INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  OLANDA - GERMANIA 3-0

Criză profundă la nemți. "După o asemenea palmă, un antrenor trebuie să se ascundă o vreme" » Löw nu-și dă demisia! Bild: "Nu-și merită banii"

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 14 octombrie 2018 10:27

Campioana mondială din 2014 n-a înscris niciun gol în ultimele 3 meciuri oficiale și are o singură victorie într-un joc oficial din octombrie 2017. Joachim Löw e pe marginea prăpastiei: "Nu e momentul să vorbesc de viitorul meu".

Șocantă căderea Germaniei. După 22 de meciuri la rând fără eșec, până la începutul anului, a urmat picajul. Una dintre cele mai mari crize ale nemților. Iar ieri a pierdut cu Olanda, 0-3.

  • Un Mondial complet ratat, ultimul loc în grupă, după 0-1 cu Mexic și 0-2 în fața Coreei de Sud;
  • 12 partide în care a pierdut de cinci ori, câștigând doar trei, mereu la limită, mereu cu același scor: 2-1 cu Arabia Saudită, 2-1 cu Suedia (la CM) și 2-1 cu Peru;
  • Din octombrie 2017, de la 5-1 cu Azerbaidjan, are o singură victorie într-o întâlnire oficială;
  • În ultimele trei jocuri, n-a înscris nici măcar o dată!
  • Cea mai dură înfrângere, de la 0-3 cu Cehia, în preliminariile Euro 2008, pe 17 octombrie 2007. Cu 11 ani în urmă. Era al 16-lea joc al actualului selecționer.

Record în seara rușinii

Tocmai în ziua în care Joachim Löw stabilea un record, 168 de meciuri (în 12 ani) pe banca Mannschaft-ului, unul mai mult decât Sepp Herberger, campionul mondial din 1954, selecționerul în vârstă de 58 de ani a fost întrebat la conferință dacă ia o decizie asupra viitorului său. Mai clar, dacă își dă demisia.

A răspuns: "Nu e momentul să vorbesc despre viitorul meu acum. Trebuie să pregătesc partida cu Franța, de la Paris. Dar dezbaterea asupra postului meu e normală. După o asemenea palmă, un antrenor trebuie să se ascundă o vreme".
Dacă pierde și marți, pe Stade de France, Germania riscă să rămână ultima în grupa 1. Și să retrogradeze în Liga B a Europei. Ceea ce ar însemna automat și sfârșitul erei Löw. 

6 a fost nota primită de Joachim Löw în Bild pentru meciul de sâmbătă, cea mai mică: "Nu-și merită banii!"

Neuer, altă gafă

Unul dintre cei mai valoroși portari ai ultimului deceniu nu mai oferă siguranță Germaniei. Manuel Neuer, căpitanul alb-negrilor, a gafat și sâmbătă. A ieșit sub centrare la un corner, Babel a profitat de eroarea goalkeeperului, dar a trimis mingea în transversală. Atent, Van Dijk a înscris golul de 1-0. Neuer a plonjat zadarnic.

"Fără curaj, fără idei, fără sânge rece în fața porții. Löw l-a titularizat pe atacantul cu zero goluri Uth, lăsându-i pe Sané și Brandt în afara echipei de start. Cea mai mică notă pentru antrenor" Bild, cotidian german

"O înfrângere brutală, dezamăgitoare, mai ales că am dominat prima jumătate de oră, meciul era sub controlul nostru. Ne-a dispărut încrederea pe care o aveam cândva" Joachim Löw, selecționer Germania

"Ne-am creat ocazii, însă nu mai putem înscrie. Un eșec la limită ar fi fost acceptabil, dar să luăm două goluri la sfârșitul partidei nu pot să accept" Joachim Löw, selecționer Germania

"Am pierdut cu 0-3 un meci pe care ar fi trebuit să-l câștigăm. Am fi putut marca noi trei goluri. Nu e vina niciunul jucător în mod special. Și nu ne putem reproșa mare lucru" Mats Hummels, fundaș Germania

 Citește și: Să râdem cu Boateng! Neamțul pus în fund de Wijnaldum, la fel cum a fost umilit de Messi! Tot într-un 0-3!

 

Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga 2 » CALCULE la retrogradare în timp real

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga


Comentarii (4)
zagna
zagna  •  14 Octombrie 2018, 20:02

Au inceput si nemtii sa sa *** ?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

robby73
robby73  •  14 Octombrie 2018, 15:00

Au castigat CE la U21 în 2017 și Confed Cup 2017 cu garnitura a doua. Se pare ca prima garnitura este cea mai slabă în moment. Binenteles responsabilul nr. 1 este Löw. Dacă ar schimba antrenorul, cu siguranta rezultatele vor fii iarăși mai bune.

bazinga
bazinga  •  14 Octombrie 2018, 14:30

Germania la ora actuala este intr-o deriva teribila!Pur si simplu Manschaftul s-a stricat!Nu mai merge jucaria si GATA!Nu stiu de ce tin nemtii de Low asta,ii va ingropa definitiv si Germania nu-si va mai reveni cu anii!Nu se poate,selectia este proasta,sunt multi jucatori terminati la echipa,dar ca orice antrenor capos si Low are fixurile si obsesiile luiNeuer,Hummels,Boateng,Muller-toti astia sunt terminati!Unii n-au ce cauta la nationala...Draxler nu joaca la echipa de club,Hector este o umbra,Uth fuge mult,prost si fara rost...repet,selectia e proasta!!!Nemtii au o echipa de tineret foarte buna,nu stiu de ce nu le acorda mai mult cretit lor?!Nu am tinut niciodata cu nemtii,recunosc,dar actuala echipa a ajuns de rasul lumii...ceea ce nu ma deranjeaza!Ba,chiar din contra....Cred ca si Romania ar pune probleme serioasa la ora actuala Germaniei...ceeace e de ras chiar!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează