INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARSENAL - LIVERPOOL 1-1

FOTO Azi, în Premier League: Arsenal o blochează pe Liverpool » United a revenit de la 0-1 + Benitez, prima victorie în 11 meciuri

FOTO: Reuters +7   FOTO
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat sambata, 03 noiembrie 2018 19:11

Arsenal și Liverpool au încheiat nedecis, 1-1, derby-ul rundei a 11-a din Premier League.

Au fost 45 de minute modeste de partea ambelor formații, care au fost neobișnuit de pragmatice și nu și-au creat prea multe ocazii la cele două porți.

Jocul s-a deschis mai mult în repriza secundă. James Milner a deschis scorul pentru "cormorani" n minutul 61. A speculat o respingere greșită a portarului Leno și a înscris fără emoții din 15 metri.

Arsenal a reușit până la urmă să egaleze, prin Lacazette, în minutul 82. Francezul a marcat superb după un atac prelungit al "tunarilor".

S-a terminat 1-1, iar Liverpool rămâne neînvinsă în acest sezon. Echipa lui Klopp poate fi însă depășită de Manchester City, care joacă duminică pe teren propriu cu Southampton. Arsenal e pe locul 4, cu 23 de puncte, o clasare nesperată pentru formația lui Unai Emery după începutul slab din primele etape.

Arsenal - Liverpool 1-1
Au marcat: Lacazette '82 / Milner '62

Echipele de start:

Arsenal: Leno - Bellerin, Mustafi, Holding, Kolasinac - Torreira, Xhaka - Mkhitaryan, Ozil, Aubameyang - Lacazette
Rezerve: P. Cech, Iwobi, Lichsteiner, Maitland-Niles, Ramsey, Smith-Rowe, Welbeck
Antrenor: Unai Emery

Liverpool: Alisson - Alexander-Arnold, Gomez, Van Dijk, Robertson - Milner, Fabinho, Wijnaldum - Salah, Firmino, Mane
Rezerve: Mignolet, Matip, Lallana, A. Moreno, Origi, Shaqiri, Sturridge
Antrenor: Jurgen Klopp

Manchester revine de la 0-1. Benitez, prima victorie în 11 meciuri

Ziua a debutat cu victoria reușită de Manchester United pe terenul lui Bournemouth. Condusă cu 0-1, echipa lui Mourinho a revenit după golurile reușite de Martial, minutul 35, și Rasfhord, minutul 90+2.

Tot azi, Newcastle, echipa antrenată de Rafa Benitez, a câștigat pe teren propriu cu Watford, 1-0, reușind prima victorie în 11 etape. "Coțofenele" au ieșit deocamdată din zona locurilor retrogradabile, situându-se în prezent pe locul 17, cu 6 puncte.

Cu Florin Andone pe teren din minutul 77, Brighton a fost învinsă pe terenul lui Everton, scor 1-3.

Aflată la primul meci după moartea patronului Vichai Srivaddhanaprabha, Leicester s-a impus în deplasare pe terenul lui Cardiff, 1-0.

Rezultate

Azi:
Bournemouth - Manchester United 1-2
Cardiff - Leicester 0-1
Everton - Brighton 3-1
Newcastle - Watford 1-0
West Ham -  Burnley 4-2
Arsenal - Liverpool 1-1
21:45 Wolverhampton - Tottenham
Duminică:
17:00 Manchester CIty - Southampton
18:00 Chelsea - Crystal Palace
Luni:
22:00 Huddersfield - Fulham

Clasament


Click pe imagine pentru zoom!

Vezi și: GALERIE FOTO Fotbaliștii lui Leicester în lacrimi, la primul meci după moartea patronului clubului

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (1)
vicol_vali
vicol_vali  •  04 Noiembrie 2018, 03:37

Southampton bate MC.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează