INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARGENTINA

CAMPIONATUL MONDIAL 2018. Șoc în cantonamentul Argentinei! Amicalul cu Israel a fost anulat din cauza palestinienilor: "Jucătorii au fost amenințați"

Palestinienii au protestat în timpul antrenamentului naționalei sud-americane la Barcelona, afișând tricouri alb-bleu cu pete roșii de vopsea ce imitau sângele // FOTO: Reuters +3   FOTO
Palestinienii au protestat în timpul antrenamentului naționalei sud-americane la Barcelona, afișând tricouri alb-bleu cu pete roșii de vopsea ce imitau sângele // FOTO: Reuters

Articol de , - Publicat miercuri, 06 iunie 2018 08:54

Amicalul Israel - Argentina, de la Ierusalim, a fost anulat. ”Jucătorii nu mai voiau acest meci. Au fost amenințați, le-au fost amenințate familiile”, a declarat ministrul de Externe argentinian.

Messi nu joacă în Israel, nici la Haifa, nici la Ierusalim. Nici el, nici coechipierii săi din Argentina. Amicalul de sâmbătă a fost anulat, chiar dacă argentinienii ar fi primit 4 milioane de dolari.

Presiunea din jurul acestei partide i-a speriat pe albicelesti. "Dacă vii să joci în Israel, voi arde toate tricourile cu numele tău și toate posterele cu tine. Ești simbolul păcii, nu participa la spălarea crimelor ocupației israeliene", i-a transmis Jibril Rajoub, președintele federației palestiniene.

Iar marți, militanți palestinieni au protestat în timpul antrenamentului naționalei sud-americane la Barcelona, afișând tricouri alb-bleu cu pete roșii de vopsea ce imitau sângele și insultându-i pe jucători. I-au somat să refuze testul din Israel. Iar aceștia au cerut să nu mai călătorească la Ierusalim.

"Băieții nu mai voiau acest meci. Au fost amenințați, le-au fost amenințate familiile. Plus campania devenită virală în mass-media, plus tricourile însângerate. Toate i-au apăsat prea mult", a declarat Jorge Faurie, ministerul de Externe argentinian.

Ambasada Israelului la Buenos Aires a anunțat însă anularea partidei. O decizie luată în noaptea de marți spre miercuri. Amicalul fusese organizat de o societate privată, nu de federația israeliană, fiind vândute 32.000 de bilete în 3 ore la sfârșitul lunii trecute. Toți spectatorii care au cumpărat tichete pentru acest meci vor primi banii înapoi.

"Credem că e mai bine să nu mergem în Israel. Viața noastră contează mai mult decât orice" Gonzalo Higuain, atacant Argentina

"Selecționerul Sampaoli a cerut ca Argentina să nu mai joace niciun amical până la Mondial. Se concentrează deja la primul meci din Rusia" Jorge Faurie, ministrul de Externe argentinian

Citește și:

Lovitură financiară pentru o echipă din Superliga! Primește un milion de euro după salvare
Superliga
Lovitură financiară pentru o echipă din Superliga! Primește un milion de euro după salvare
Curățenia continuă: dat afară de la Rapid » L-a înfuriat pe Dan Șucu și a fost pus pe liber
Superliga
Curățenia continuă: dat afară de la Rapid » L-a înfuriat pe Dan Șucu și a fost pus pe liber
Adrian Mititelu, audiat la DNA în „dosarul Coldea”! Zilele trecute scria: „O să aflați cu toții cum a câștigat MAFIA”
Liga 2
Adrian Mititelu, audiat la DNA în „dosarul Coldea”! Zilele trecute scria: „O să aflați cu toții cum a câștigat MAFIA”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (7)
conasu_boeru
conasu_boeru  •  06 Iunie 2018, 09:51

Cum au ajuns turbații ăia acolo și de ce nu au fost arestați mai ales că în Barcelona, au fost atacuri teroriste ? Acum ce facem, Israelul trebuie să ceară voie palestinienilor dacă au voie să joace cu x sau y ?!

ang3ldev1l
ang3ldev1l  •  06 Iunie 2018, 18:35

Israelienii obligati sa anuleze meciul cu argentinienii dupa bandonul lor, vor incepe de maine meciul cu palestinienii. Meciul se va disputa doar la o singura poarta, cea palestiniana.

marian0904
marian0904  •  06 Iunie 2018, 18:32

Fotbalul e un numai un joc, oricat l-am umfla noi. Iar razboiul e alta mancare de peste. Iar evreii stiu foarte bine cum se face. Asa ca argentinienii au facut foarte bine ca nu au incurcat treburile, echipa lor trebuind sa joace fotbal.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează