Articol de GSP.RO - Publicat marti, 15 decembrie 2020 12:41 / Actualizat marti, 15 decembrie 2020 20:09
Sebastian Colțescu a repetat până când Ovidiu Hațegan a înțeles că "ăla negru" trebuie eliminat. N-a spus-o o dată, a spus-o până când a auzit toată Planeta. Și, mai înainte de a o spune, a subliniat, tot repetat, că ăla negru a fost obraznic. „Ţi-am spus, ăsta e obraznic rău. Ovi, ăsta e obraznic!".
- Cosmin Stăniloiu, autorul acestui articol de opinie, este jurnalist cu experienţă de aproape 30 de ani în presa de sport și generalistă. A lucrat la Ora, Telegraf, Neptun TV, Prosport, Sport Total, Eurosport, Digi Sport, Observator, iar acum semnează în Libertatea
Așadar, Sebastian Colțescu era deja iritat când l-a identificat pe obraznic. Iar "ăla negru" înseamnă "ăla care E negru". N-a zis ăla chel, ăla fără fes, ăla din stânga, sau ăla care e în picioare. Din tot grupul de oficiali de pe bancă, l-a identificat pe Webo ca fiind "ăla negru", pentru că asta e ceea ce a văzut el: un negru obraznic! Și ăla obraznic a fost identificat după culoarea pielii.
Forma de rasism din cele două cuvinte folosite de Colțescu e cea mai periculoasă și mai adâncă, pentru că exprimara arbitrului român e echivocă. Și astfel apar apărătorii acestuia, care spun că a fost inadecvat, nepoliticos, incompetent, irațional, inconștient, chiar stupid, dar nu rasist.
Cred personal că doar credința superiorității culorii pielii tale, credință fie ea și nespusă vreodată, nici în fața unei oglinzi, te poate face să încerci să-i găsești lui Colțescu orice fel de scuză. Pentru că în discuția despre cât rasism ascund cele două cuvinte folosite de el răspunsul e, după mine, unul singur: tot rasismul.
Rușinea de a recunoaște că ești țigan
Tata e cel puțin pe jumătate țigan și nu recunoaște asta. Pe bunica lui parternă a chemat-o Lița și era din Malu cu Flori. Bunicul a murit înainte să se nască tata, pe front, iar bunica l-a părăsit pe el și pe frații lui mai mari când avea 3 ani. A fugit să se mărite cu un țigan. Când trecuse de 30 de ani și s-a mutat în orășelul în care am crescut, lângă Pitești, cu mama și doi dintre cei 5 copii ai lui, tata a regăsit-o acolo pe mama lui. Era măritată cu Gogu, țiganul burtos care trăgea toată ziua un căruț mare în care aduna sticle și borcane din tot orașul.
Gogu stătea pe strada școlii și nepoții lui și ai bunicii mele paterne strigau după mine în curtea școlii "vere". Așa m-am trezit apoi apelat, printre hohote de râs, batjocoritoare, "nepotu' lu Gogu țiganu'". Și-mi mușcam buzele să nu plâng, și-mi venea să sar la bătaie, sau să fug undeva să mă ascund. Nu era rușine mai mare decât să simți că cineva crede despre tine, apoi o și strigă-n gura mare, că ești țigan.
Nu mi-am cunoscut cei doi unchi paterni, despre verii mei, fi lor, știu câteva povești cu ei prin pușcării, după vreo găinărie, sau prin piața mare din Ceair, unde-i alerga miliția că jucau barbut. Nu i-am întâlnit niciodată. Tata a făcut orice să ne țină departe de ei, de familia în care crescuse, de copilăria și tinerețea lui. Și neagă, schimbând vorba, că ar avea vreun strop de sânge de țigan.
Bunica mea maternă nu a iertat-o niciodată pe mama că l-a luat, că a făcut copii cu el, nu ne-a prea iubit și de vreo două ori când am scos-o din minți a subliniat apăsat, aproape cu ură, că suntem "ai țiganului". Iar tata s-a luptat cum s-a priceput, ascunzând, mințind, reinventând pasaje din viața lui, să convingă pe oricine că nu e țigan.
Și știu că toate astea s-au întâmplat doar pentru că în lumea în care a crescut era atât de jos să fii țigan, erai atât de exclus și de marginalizat, încât a făcut orice să uite, să șteargă și să îi convingă pe alții că el nu e, încât cred că a ajuns să se convingă și pe el. Rasismul n-a avut nevoie de bătăi, de crime, de violențe, de segregări prin lege, ca să ne intre în case și să ne facă sufletele să sângereze, chiar aici, în țara în care de la Colțescu încoace tot mai mulți susțin că el nu există.
***
Ce e rasismul pasiv
În Green Book, la câteva minute după ce începe filmul, e o scenă în care Tony Lip e trezit de strigătele socrului, fraților, cumnaților și verilor veniți de dimineață la el acasă. Iese în chiloți și maieu din dormitor și îi ceartă pe toți pentru gălăgie. Unul dintre ei îi spune că au venit să-i țină de urât lui Dolores, soția lui Tony, și arată din cap spre bucătărie. Dolores e acolo, doi muncitori negri îi repară podeaua.
"Tony, nu dormi când fiica mea e singură aici cu sacii ăștia de cărbuni!", îl ceartă socrul. Dolores le întinde negrilor câte un pahar cu limonadă. Ei iau paharele și când beau din ele sunt văzuți de Tony, prin dreptul ușii deschise. Apoi cei doi instalatori pleacă, Dolores iese și ea din bucătărie, unde merge Tony, care vede în chiuvetă cele două pahare din care băuseră negrii. Și le apucă, pe amândouă deodată între degentul mare și arătătorul mâinii drepte, încercând să le atingă cât mai puțin, apasă cu piciorul clapa care ridică capacul coșului de gunoi și le aruncă acolo!
Toată scena e rasism în formă pură fără ca victimele să fie agresate fizic sau verbal în vreun fel de ceea că făcuse Tony. Pentru că rasismul e la fel de violent pasiv, cum e atunci când sunt loviți, jigniți sau uciși negri, sau oameni de orice altă culoare, doar pentru că n-au culoarea pielii potrivită pentru standardele abuzatorilor lor.
Înainte să i se caute lui Colțescu orice fel de scuze și circumstanțe atenuante, să nu ne îndepărtăm de esența cuvintelor lui. Rasismul lui a fost similar cu cele două pahare aruncate de Tony la coșul de gunoi, pentru că din ele băuseră doi negri.
Cum ar fi fost ca Bănel să fie identificat drept "the gipsy one"?
Tuturor celor care-l apără pe Colescu, le-aș propune un exercițiu exagerat de imaginație. Să ne întoarcem în urmă cu 15 ani, să ne închipuim că Steaua joacă undeva în Europa și arbitrează niște englezi. Și cinci-șase jucători, Ghionea, Paraschiv, Rădoi, Goian, Lovin și Nicoliță, se reped la jumătatea uneia dintre reprize spre unul dintre asistenți, nervoși din cauza unei decizii luate de acesta.
Și când asistentul începe să dialogheze cu centralul, ca să îi spună se s-a întâmplat, pe cine să elimine sau să avertizeze, e auzit spunând clar: "the gipsy one!". Abia apoi îl arată pe Bănel. Cam asta a făcut Colțescu la Paris. E cineva care ar sări să-l apere pe asistentul englez, dintre cei care îl apără azi pe Colțescu și susțin că nu există rasism în România?
***
De câțiva ani scriu lună de lună câteva zeci de știri despre români infractori mai mici sau mai mari prin toate colțurile lumii. Folosesc în titluri sau în primele fraze expresii precum "trei români au furat", "doi români au jefuit", sau altele asemănătoare. Știrile sunt postate și pe facebook și am descoperit acolo sute de comentarii ale altor români care mă ceartă că am greșit titlurile.
"Doi țigani", sau "trei rromi", sau "aștia nu sunt români, nu te uiți la pozele lor", acestea sunt părerile celor care cred cu toată ființa lor și o scriu acolo, pe facebook, că țiganii nu sunt români și se simt jigniți în superioritatea rasei lor carpatine de îndrăzneala mea de a fi scris că doi români sunt infractori, fără să specific că de fapt sunt doi țigani.
E aceeași gândire ca a celor care sar să-l apere pe Colțescu pentru că el e "român de-ai noștri"! Și, din nefericire, am văzut asta la antrenori, oficiali, foști fotbaliști sau jurnaliști care nu s-au sfiit să încerce să nege rasismul arbitrului român cu argumentele complet discriminatorii ale naționalismului.
Despre rasismul lui CTP
Printre cei care l-au maculat de rasism pe Colețescu și l-au încadrat la incompetenți, iraționali și inconștienți se numără domul Cristian Tudor Popescu, CTP.
Ce spune domnul Popescu, citat de Digi 24: "Problema aici nu e rasismul. După părerea mea, România nu are o problemă mai mare cu rasismul decât alte țări. (...) Domnul Colțescu... am zis de la bun început că e prea mult să spunem că domnul Colțescu este rasist. (...) Pe scurt, domnul Colțescu s-a dovedit a fi incompetent, inconștient, irațional prin această replică și merită să fie pedepsit pentru asta. Nu pentru rasism, asta nu intră în discuție.
"Mie mi se pare că problema aici e una singură și e exact rasismul de care se face vinovat Sebastian Colțescu. Nu din incompetență, inconștiență sau iraționalitate a spus el "ăla negru". Ci pentru că, și aici îl citez din nou pe domnul Popescu, "rasismul este un mod de a gândi, este o atitudine mentală. (...) Asta este o chestiune în capul omului. Atâta vreme cât omul nu se manifestă prin acțiuni, prin vorbe, prin gesturi, ce gândește îl privește." Ei bine, Colțescu s-a manifestat prin vorbe!
Personal nu mă surprinde însă modul în care domnul Popescu încearcă (poate chiar crede!), să-l absolve pe arbitrul român. A remarcat Costi Rogozanu că după uciderea lui Marian Cozma, acum 11, ani, CTP a scris un text profund rasist și acuzat de asta a replicat cu scuza pe care o urăște cel mai tare la cei care, după ce spun ceva, susțin că n-au spus ce s-a auzit: scoasă din context.
Am recitit de vreo 5 ori textul domnului Popescu din urmă cu 11 ani. În el se susține că Marian Cozma a fost ucis pentru că "era un băiat ca un catarg de steag, foarte înalt, alb, puternic și arătos." Iar criminalii lui sunt, spune domnul Popescu, "scunzi, țigani și urâți". Și nu se sfiește să adauge că handbalistul român a fost ucis pentru că arăta diferit de criminalii lui.
Ce sugerează de fapt domnul Popescu? Că niște țigani scunzi și urâți au ucis un român alb, înalt și frumos tocmai pentru că era așa. Din păcate, transformând, după bunul plac și fără nicio dovadă fără echivoc din anchetă, un scandal sfârșit tragic într-o discotecă într-o crimă rasistă, domnul Popescu nu-și mai asumă, nici atunci și nici acum, că el însuși comite un act de rasism.
Le explică cititorilor că dacă ar fi fost și ei albi, frumoși, înalți ca niște catarge, criminalii s-ar fi luptat în luptă dreaptă, ca-n basme, cu Marian Cozma, dar, fiind țigani scunzi și urâți, l-au ucis cu cuțitul și într-un mod perfid. N-o spune pe față, are suficientă abilitate scriitoricească să nu facă asta, dar sugerează fără ambiguități că ăia nașpa și inferiori din cauza pielii, a înălțimii și lipsei de frumusețe l-au omorât pe ala frumos, superior, alb și înalt ca un catarg.
Colțescu și paharele din gunoi
Sebastian Colțescu putea să demonstreze că nu e rasist. Era simplu și se putea absolvi singur de această acuzație. Putea să vorbească! Să ofere o explicație, o declarație, poate chiar o scuză lui "ăla negru". Sub mantaua că UEFA nu le dă voie arbitrilor să facă vreun fel de declarații, tace mâlc de atâtea zile.
Atunci când comiți un act de rasism și nu simți nevoia să explici ceva, după ditamai scandalul iscat de tine cu două vorbe, cred mai degrabă că ești convins că ceea ce ai spus e firesc și că e totul în regulă, pentru tine. Și că nu ai de ce să dai vreo explicație. Să nu-ți asumi o lămurire a ceea ce ai spus, oricare ar fi ea, sub umbrela unei interdicții UEFA, care, apropos, n-are vreun arbitru negru între cei trimiși la meciurile internaționale, să te ascunzi după apărătorii care susțin că negru e black, că ești român, că noi n-avem rasism, e de fapt la fel de trist ca rasismul comis de tine, cel care tace.
Scena din Green Book în care Tony Lip aruncă la gonoi paharele din care băuseră cei doi negri care-i reparaseră podeaua se încheie când Dolores intră în bucătărie, după ce strânsese masa pusă pentru bărbații albi din casa ei. Ridică apoi capacul coșului de gunoi, vede cele două pahare aruncate acolo de Tony, dă din cap și le scoate, le pune în chiuvetă știind că le va spăla mai târziu.
Cred cu tărie că Sebastian Colțescu putea să-și scoată singur din gunoi paharele pe care tot el le-a aruncat acolo.
