INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Espanyol - FC Barcelona 2-2 » Luuk de Jong a egalat în minutul 90+6 într-un meci în care Darder și-a umilit adversarii

Sergi Darder a înscris golul de 1-1 în Espanyol - Barcelona // foto: Guliver/gettyimages
Sergi Darder a înscris golul de 1-1 în Espanyol - Barcelona // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat duminica, 13 februarie 2022 23:20 / Actualizat luni, 14 februarie 2022 00:00

Espanyol și FC Barcelona au remizat în derby-ul Cataloniei, scor 2-2.

Pedri a deschis scorul încă din minutul 2. Centrare Jordi Alba, reluare cu latul, din voleu. Mingea a lovit pământul și l-a depășit pe Diego Lopez.

Espanyol a egalat cu 5 minute înainte de pauză. Sergi Darder a înscris cu un șut de la marginea careului, plasat lângă bara stângă a porții lui Marc Andre ter Stegen.

Glumă proastă » Fanii lui West Ham i-au dedicat un cântec de susținere lui Kurt Zouma, în timp ce loveau o pisică gonflabilă
WEST HAM UNITED
Glumă proastă » Fanii lui West Ham i-au dedicat un cântec de susținere lui Kurt Zouma, în timp ce loveau o pisică gonflabilă

Darder s-a bucurat în stilul lui Cristiano Ronaldo după golul împotriva FC Barcelona 

Imediat după reușita sa, Darder le-a amintit adversarilor de unul dintre marii lor rivali din ultimul deceniu. Sergi s-a bucurat în stilul caracteristic lui Cristiano Ronaldo, o săritură pe care jucătorii „blaugrana” o știu foarte bine din perioada în care îl înfruntau pe portughez în El Clasico.

Cu aproximativ 9 minute în urmă, Barcelona crezuse că a dat lovitura. Gavi a înscris, dar reușita a fost anulată după intervenția arbitrilor din camera VAR. Frenkie de Jong, implicat în faza de construcție, era în ofsaid.

În minutul 65, Darder a ieșit din nou la rampă. I-a pasat extraordinar lui Raul de Tomas, peste apărarea Barcelonei. Atacantul crescut de Real Madrid a preluat și l-a „executat” cu sânge rece pe portarul Barcelonei. 

FC Barcelona a egalat în minutul 90+6. Centrare Adama Traore, reluare cu capul a lui Luuk de Jong, care fusese introdus pe teren în minutul 89. 

Ambele echipe au încheiat partida cu 10 oameni pe teren. Gerard Pique și Nico Melamed au fost eliminați în minutul 90+2. Stoperul Barcelonei s-a șicanat cu micuțul său adversar, iar arbitrul le-a acordat amândurora al doilea cartonaș galben.

Espanyol are acum 28 de puncte și rămâne pe locul 13, în vreme ce FC Barcelona ajunge la un total de 39 de puncte și este pe 4, primul loc care asigură calificarea în grupele Champions League.

FINAL » Espanyol - Barcelona 2-2

  • Au marcat: Darder 40; de Tomas 64 / Pedri 2; L. de Jong 90+6

Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Imagini incredibile la Porto! Pepe a găsit un glonț pe teren în timpul derby-ului cu Sporting

Kimmich și-a pus colegii la zid, după ce Bayern s-a făcut de râs cu o nou-promovată: „Asta e mentalitate!?”

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează