union, iar Borussia și Bayer Leverkusen, proaspăt încoronata campioană, se întâlnesc în meci direct, în vulcanul de la Dortmund.

Mai ține Xabi Alonso steagul sus?

Bayer Leverkusen merge duminică, la Dortmund, în calitate de noua campioană a Germaniei. A parafat primul titlu din istoria de 120 de ani a clubului etapa trecută, după 5-0 cu Werder, și întrebarea e dacă echipa lui Xabi Alonso va reuși să țină steagul sus și în aceste condiții?

În campionat nu mai are, practic, niciun interes. Ba mai mult, vine după returul dificil cu West Ham (1-1), din „sferturile” Europa League, și e posibil ca Alonso să odihnească dintre titulari. Borussia, locul 5, nu-și poate permite acest lux.

Are nevoie de victorie în duelul de la distanță cu RB Leipzig, aflată pe poziția a 4-a. Ambele au câte 56 de puncte. Bilanțul duelurilor directe: 38 de victorii Borussia, 23 de remize și 30 de victorii Bayer Leverkusen.

Bayern are o datorie față de suporteri

Campioana precedentelor 11 ediții, Bayern s-a calificat miercuri în semifinalele Ligii Campionilor, 1-0 cu Arsenal (2-2 în tur), însă este restanțieră în Bundesliga. În întrecerea internă trebuie să se întrebuințeze la fel de serios, pentru a nu pierde și locul secund, pe care și-l dispută cu VfB Stuttgart.

Cele două formații sunt la egalitate de puncte, 63, astfel că o victorie sâmbătă, la Berlin, în fața lui Union este obligatorie. Bilanțul în duelurile directe: 6 victorii Bayern și 3 remize în 9 meciuri.

Bavarezii au probleme de personal, în condițiile în care extremele Kingsley Coman și Serge Gnabry sunt accidentați și vor mai lipsi o bună bucată de vreme. De asemenea, Leroy Sane ar putea fi menajat, din cauza unor probleme mai vechi de sănătate - anunță Kicker sportmagazin.

VfB Stuttgart e mare favorită la Bremen

Werder - VfB Stuttgart se anunță extrem de dezechilibrat. Oaspeții sunt neînvinși de 11 etape (9 victorii, 2 remize), în vreme ce amfitrionii vin după un umilitor 0-5 încasat la Leverkusen. De asemenea, Bremen n-a mai simțit gustul victoriei de 6 etape, în care n-a reușit să acumuleze decât un singur punct! În tur, VfB A câștigat cu 2-0.

Deplasare grea pentru RB Leipzig la Heidenheim

Meciul de la Heidenheim se anunță o mare provocare pentru RB Leipzig. Promovata n-a mai pierdut de 4 etape, iar pe Bayern a făcut-o de râs acum 2 runde: 3-2, după ce a fost condusă la pauză cu 2-0! În tur, acasă, RB s-a impus greu, cu 2-1. Bilanțul duelurilor directe: 1 - 3 - 3.

Match Quiz FCSB - Rapid

Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul FCSB - Rapid și câștigă premiile puse în joc!

VIDEO. Imagini senzaționale cu suporterii lui Leverkusen invadând terenul după ce Xabi Alonso le aduce primul titlu din istorie

Mai puteți citi:

Ce a reclamat Răzvan Lucescu, după eliminarea din Conference League: „Toate detaliile au fost în favoarea lor”

Jurgen Klopp nu a înțeles ce s-a întâmplat în Atalanta - Liverpool: „Asta e chiar ciudat”

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (1)
anti_fcsb_bayern_real_juve
anti_fcsb_bayern_real_juve  •  19 Aprilie 2024, 13:45

Leverkusen cea mai bazata echipa in prezent si Xabi e cel mai bun antrenor din lume.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează