INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

Dezvăluirea surprinzătoarea făcută de Zidane: "Nici nu mă gândeam la asta! Voiam doar să o rup cu fotbalul"

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat joi, 22 martie 2018 10:52

Zinedine Zidane, legendarul francez, mărturisește: "Nu am putut abandona fotbalul. Am realizat că, atunci când apar provocări în viață, trebuie să continui".

În 2006, când s-a retras, la 34 de ani, după acel cap răzbunător în pieptul provocatorului Materazzi, în finala Mondialului, Zinedine Zidane a încercat să se ascundă de sportul pe care-l iubise o viață întreagă. "Nu voiam decât să o rup cu fotbalul, să fac altceva. Ajunsesem la un punct de saturație", spune acum fostul mare jucător francez. "Nici nu mă gândeam că voi fi antrenor sau manager, nu aveam acea dorință". 

Și totuși, în 2018, la aproape 46 de ani, Zidane e pe banca lui Real Madrid, unul dintre tehnicienii cu cea mai bună cotă și cu o mulțime de trofee câștigate în numai doi ani în elită. Din ianuarie 2016.

Cinci ani de studiu

"În cele din urmă, nu am putut abandona. Am realizat că, atunci când apar provocări viață, trebuie să continui". ZZ povestește că "mi-am dedicat tot timpul, m-am pregătit pentru noua aventură și, cum pasiunea pentru fotbal a rămas la fel de puternică, iată-mă aici, în acest punct. Fericit să fiu antrenor".

A detaliat: "Doi ani, am învățat pentru a fi manager". Și a obținut diploma de manager general la Centrul de Drept și Economie a Sportului, din Limoges. "Apoi, trei ani de studiu ca să devin antrenor". Concluzia: "Perioada de pregătire, de studiu, a fost esențială, obligatorie, pentru ceea ce fac astăzi. Văd cât e de dificil să fii sus și să rămâi acolo". 

8 trofee a cucerit Zidane ca antrenor la Real Madrid: Champions (2016, 2017), Supercupa Europei (2016, 2017), CM Cluburi (2016, 2017), LaLiga (2017) și Supercupa Spaniei (2017)

97 de victoriiare Zidane pe banca albilor, în 135 de meciuri (71,85%), plus 24 de egaluri și 14 înfrângeri; cu el, Real a înscris 361 de goluri, primind 142

S-a întors la Limoges pentru un joc caritabil

Miercuri, Zidane a fost invitat la un meci caritabil de futsal, organizat de asociația "Mécénat Chirurgie Cardiaque" la Limoges. A jucat puțin alături de foști colegi, Blanc, Pires și Boghossian, a înscris două goluri și a trecut pe bancă, având ceva probleme musculare. Apoi, a vizitat-o la spital pe Orlanda, o fetiță de origine burundeză în vârstă de 7 ani, operată recent la inimă. 

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează